În contextul Zilei Mondiale a Săracului, duminică, 19 noiembrie 2017 în Parohia Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Franciscane din Oradea, a avut loc un dublu eveniment. Sfințirea noii mese a altarului și hirotonirea întru diacon a robului lui Dumnezeu Răzvan-Vasile Iacob. Ambele evenimente s-au realizat prin lucrarea mâinilor Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea.
O bucurie profundă pentru comunitatea Seminarului orădean a fost hirotonirea întru preot a lui Daniel Cătălin Piț, eveniment desfășurat în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2017, în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău, episcop greco-catolic de Maramureș. Părintele Daniel este al șaptelea preot hirotonit în Anul Jubiliar 225, care s-a format în Seminarul orădean. Ca semn de mulțumire, noul părinte a vizitat Seminarul nostru, celebrând prima Sfântă Liturghie în Capela „Sfinții Trei Ierarhi”, acordând binecuvântarea de preot nou hirotonit seminariștilor și formatorilor.
Aflat la Oradea pentru întâlnirea Uniunii Mondiale a profesorilor catolici, desfășurată la Seminarul Teologic din Oradea în perioada 10-12 noiembrie 2017, PS Vincent Dollmann, episcop auxiliar de Strasbourg, Franța, a celebrat Vecernia de sâmbătă seara, 11 noiembrie, alături de seminariștii orădeni, în Capela Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea.
Excelența Sa, PS Dollmann, este asistentul eclezial al Uniunii Mondiale a profesorilor catolici, asociație ce reunește profesori catolici de pe diferitele continente ale pământului. Între anii 2009 – 2012 a lucrat la Roma în cadrul Congregației pentru Educația Catolică, după care s-a întors la Strasbourg pentru a fi episcop auxiliar și în același timp rector al Seminarului din Strasbourg.
Sub egida Jubileului celor 225 de ani de la înființarea Seminarului Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi ”Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea”, a avut loc Duminică, 12 Noiembrie 2017, la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, hirotonirea întru preoție a tânărului Mirel-Mihai Demian prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Alături de Preasfinţitul Părinte Virgil a slujit şi Excelenţa Sa Vincent Dollmann, episcop auxiliar de Strasbourg, prezent în aceste zile la Oradea pentru întâlnirea Uniunii Mondiale a profesorilor catolici. Acesta a fost bucuros și emoționat, fiind prezent pentru prima dată la o Liturghie și hirotonire de preot în ritul oriental.
În sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, desfăşurată între 5 şi 7 mai 2014 la Oradea, s-a discutat în legătură cu manifestările civile care au loc în preajma solemnităţii "Toţi Sfinţii" (1 noiembrie).
În data de 24 octombrie 2017, în Aula Magna „Episcop Ioan Suciu” a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, a avut loc evenimentul cultural caracterizat printr-o dublă lansare de carte sub egida Jubileului aniversar al celor 225 de ani de existență a Seminarului orădean.
Sub patronajul Episcopiei Greco-catolice de Oradea şi organizat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-catolică, în colaborare cu Seminarul Teologic Greco-catolic „Sfinţii Grigore, Vasile şi Ioan” din Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, în perioada 11 - 14 octombrie 2017, a avut loc Simpozionul Internaţional organizat sub egida Zilei Școlii Ardelene. Tematica simpozionului a avut anul acesta ca subiect tema „Educaţie şi cultură”, fiind în acest fel marcat şi evenimentul major al Seminarului Greco-Catolic „Sfinţii Grigore, Vasile şi Ioan” din Oradea, de aniversare a 225 de ani de la înfiinţare.
Astăzi, 3 octombrie 2017, a avut loc deschiderea festivă a noului an universitar pentru studenţii de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, din cadrul Universităţii „Babeș Bolyai”.