Home / Stiri

ŞTIRI

Întâlnirea rectorilor seminarelor BRU la Cluj Napoca

Rectorii celor trei seminare greco-catolice din România, respectiv Blaj, Cluj și Oradea, s-au întâlnit la Cluj Napoca în zilele de 21-22 septembrie 2023, înainte de începerea noului an comunitar.

Gazda întâlnirii, Pr Marius Grigore Furtună, rectorul seminarului Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj Napoca i-a primit pe omologii săi: Pr Florian Guțiu de la Blaj și Pr Anton Cioba de la Oradea în seara zilei de joi, 21 septembrie, cu multă căldură sufletească în cadrul seminarului pe care, cu onoare îl conduce, fiind însoțit de Pr Florin Chiciudean, vicerectorul Seminarului din Cluj.

Scopul întâlnirii a fost acela de cunoaștere reciprocă aprofundată a celor trei realități ale Bisericii noastre, de împărtășire a provocărilor trăite de fiecare în parte și de reflecție comună asupra activităților viitoare a celor trei comunități.

Discuțiile avute în cele două zile au pornit de la realitățile celor trei seminare, care sunt în simbioză cu departamentele Facultății de Teologie Greco-Catolică de la Blaj, Cluj Napoca și Oradea, din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca și au avut în centru statutul seminarelor Greco-Catolice din România, promulgat de PF Părinte Cardinal Lucian Mureșan în numele Sinodului Bisericii noastre, precum și regulamentele de ordine interioară, particularizate de fiecare seminar în parte. Mai apoi s-au dezbătut chestiuni legate de relația cu Universitatea Babeș Bolyai, precum și cu realitățile Bisericilor locale în care își desfășoară activitatea fiecare seminar în parte. Nu au lipsit din discuții provocările actuale ale societății și ale Bisericii din care provin seminariștii dar și în care vor activa atât ca seminariști – în perioada de formare – cât și mai apoi, ca preoți.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare moment de har pe care-l revarsă asupra noastră și ne rugăm în continuare pentru noi vocații la preoție și la viața consacrată. 

Redacția Seminarium Varadiensis Oradea

2023-09-27