„Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea”.
Comunitatea Seminarului orădean „Sfinții Trei Ierarhi” a primit cu mare bucurie vizita seminariștilor de la Cluj și Blaj în zilele de 6, 7 și 8 octombrie a.c. Momentele de împărtășire, de rugăciune comună și schimbul de experiențe au fost încununate în ziua de duminică, când, cu un singur glas și cu o singură inimă am cântat cu toții într-un cor la slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” în localitatea sălăjeană Drighiu din Protopopiatul de Șimleu.
Astăzi, 2 octombrie 2023, în „Aula Magna” a Seminarului Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea a avut loc deschiderea festivă a anului universitar 2023-2024 pentru Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai și pentru Seminarul Teologic Eparhial.
„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,
toate cu înțelepciune le-ai făcut!”
(Ps. 103)
Așa cum este obiceiul, înainte de debutul anului universitar, pentru seminariștii orădeni s-a organizat o sesiune de reculegeri spirituale, în perioada 29 septembrie – 01 octombrie. A fost, cu siguranță, prilejul oportun de a culege energia fizică și spirituală necesară pentru anul academic ce urmează și de integrare a seminariștilor din anul I în comunitatea deja formată. Din echipa formativă, ne-am bucurat să îi avem alături pe pr. rector Anton Cioba, pr. vicerector Alin Vara, pr. diacon vicerector Patrik Nagy și pe pr. spiritual Florin Bode.
(Articol apărut în Revista Seminarium Varadiensis în luna Februarie, 2006)
După ce am avut parte de un „An Euharistic”, an de hotar, în care parcă ni s-a arătat cum, sfidând poruncile lui Dumnezeu, omul poate provoca, direct sau indirect, cataclisme ecologice, sociale, spirituale; uragane, inundaţii, — chiar şi tsunami, (după publiciştii de la Pravda), războaie, atacuri teroriste, sărăcie, foamete, pandemii, dar mai ales „legi”, strigătoare la Cer, privind avortul şi eutanasia — în Olanda chiar şi pentru copiii de 12 ani, căsătoria homosexualilor şi dreptul lor de a înfia minori; de Constituţia europeană, ce-şi renegă rădăcinile creştine, dar le proclamă pe cele francmasone; World Watch Institute din Washington D.C., una din cele mai prestigioase institute ştiinţifice din lume, constată încă o dată, că lumea a intrat deja pe panta degradării ecologice ireversibile.
În Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a celebrat Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Gheorghe (Biserica Seminarului) din Oradea. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a ridicat la treapta diaconatului pe ipodiaconul Patrik Florentin Nagy. Alături i-au fost și Pr. Anton Cioba, rectorul seminarului din Oradea, Pr. Antoniu Suciu, administratorul seminarului, Pr. Florin Bode, parohul bisericii, Pr. Javier Orozco de Donesteve, Pr. diacon Grațian Guiaș. precum și credicioșii parohiei împreună cu membrii familiei.
Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea a fost pe 15 august a.c. loc sfânt de pelerinaj și devoțiune pentru foarte mulți credincioși greco-catolici, dar nu numai, veniți din țară și străinătate pentru a lua parte la celebrările prilejuite de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” din acest an. Pornind în pelerinaj cu statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima pe străzile orașului Oradea, pe 14 august a.c., pelerinii s-au pregătit de sărbătoare parcurgând Calea Sfintei Cruci și participând la Adorația Euharistică din ziua premergătoare sărbătorii.
Începând cu ora 12.00, vineri 9 iunie 2023, comunitatea Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” Oradea și colectivul Facultății de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea se vor bucura să-i primească pe cei care doresc să cunoască cele două instituții de studiu și formare umană.
Cei care doresc o aprofundare intelectuală a teologiei, pentru a găsi răspunsuri la întrebări lăuntrice, pentru a cultiva o pasiune proprie sau pentru a deveni la rândul lor profesori de religie, pot să o facă devenind studenţi la FACULTATEA DE TEOLOGIE.
În Biserica Catolică, ultima lună din primăvară este dedicată Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos. Îi mulțumim Domnului pentru că în marea Sa bunătate, ne-a oferit prilejul încă o dată pentru a aduce prinos de laudă prin rugăciune celei pe care o numim ,,mai onorată decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
În acest context, tradiția anilor anteriori a continuat și astăzi, 29 mai 2023, cu programul de rugăciune organizat în fața Grotei Sfintei Fecioare din curtea Seminarului Greco-Catolic ,,Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea.
Joi, 25 mai 2023, începând cu ora 15:00, Seminarul Greco-Catolic ,,Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” a găzduit, în Aula Magna, cursul festiv al promoției 2023 licență și master de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca.