Adorația este atitudinea celui care se pune în prezența lui Dumnezeu și se lasă atins de splendoarea sa, de înțelepciunea sa și de iubirea sa infinită. În adorație, noi suntem cu adevărat înaintea lui Dumnezeu: recunoaștem puterea Sa și acceptăm nimicnicia noastră. Mai exact, înseamnă a veni în faţa lui Isus, prezent în mod real sub formă de pâine, consacrată la Sfânta Liturghie și anume: Preasfântul Sacrament.
”Fiinţa noastră întreagă este darul lui Dumnezeu şi ne desfăşurăm existenţa din milostivirea Lui. Cum poate un student să imite milostivirea lui Dumnezeu în acest an jubiliar al milostivirii? Aceasta poate fi imitată prin aceea că el învaţă, ascultă şi îşi cinsteşte profesorii şi părinţii”, acestea au fost astăzi la ora 10:00, cuvintele Preasfinţiei Sale Virgil din cadrul festivităţii de deschidere a anului academic 2016-2017, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul Oradea.
Devenită deja o tradiţie, Întâlnirea rectorilor şi a formatorilor din seminarele greco-catolice din Europa s-a desfăşurat de data aceasta la Oradea în perioada 24-27 august 2016. Evenimentul se încadrează între acţiunile pregătitoare pentru Anul Jubiliar 2017, în care Seminarul nostru va sărbători 225 ani de existenţă.
„Gaudeamus igitur” a răsunat în 27 mai din piepturile a 28 de absolvenţi ai ciclului de licenţă şi master care s-au aflat pentru ultima dată în aulele de curs ale Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Oradea, departament al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
După cum se știe, Biserica a stabilit ca luna mai să fie dedicată Preacuratei Fecioare Maria. În cinstea acestei solemnități, Seminarul Teologic greco-catolic “Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea a organizat diferite programe de rugăciune în cinstea Maicii Domnului, animate de diferite grupuri de tineri, asociații de laici și parohii din Oradea, printre care menționăm: Seminarul, Terțiarii franciscani de la mănăstirea franciscană „Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii parohiei Olosig, studenții laici împreună cu elevii Liceului Greco-Catolic, Oratoriul Don Orione, ASTRU, credincioșii Catedralei Sf. Nicolae, Reuniunea Mariană, AGRU, asociația Viața Ascendentă, Asociația Familiilor și Asociația Caritas Eparhial Oradea.
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti celebrată în Capela Seminarului „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea, miercuri, 18 mai 2016, fratele Severian Sebastian Ioan Dod a fost hirotonit diacon, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Virgil Bercea.
Pe fundalul cântecelor specifice rugăciunii Taizé, zeci de tineri s-au rugat împreună la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, luni seara, 9 mai 2016.
Isus Hristos a venit să moară pentru păcătoşi ca noi să fim salvaţi de mânia lui Dumnezeu (Rom. 5,9), iar acum, prin sângele Lui avem răscumpărarea, iertarea de păcate, conform bogăţiilor harului lui Dumnezeu (Efeseni 1,7), prin sângele lui Isus Hristos am fost apropiaţi de Dumnezeu (Ef. 2,13); Isus a făcut pace între noi şi cer prin sângele Său (Col. 1,20).
Urmând exemplul lui Isus, Dumnezeul făcut om care şi-a dat sângele sfânt pentru mântuirea noastră, studenţii Seminarului Greco-Catolic Sfinţii Trei Ierarhi din Oradea în frunte cu Părintele Rector Anton Cioba, Părintele administrator Eduard Roman, au transformat pentru câteva ore Aula Magna a Seminarului în Centru de Transfuzie Sanguină.
Era în primăvara anului 2010 când am avut bucuria de a primi, la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, unde locuiam, vizita părintelui meu rector, Cristian Sabău. Această vizită a fost aducătoare de tristeţe deoarece mă anunţase că, datorită unor probleme de sănătate, îşi va lua un an sabatic, renunţând temporar la funcţia de rector al Seminarului orădean. Tristeţea s-a aprofundat când am aflat că până la urmă renunţase de tot, deoarece trebuia să urmeze un tratament ce-l împiedica să-şi exercite funcţia. De atunci au urmat câţiva ani în care părintele Cristian a servit Seminarul nostru cu discreţie şi de la distanţă, dar tot timpul cu disponibilitate.
Urmând tradiţia specifică formării spirituale autentice a teologilor, şi în acest an formatorii Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea au organizat patru zile de exerciţii spirituale pentru seminarişti, în perioada joi 14 aprilie – duminică 17 aprilie 2016, în vederea unei bune pregătiri sufleteşti pentru sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos.