Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, este venerată de către întreaga Biserică Catolica, având un cult deosebit, care a fost definit de Sfântul Toma de Aquino drept ,,hiperdulie”, Fecioara Maria fiind cea mai sfântă dintre toate creaturile lui Dumnezeu. Principalele evenimentele ale vieții ei, care ne sunt cunoscute prin intermediul Sfintei Scripturi, sunt celebrate ca sărbători liturgice în Biserica universală.
Avem foarte multe prefigurări în Vechiul Testament, cu privire la viața și rolul pe care Sfânta Fecioară Maria îl are în istoria mântuirii, fiind puse în lumina Noului Testament, unde avem relatate cele mai importante evenimente ale vieții Preacuratei.
I. Sfânta Fecioară Maria în Noul Testament
Părinții Sfintei Fecioare Maria sunt Sfinții Ioachim și Ana. Fecioara Maria s-a născut la Ierusalim și a fost prezentată de mică la Templu, făcându-se un jurământ de feciorie.
Locuind în Nazaret, Fecioara a fost vizitată de către arhanghelul Gavril, care i-a vestit nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii, prin Spiritul Sfânt. S-a logodit cu Sfântul Iosif. Puțin mai târziu a mers în vizită la Elisabeta, verișoara sa, care îl purta în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul. Pruncul a săltat în pântece și Elisabeta a recunoscut că Maria este Maica Domnului. Maria a intonat Magnificatul (Lc 1, 46-55).
Împăratul Imperiului Roman, Augustus, a solicitat un recensământ pentru întregul imperiu, astfel că, Maria și Iosif au fost nevoiți să se îndrepte spre Betleem, micul oraș de descendență, dat fiind faptul că aparțineau casei lui David. Acolo, într-o iesle, Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Isus Hristos și a fost vizitată de cei trei magi.
Maria și Iosif l-au prezentat pe pruncul Isus la Templu, unde Dreptul Simeon l-a primit cu bucurie. Totodată, Sfânta Fecioară Maria a primit o veste dureroasă, asupra evenimentelor ce vor avea loc în viitor.
Sunt avertizați să fugă din calea furiei lui Irod, care nu dorea cumva ca lumea să se închine altui rege, mai mare decât el. După moartea lui Irod, Iosif și Maria s-au întors din fuga lor în Egipt și au trăit în Nazaret. Nu cunoaștem foarte multe informații din această perioadă. Un eveniment, pe care îl avem relatat în Noul Testament, estecel cu privire la căutarea lui Isus și aflarea lui în Templu, alături de bătrâni, unde învăța.
Înainte de a-și începe activitatea publică, Isus săvârșește prima Sa minune la o nuntă, în Cana, la cerea Mariei. Totodată, Maria a fost prezentă la Răstignirea Fiului ei și a fost dată în grija apostolului iubit, Ioan și, totodată, a fost dăruită drept mamă a tuturor oamenilor. Sfânta Fecioară Maria a fost alături de ucenici și la Cincizecime și se crede că a fost și la Înviere și Înălțare.
II. Dogmele mariane
Nu avem foarte multe referințe cu privire la ultimii ani petrecuți de Maria pe pământ, cu atât mai mult,nu avem nici referințe scripturistice. Potrivit tradiției, Preacurata Fecioară a mers la Efes, unde a adormit. O altă tradiție ne spune că a rămas la Ierusalim. Credința că trupul Mariei a fost ridicat la Cer este una dintre cele mai vechi credințe ale Bisericii Catolice. Această credință a fost declarată dogmă în anul 1950, astfel că avem patru dogme mariane.
O primă dogmă ne spune că Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu. O altă dogmă se referă la Fecioria perpetuă a Mariei, Sfânta Fecioară Maria fiind Fecioară atât înainte de nașterea lui Isus, cât și în timpul nașterii și după naștere (dogmă simbolizată în iconografie prin cele 3 stele). O a treia dogmă se referă la Neprihănita Zămislire, Sfânta Fecioară Maria s-a născut fără păcatul strămoșesc. O ultimă dogmă este cea cu privire la Adomirea Maicii Domnului, fiind ridicată la cer cu trupul. Papa Pius al XII-lea ne spune că ,,Fecioara Maria, după ce și-a încheiat existența pe acest pământ, a fost ridicată trup și suflet în gloria cerească”.
În anul 1854, Papa Pius al IX-lea a proclamat dogma Imaculatei Concepții sau a Neprihănitei Zămisliri, care ne spune că Maria, fiind Mama celei de-a doua perosane din Sfânta Treime, nu s-a născut cu păcatul strămoșesc, fiind pe tot parcursul vieții fără păcat. Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri este celebrată pe data de 8 decembrie. O altă sărbătoare foarte veche a Bisericii, care trebuie amintită, este Nașterea Maicii Domnului, celebrată pe data de 8 septembrie, sărbătorită încă din secolul al VII-lea.
III.Rolul Mariei în istoria Mântuirii
Sfântul Pavel ne spune că ,,Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, născut dintr-o femeie”, exprimând uniunea dintre uman și dumnezeiesc în Hristos. Deoarece Hristos posedă două naturi, o natură umană și o natură divină. Maria a fost Maica lui Dumnezeu în natura sa umană. Acest rol special al Mariei în istoria mântuirii este arătat clar în Evanghelie, unde ea este văzută constant alături de Fiul ei în timpul misiunii sale de mântuire. Datorită acestui rol, Maria a fost pe deplin unită în jertfă de către Hristos însuși.
Papa Benedict al XV-lea scria în 1918: ,,Într-o asemenea măsură a suferit Maria și aproape a murit împreună cu Fiul ei suferind și muribund, în așa măsură și-a predat drepturile materne asupra Fiului ei pentru mântuirea omului, în măsura în care a putut potoli dreptatea lui Dumnezeu, ca să putem spune pe drept că ea a răscumpărat neamul omenesc împreună cu Hristos”.
Maria are dreptul la titlul de regină pentru că, așa cum a exprimat Papa Pius al XII-lea într-un discurs la radio din anul 1946 ,,Isus este Regele în toată eternitatea prin natură. Prin El, cu El și subordonată Lui, Maria este Regină prin har, prin relație divină și prin alegerea făcută”.
Sfânta Fecioară are o relație personală cu toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, dându-i astfel o pretenție la titlul de Regină. Ea a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl pentru a fi Mama Fiului Său. Spiritul Sfânt a ales-o să fie fecioara pentru Întruparea Fiului, iar Dumnezeu Fiul a ales-o ca să-i fie mamă, mijlocul de a se întrupa în lume în scopul mântuirii omenirii. Această Regină este și Mama noastră. În timp ce ea nu este Mama noastră biologică, ea este o Mamă spirituală, deoarece ea concepe, dă naștere și hrănește viața spirituală a harului pentru fiecare persoană. Ca mediatoare a tuturor harurilor, ea este mereu prezentă alături de fiecare persoană, dând speranță, din momentul nașterii spirituale de la Botez și până în momentul morții.
Sute de mii de piese de artă și sculpturi mariane au fost create de-a lungul anilor, de către artiști foarte străluciți, precum Michelangelo. Unele dintre cele mai timpurii exemple de venerare a Mariei sunt documentate în Catacombele Romei. Picturile din catacombe o arată pe Sfânta Fecioară alături de Fiul ei.
Încrederea pe care fiecare om ar trebui să o aibă în Maria a fost exprimată de Papa Pius al IX-lea ,,Temelia întregii încrederi se găsește în Preacurata Fecioară Maria. Căci Dumnezeu i-a încredințat Mariei vistieria tuturor lucrurilor bune, pentru ca toată lumea să știe că prin ea se dobândește orice nădejde, orice har și toată mântuirea. Căci aceasta este voia Lui, ca prin Maria să dobândim totul”.
Andrei ALEXA,
Anul IV
