Home / Articole

Articole

Paraclisul Maicii Domnului la Grota în curtea Seminarului Teologic din Oradea

În Biserica Catolică, ultima lună din primăvară este dedicată Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos. Îi mulțumim Domnului pentru că în marea Sa bunătate, ne-a oferit prilejul încă o dată pentru a aduce prinos de laudă prin rugăciune celei pe care o numim ,,mai onorată decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

În acest context, tradiția anilor anteriori a continuat și astăzi, 29 mai 2023, cu programul de rugăciune organizat în fața Grotei Sfintei Fecioare din curtea Seminarului Greco-Catolic ,,Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan”  din Oradea.

Comunitatea Seminarului din Oradea s-a bucurat de prezența credincioșilor veniți să participe la rugăciunea Paraclisul Maicii Domnului, începând cu Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea. Totodată, am avut marea bucurie să-l avem alături de noi în acest an pe Părintele Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică. Printre participanți au fost preoți din Protopopiatul de Oradea, elevi și studenți de la Colegiul ,,Sfânta Familie” precum și numeroși credincioși.

Cu binecuvântarea Preasfinției Sale, rugăciunea Paraclisului a fost condusă de către părintele Anton Cioba, rectorul Seminarului, care a celebrat alături de părintele diacon Javier Orozco și de seminaristul ipodiacon Andrei Alexa. Răspunsurile au fost asigurate de către corul „Schola Cantorum” al Seminarului Orădean, condus de către maestrul Radu Mureșan.

Cei prezenți au putut astfel să-și încredințeze Mariei bucuriile, îngrijorările, durerile și speranțele care se leagă mai ales de timpurile prezente și de cele ce au să vină.

Astfel am exprimat în comuniune dorința noastră sinceră ca Împăratul Isus Hristos să triumfe prin Inima Neprihănită a Mamei Sale; ca răul, păcatul și minciuna să se nimicească iar iubirea, credința și adevărul să strălucească; ca Spiritul Sfânt, cu lumina și iubirea Sa, să ne ridice la nivelul vieții creștine adevărate, să ne întărească credința, să ne dea putere, statornicie în încercări, înflăcărarea și evlavia necesare unui răspuns pe măsura vocației noastre de creștini.

Mulțumim Preasfințitului Virgil Bercea, Episcopul nostru, pentru prezența sa și în acest an în mijlocul nostru. Mulțumim tuturor celor care prin munca lor au contribuit ca acest eveniment să devină cu adevărat o sărbătoare pentru Eparhia și Seminarul nostru. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături de noi în rugăciune.

Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea întru ispite, ci din primejdii ne scapă pe noi, una curată, una binecuvântată!

 Andrei ALEXA

Galerie media (15)

2023-05-30