În data de 24 noiembrie, în Duminica a 30-a după Coborârea Spiritului Sfânt, comunitatea Seminarului nostru a animat Sfânta Liturghie în Capela „Înălțarea Domnului” din Decebal. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Părintele Ovidiu Horea Pop, parohul comunității, alături de Pr. Rector Anton Cioba, de Pr. Vicerector Patrik Nagy și de Pr. Alin Arendaș.
S-a încheiat cu succes inițiativa de plantare a 100 de pomi fructiferi în comuna Biharia în livada Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Proiectul a fost coordonat de Ziléos România sub conducerea Ramonei Dragoș, iar realizarea lui a fost posibilă datorită susținerii financiare și logistice oferite de Terra Gloria. În acțiunea de plantare s-au implicat comunitatea Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, Natur Grup Romania, Makita Romania, Agrisorg și Episcopia Greco-Catolică de Oradea.
Joi, 14 noiembrie 2024, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, împreună cu Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea au găzduit un eveniment editorial special. În Aula Magna a Seminarului a avut loc lansarea volumului „Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit”, volum publicat chiar în acest an la Sighetul Marmației de Editura Valea Verde.
În fiecare an, Biserica noastră comemorează evenimentele din 27/29 octombrie 1948, când episcopii noștri au fost arestați, moment în care a început Calvarul Bisericii Greco-Catolice din România. Pentru a marca acest fapt, în data de 28 octombrie, la Seminarul nostru, s-a desfășurat un program comemorativ.
Sâmbătă, 26 octombrie 2024, de sărbătoarea Sfântului Dumitru, credincioșii parohiei din Sânmartin au sărbătorit hramul parohiei. Liturghia a fost celebrată de pr. Vicar Antoniu Chifor, alături de care au concelebrat pr. Vicar judecătoresc Răzvan Vasile care este și parohul comunității, pr. Protopop Zorel Zima, pr. Rector Anton Cioba, pr. Ștefan Madarași, pr. Paul Osoian, pr. Ioan Borșa, pr. Anton Rus, pr. Pâncotan Vasile, pr. arhidiacon Lucian Mirza (Eparhia de Lugoj) și ipodiaconul Patrick Kovacs. Liturghia a fost animată de Corul „Schola Cantorum” a Seminarului Teologic Greco-Catolic orădean, condus de maestrul Radu Mureșan. Din partea autorităților locale a onorat cu prezența domnul Cristian Laza, primar al comunei Sânmartin.
Pe 7 octombrie a. c., în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea a avut loc inaungurarea Anului Academic 2024-2025. La eveniment au participat PSS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei de Oradea, Pr. Cristian Barta, decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, domnul prof. dr. Ionuț Popescu, director al departamentului de Teologie Greco-Catolică Oradea, Pr. Anton Cioba, rector al Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, doamna vice-primar Antonia Nica, alături de corpul profesoral, seminariști și alți invitați.
„Duminica aceasta (Vindecarea orbului și a mutului din Capernaum – Mt. 9,27-35), Cuvântul Domnului ne invită să continuăm și noi parcursul nostru de credință și să-l continuăm în așa fel încât să putem să progresăm mereu spre lumină, să avem cât mai multă lumină și să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu” a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare duminică, 11 august 2024. În cadrul celebrării Sfintei Liturghii, Episcopul de Maramureș a ridicat la treapta preoției pe diaconul Nagy-Oláh Csongor.
Pe 20 iulie a.c., în cadrul Liturghiei arhierești de sărbătoarea Sfântului Profet Ilie, prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, au fost hirotoniți trei diaconi în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea: ipod. Miclăuș Mihai, ipod. Levente Kovács și ipod. Gheoghe Cristian Lazăr. Aceștia sunt absolvenți ai Facultății de Teologie Greco-Catolică și ai Seminarului „Sfinții trei ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan”.
„Putem numi duminica aceasta duminica chemării la apostolat. Isus trece, vede, cheamă”(Mt 14.18-23) a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău duminică, 7 iulie 2024, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească, alături de părintele rector al Seminarului Teologic din Oradea, Anton Cioba și părinții slujitori ai parohiei gazdă.
Promoția 2004 de elevi ai Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, Profilul filologie-teologie, s-au reunit după 20 de ani.
Evenimentul emoționant s-a desfășurat sâmbătă, 22 iunie 2024 și a debutat cu Sf. Liturghie în Biserica Seminarului din Oradea, celebrată de foștii elevi ai clasei XII B, promoția 2004, împreună cu alți preoți de la Seminar. De asemenea, împreună cu diriginta clasei, D-na Mihaela Danciu, au retrăit emoția unei Sfinte Liturghii animată împreună și ceilalți foști colegi de clasă, care, în vremea când erau elevi, animau în fiecare vineri Sfânta Liturghie în fosta capelă catedrală, azi devenită sala festivă a liceului.