Am văzut în prima parte a articolului cum astăzi omul nu mai vrea să-și accepte limitele, nu vrea să mai audă că există anumite linii de care nu poate trece și nu înțelege la ce riscuri se expune atunci când vrea să controleze întregul univers. Spuneam că una dintre soluțiile promovate de oamenii de știință pentru a trăi veșnic este transferul persoanei și implicit al corpului ei fizic într-o lume digitală. De ce să te îngrozească moartea dacă acolo poți trăi veșnic? Poate părea de domeniul SF-ului dar, spun ei, acesta este viitorul fiecăruia dintre noi; acestea sunt noile noastre alegeri de neimaginat. Gândește-te bine: având șansa, ți-ai încărca creierul într-un computer?
Sâmbătă, 02 februarie 2019, cu ocazia sărbătorii Întâmpinării Domnului a avut loc la Sanctuarul Eparhial Greco-Catolic „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, Ziua Persoanelor Consacrate. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS László Böcskei împreună cu un sobor de preoți. În cadrul predicii PS László Böcskei a făcut o comparație între sărbătoarea Întâmpinării Domnului și Ziua persoanelor consacrate punând accentul pe importanța consacrării și implicit dăruirii vieții lui Hristos.
Unele dintre cele mai frecvente întrebări care îl frământă azi pe omul tehnologizat sunt cele legate de viitor: Oare cum va arăta Pământul în viitorul îndepărtat? Dacă tehnologia evoluează în același ritm, cum va arăta omul peste mii de ani? Vom înlocui oare această realitate cu una virtuală? Ce se va întâmpla cu omul în cazul în care știința și tehnologia ne-ar putea lua umanitatea în următorele milioane de ani? Sunt întrebări care, deși acum câțiva ani erau considerate de domeniul SF-ului, astăzi par de o actualitate imediată. V-ați întrebat vreodată cum văd oamenii de știință viitorul omenirii și al umanului? Dacă da, atunci voi încerca să vă aduc în fața ochilor câteva teorii.
Nu știu încotro se îndreaptă umanitatea dar pot spune că direcția nu este una bună: unii mor de foame iar alții nu mai știu ce să facă cu banii, bolnavii suferă din lipsa de medicamente în timp ce, numai în România, se investesc anual mai mult de 70 de milioane de euro în chirurgia plastică; distrugerea intenționată a unui ou de vultur în SUA se pedepsește cu zece ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari, în timp ce, dacă faci un avort nu pățești nimic; părinții sunt obligați să le asigure copiilor toate cele necesare unui trai decent dar nu au dreptul să intervină în educația lor, să le transmită valorile proprii sau să le impună niște limite în ceea ce privește comportamentul… și am putea continua mult cu aceste paradoxuri ale societății moderne.
Stresul cauzat de situația economică incertă este o problemă actuală printre români. Se aud tot mai mulți oameni care se plâng de faptul că sunt supraîncărcați la locul de muncă, lucrând mai mult din cauza disponibilizărilor ce se fac în companiile lor. Numărul sarcinilor crește fie din cauza fricii că vor fi și ei la rândul lor disponibilizați și atunci își asumă sarcini în plus, fie din cauza faptului că alți colegi au fost disponibilizați și ei au trebuit să preia atribuțiile acestora. Aceștia ar putea fi considerați factori exogeni mediului familial care țin și de o anumită stare economică conjuncturală manifestată prin criză, dar modelul este dependent și de o serie de factori endogeni. Aceștia țin fie de consensul cuplului în a atinge un anumit nivel de dezvoltare familială, fie, mai rău, acea dorință arivistă manifestată de atâtea ori declarativ fie de soț, fie de soție, prin sloganul „împlinirii carierei profesionale”. Desigur, acest deziderat al împlinirii personale nu este un obiectiv rău, dar ce se poate face atunci când însăși familia, printr-unul din soți expus unui asemenea risc, pune sub semnul întrebării întregul echilibru al cuplului.
Sfânta Tereza de Lisieux, numită și Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe este o călugăriță carmelită franceză care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este cunoscută și cu numele de Tereza cea mică, pentru a fi deosebită de Tereza de Ávila. A murit la 24 de ani de tuberculoză, pentru care atunci nu existau medicamente adecvate. În ultimii săi ani de viață, la cererea superioarei, și-a povestit viața. După moartea ei, aceste scrieri au fost publicate, cartea fiind intitulată Istoria unui Suflet, care a devenit o carte clasică a spiritualității catolice, și cu timpul Sfânta a fost beatificată, canonizată, și declarată Învățător al Bisericii. Părinții Sfintei Tereza, Louis și Zélie Martin, la mult timp după canonizarea fiicei lor, au fost și ei beatificați și canonizați. Canonizarea lor a avut loc pe 18 octombrie 2015.
Avea 91 de ani când s-a stins din viață – în ziua de 16 septembrie 2016. Simplu și modest, în liniște, precum o lumânare care se consumă până la ultima picătură de ceară pentru a da lumină celor din jur, așa s-a stins și cunoscutul Don Gabriele Amorth, cel care a fost cel mai vestit exorcist pe care l-a avut vreodată Biserica Catolică.
Funeraliile sale au avut loc la Sanctuarul Sfânta Maria, Regina Apostolilor din strada Antonio Pio, nr. 7 din Roma. Într-un Sanctuar al Ei, ai Fecioarei care l-a ocrotit toată viața lui și care l-a sprijinit în munca pe care el a desfășurat-o împotriva celui rău.
Rasismul a existat și va exista pentru că oamenii nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată mulțumiți cu ceea ce au și cu ceea ce sunt, mereu au încercat și vor încerca să fie autoritari și stăpâni peste cei slabi, peste cei care nu au mijloace de a riposta în fața acestei plăgi. Rasismul sau discriminarea, își are rădăcinile din cele mai vechi timpuri, mai bine zis de când oamenii au început să se subjuge unii pe alții, apărând clasa superioară, cea mijlocie și cea săracă. Mai mult decât atât, la acest fenomen bolnav, a ajutat și culoarea fizică a oamenilor. Uitându-ne în istorie, este evident că rasa albă a vrut dintotdeauna să fie superioară celei negre, ajungându-se până la a-i considera pe cei de altă culoare oameni de mâna a doua. Clasa bogată a avut mereu un plus în acest luptă inegală. Nu am înțeles niciodată rasismul cauzat de culoarea pielii. Nu am practicat niciodată acest „sport” și credeam că, datorită fenomenului numit globalizare, este pe cale de dispariție. Din păcate, persistă și face multe victime și în zilele noastre, mai ales sub forma lui modernă, numită exploatare.
Nu știu dacă ați călătorit vreodată cu un avion de cursă lungă, dar dacă ați fost, știți bine că de-a lungul unui zbor care durează minim cinci-șase ore, ai două opțiuni: fie dormi și ratezi toate peisajele și toate felurile de mâncare și băutură incluse, fie aștepți treaz și curios stewarzii care, din când în când, te „deranjează” fie cu un pahar de vin, cola sau apă, fie cu o prăjitură, o friptură sau o înghețată. Eu am ales a doua variantă! În timp ce mă ospătam, cu un ochi atent să nu fac mizerie iar cu celălalt pe geam, mă gândeam la ce voi mânca după ce ajung, cum mi se va obișnui stomacul cu această schimbare de bucătărie, câtă foame voi răbda și câte kilograme voi slăbi. Aceste gânduri mi-au fost pedepsite cu câteva kilograme în plus la întoarcere.
