Întreaga Eparhie de Oradea s-a aflat astăzi în sărbătoare, prăznuindu-și patronul și protectorul, pe Sfântul Nicolae. Cu ocazia acestei zile speciale, încă din ziua precedentă, 5 decembrie 2014, programul liturgic organizat în Catedrala greco-catolică ce poartă hramul iubitului sfânt, a fost unul special, celebrându-se de la orele 18:40 Sfânta Vecernie cu Litie, apoi de la orele 20:00 taina Sfântului Maslu. După Sfânta Vecernie a urmat procesiunea cu sfintele moaște, acestea fiind expuse pe tot parcursul zilei de ieri cât și a celei de astăzi, oferind credincioșilor ocazia de a le venera. Moaștele Sfântului Nicolae sunt prezente în Catedrală încă din anul 1997, fiind oferite spre venerare din partea Sfântului Scaun.
În seara de 28 octombrie a anului 1948, episcopii greco-catolici au fost arestați rând pe rând de Securitate pentru faptul că se dorea cu orice preț scoaterea Bisericii Române Unite în afara legii, de către regimul comunist. Ofensiva explicită a guvernului de a înlătura capii Bisericii Greco-Catolice a fost începutul a ceea ce avea pe urmă să fie una din cele mai negre perioade din istoria acestei Biserici.
În cadrul Sfintei Liturghii arhierești celebrată în Biserica Seminarului din Oradea, luni 27 octombrie 2014, ipodiaconul Ioan Grad a fost hirotonit diacon, prin punerea mâinilor Preasfinției sale Virgil Bercea.
Pentru studenții de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, din cadru Universității „Babeș Bolyai”, deschiderea festivă a noului an universitar a avut loc luni, 29 septembrie a.c.
Odată cu începerea noului an universitar, s-au produs schimbări majore și în cadrul echipei de formatori a Seminarului Teologic Greco-Catolic „SfințiiTrei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea. Prin decretul episcopal al Preasfințitului Virgil Bercea, în data de 1 august 2014, a fost numit noul rector al Seminarului, în persoana Pr. Anton Vasile Cioba, acesta urmând să-și ia în primire noua misiune începând cu Sărbătoarea Schimbării la Față, adică pe 6 august 2014. Părintele Anton, așa cum îl cunoaștem toți, a preluat ștafeta de la părintele Antoniu-Titus Chifor, acesta din urmă primind o nouă misiune în cadrul eparhiei, aceea de Vicar Episcopal cu Preoții. În misiunea de vicerector al Seminarului a fost numit Fr. Florin Mircea Bode, care îl înlocuiește pe Fr. Bogdănel Florin Timoș, care a fost numit vicemagistru al studenților laici din Colegiul Sfânta Familie.
După o vacanță lungă, timp de odihnă dar și de muncă, seminariștii și formatorii lor și-au dat întâlnire în 25 septembrie pentru a începe un nou an de formare și de parcurs spiritual.
„Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îți oferă întotdeauna o poveste de spus”. Așa spune un vechi proverb căruia tind să îi dau mare dreptate. În dimineața zilei de vineri, 29 august, am pornit însoțiți de câțiva elevi ai Liceului Greco-Catolic din Oradea, în frunte cu noua echipă de formatori a Seminarului nostru, reprezentată de Pr. Rector Anton Cioba, vicerectorul nostru Fr. Florin Bode, Pr. Gabriel Borzoș și Pr. Eduard Roman, administrator al Seminarului, spre București pentru a ne alătura bucuriei întregii Biserici Greco-Catolice Române și nu numai, cu ocazia înscăunării primului Episcop al Eparhiei Graco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, PS Mihai Frățilă.
Credincioșii prezenți la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea, în Sfânta și Marea Joi, au prăznuit patru lucruri: Sfânta Spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea cea mai presus de fire și Vânzarea Domnului.
În dimineaţa zilei de 14 iunie, orele 10.00, Parohia Ortodoxa „Sfântul Gheorghe" din Oradea a retrocedat biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
„În urma rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 5942/01.07.2011 a Judecătoriei Târgu-Mureş, […] am procedat pe cale amiabilă la predarea-primirea imobilului […] constând în biserica şi terenul aferent în suprafaţă de 332mp, prin predarea cheilor bisericii", se menţionează în Procesul verbal de predare-primire semnat de partea ortodoxă şi de cea greco-catolică.
Ziua de 2 iunie a însemnat pentru lumea catolică, un moment de rugăciune și unitate. Sfântul părinte Papa Francisc, a propus întregii Biserici Catolice să se unească împreună cu el în Adorație Euharistică cu ocazia sărbătorii „Corpus Domini".
La invitația Sfântului Părinte Papa Francisc și la îndemnul Preafericitului părinte Arhiepiscop Major-Cardinal Lucian Mureșan, seminariștii de la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi", împreună cu studenți laici, elevi, formatori din Oradea s-au unit în Adorație Euharistică duminică seara la ora 18:00.