Home / Stiri

ŞTIRI

Întâmpinarea Domnului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este atestată documentar în secolul al IV-lea, dar a primit o importanţă deosebită abia în secolul al VI-lea. Începând din această perioadă, în liturgia bizantină au fost introduse diferite imnuri. Sărbătoarea îşi are fundamentul în Evanghelia Sfântului Luca care relatează evenimentul prezentării la Templu a lui Isus pentru a fi consacrat Domnului la patruzeci de zile de la naşterea Sa: “Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, l-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului(...). Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Spiritul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Spiritul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Cristosul Domnului (...)  El l-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu (Lc 2,22-28)”.

După legea mozaică primul născut de parte bărbătească trebuia închinat Domnului, pentru a fi răscumpărat. Părinţii lui Isus se supun acestei prescripţii aducându-l la Templu odată cu ofrandele prevăzute de lege. Evanghelistul Luca nu afirmă despre Isus că a fost răscumpărat ci consacrat Domnului, fapt prevestit deja de mesagerul ceresc: „Cel care se va naşte din tine va fi Sfânt şi Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc 1,35). Cel care este Sfânt, adică aparţine în mod total lui Dumnezeu, este condus la Templu, locul prin excelenţă al prezenţei divine în mijlocul poporului Său.

În acelaşi context mama copilului urma să fie supusă unui ritual de curăţie la care se supune şi Sfânta Fecioară din umilinţă, chiar dacă ea, neatinsă de păcat, nu avea nevoie de curăţire. Pruncul Isus este întâmpinat de bătrânul Simeon căruia Dumnezeu îi promisese că va fi învrednicit să-l vadă pe Mântuitorul, „Lumina neamurilor” şi „slava poporului Israel.” Acesta a venit la Templu inspirat de Spiritul Sfânt. Un personaj important al acestui eveniment este şi profetesa Ana, o văduvă bătrână ce slujea în Templu zi şi noapte. Ea vorbea despre Prunc aducând laudă lui Dumnezeu. O legendă spune că dreptul Simeon ar fi unul dintre cei 70 de învăţaţi care, pe vremea lui Ptolemeu Filadelful, au tradus Vechiul Testament din ebraică în greacă. La traducerea Vechiului Testament, lui i-a revenit cartea lui Isaia iar când a ajuns să traducă versetul 14 din capitolul 7, „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, considerând că o fecioară nu poate să nască fiu, astfel a schimbat punând în loc de fecioara – „femeia va naşte fiu”. Pe dimineaţa când trebuia să continue traducerea, textul apărea cu „fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” şi Dumnezeu i-a apărut în vis spunându-i că: “nu va muri până nu va vedea pe Mesia născut dintr-o Fecioară”.

Troparul Sărbătorii transpune în cânt evenimentul de la Templu punând în evidenţă doar pe Isus, pe Mama Lui şi pe dreptul Simeon, fără a-i aminti pe Sfântul Iosif şi pe Prorociţa Ana: Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe răscumpărătorul sufletelor noastre, cel ce ne-a dăruit nouă şi învierea.

Primele reprezentări iconografice ale scenei Întâmpinării îşi au originea în secolul al V-lea şi se află pe mozaicul Bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma. Modelul iconografic al Praznicului s-a definitivat abia prin secolele al IX-lea şi al X-lea.

Icoana Sărbătorii Întâmpinării Domnului ilustrează scena petrecută în Templu. Personajul central este Isus, pe care bătrânul Simeon tocmai L-a primit în braţele sale, înaintea unui altar deasupra căruia se află un baldachin. Prunc fiind, Isus nu este niciodată reprezentat în scutece, ci de fiecare dată, Dumnezeu adevărat fiind, este îmbrăcat într-o tunică scurtă. Celelalte personaje sunt îndreptate cu privirea spre El.

Toate personajele din icoană au privirea îndreptată spre Isus. Între acestea, Fecioara Maria ocupă partea dreaptă a scenei, fiind îmbrăcată cu o tunică lungă, albastră şi are mâna întinsă spre Isus în semn de dăruire. Ea este prima colaboratoare la opera de răscumpărare a lumii, iar acum face marele Său sacrificiu aducându-l la Templu pe Fiul ei cel Sfânt, anticipând astfel unirea ei cu suferinţele Mântuitorului de pe drumul Calvarului şi de la picioarele Crucii, unde se va împlini profeţia bătrânului Simeon: Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi (Lc 2, 34-35).

Simeon este prezentat în partea dreaptă având părul lung, gârbovit de ani, iar pe braţele acoperite de veşmântul pe care îl poartă, îl ţine pe Isus care stă aşezat ca pe un tron. Haina lui este lungă, până la picioarele goale. El este lăudat ca cel mai mare dintre profeţi, învrednicindu-se de numele de Văzător de Dumnezeu. Textul pe care l-a rostit ca rugăciune Domnului este cântat la slujba vecerniei: Acum slobozeşte pe robul tău, după cuvântul tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel (Lc 2,29-32). Este momentul în care rugăciunea dreptului Simeon primeşte un sens mai profund, deoarece pare să ceară permisiunea lui Dumnezeu ca să vestească Întruparea Fiului Său şi în ţinuturile de jos.

Celelalte personaje din scenă sunt Sfântul Iosif, care are în mâinile sale o pereche de turturele ca dar pentru Templu – după legea mozaică şi Profetesaa Ana, cea care îl lăuda pe Dumnezeu. Ea are în mâna stângă un sul pe care scrie „Pruncul acesta a făcut Cerul şi Pământul,” având degetul arătător de la mâna dreaptă orientat spre Isus. Biserica îi cinsteşte pe cei doi – Dreptul Simeon şi pe Profetesa Ana – în data de 3 februarie, după sărbătoarea Întâmpinării, iar Sărbătoarea Întâmpinării Domnului devine și Sărbătoarea persoanelor consacrate îi Biserica Catolică.

 

Pr. Anton CIOBA

Rector

2020-02-02