Home / Stiri

ŞTIRI

Hirotonirea noilor Episcopi

În vara anului 2007 au fost aleși doi preoți care să întregească rândurile arhiereilor greco-catolici din țara noastră. Data hirotonirii preoților Mihai Frățilă și respectiv Vasile Bizău în treapta episcopatului a fost aleasă 16 decembrie 2007 iar locul unde a avut loc acest eveniment a fost Blajul cu bogata sa tradiție greco-catolică.

Dat fiind acest fapt, în dimineața zilei de 15 decembrie, întreg colectivul seminarului nostru a pornit spre Blaj pentru a asista a doua zi la mărețul eveniment ce urma să aibă loc la Catedrala Arhiepiscopiei Majore din această localitate. Călătoria până la porțile „micii Rome” a fost destul de lungă dar presărată cu diverse opriri în care, în afara faptului că ne-am destins puțin, am și experimentat lucruri care ne-au îmbogățit atât latura spirituală cât și cea culturală.

Prima oprire a avut loc în Cluj-Napoca. Acolo am avut ocazia să-i colindăm pe seminariștii de la Seminarul „Sfântul Ioan Evanghelistul”, în mijlocul cărora era prezent și Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. Am beneficiat de o primire călduroasă iar după ce am susținut recitalul de colinde, am avut ocazia deosebită de a asculta un cuvânt de învățătură pe care Preasfinția Sa Florentin l-a adresat tuturor. La sfârșitul acestei cuvântări am fost invitați să contribuim la organizarea mai multor experiențe care să ne ofere nouă, seminariștilor din seminarii diferite, ocazia să ne cunoaștem și să ne împărtășim ideile în vederea unei mai bune slujiri a Bisericii. După aceasta a avut loc un moment de rugăciune comunitară urmat de servirea prânzului. Înainte de a ne continua călătoria spre Blaj, Preasfințitul Florentin ne-a oferit o binecuvântare de drum pentru a ajunge cu bine la destinația călătoriei noastre.

Cel de- al doilea popas l- am făcut la mănăstirea ortodoxă de la Râmeț. Aceasta este una dintre primele așezăminte călugărești din Transilvania, iar în cadrul acesteia activează aproximativ 90 de călugărițe. Maica stareță a fost foarte amabilă, și chiar dacă am ajuns după lăsarea serii, ne-a oferit un tur al mănăstirii, jucând rolul unui venerabil ghid turistic, oferindu-ne informații despre mănăstire cu o precizie uimitoare. Astfel am aflat că datează de prin sec. XII. Pe lângă cele două biserici am vizitat și muzeul mânăstirii. Acesta reflectă în cel mai fidel mod întreaga istorie a mânăstirii.

Ultima oprire în cursul zilei de 15 decembrie am efectuat-o la Vințu de Jos, unde am și înnoptat. A doua zi dimineața am părăsit Vințu de Jos îndreptându-ne spre scopul întregii noastre călătorii: Blajul. Aici a început la ora 9:30 slujba de sfințire a celor doi arhierei, respectiv Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul episcopal la București și Preasfinția Sa Vasile Bizău, ca episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore.

La ceremonie au participat ierarhii greco-catolici: Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian Mureșan, Preasfinția Sa Virgil, Episcopul de Oradea, Preasfinția Sa Episcopul Alexandrul al Lugojului, Preasfinția Sa Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Ioan, Episcopul Maramureșului. Au participat de asemnea ierarhii Bisericii Catolice de rit latin din România: Înaltpreasfinția Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București dimpreună cu Episcopul Auxiliar PS Cornel Damian, Înaltpreasfinția Sa Gyorgy Jakubyini, Arhiepscop de Alba Iulia însoțit de Preasfinția Sa Episcopul auxiliar Tamas Josef, Preasfinția Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași dimpreună cu Episcopul auxiliar, Preasfinția Sa Aurel Percă, Episcopul de Oradea, Preasfinția Sa Tempfli Jozef, Episcopul de Satu Marem Presfinția Sa Schӧnberger Jenӧ și Preasfinția Sa Martin Roos, Episcop de Timișoara.

Alături de ierarhii din România au mai participat și Preasfinția Sa Dionisie, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, reprezentant al Preafericirii Sale Arhiepiscopul Major Cardinal Lubomir Husar; Preasfinția Sa Jan Babjak, Episcop de Presov, Slovacia, Mons. Leon Lemmens, oficial al Congregației pentru Bisericile Orientale, reprezentant al Prefectului Congregației, Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Mons. Dimitrios Salchas, reprezentant al Exarhului Atenei, Preasfinția Sa Anarghyros Printesis.

La sfârșitul celebrării, întreaga adunare a credincioșilor, care a umplul la refuz Catedrala Arhiepiscopală, au cântat „La mulți ani !” noilor ierarhi; apoi, pe imnul arhieresc, procesiunea a părăsit Catedrala îndreptându-se spre reședința Arhiepiscopului Major, în timp ce noii episcopi acordau binecuvântări credincioșilor veniți din toate colțurile Arhiepiscopiei Majore: din Maramureș, din București, din Timișoara sau din alte zone ale țării.

Marcel AUȘAN

ANUL I

2007-12-16