În fiecare an, Biserica noastră comemorează evenimentele din 27/29 octombrie 1948, când episcopii noștri au fost arestați, moment în care a început Calvarul Bisericii Greco-Catolice din România. Pentru a marca acest fapt, în data de 28 octombrie, la Seminarul nostru, s-a desfășurat un program comemorativ.
Acesta a cuprins vizionarea filmului documentar „Valeriu Traian Frențiu - Fericit”, evocarea momentului arestării celor șapte Fericiți Episcopi, celebrarea Acatisului Fericiților Episcopi Martiri, animată de Corul „Schola Cantorum” al Seminarului și venerarea relicvelor Fericiților Episcopi Martiri, care au fost aduse în mijlocul comunității.
În acest an se împlinesc 76 de ani de la începutul Calvarul suferinței episcopilor greco-catolici, odată cu arestarea lor în octombrie 1948 și scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în luna decembrie a aceluiași an.
În cadrul acestui eveniment a luat cuvântul Preasfinția Sa Virgil: „martiriul este un dar de la Dumnezeu. Ne întrebăm poate dacă în acea noapte, au simțit teama? Din punct de vedere uman aceasta era trăirea... însă Domnul le-a dat curajul! Nouă astăzi ne este foarte greu să înțelegem, oricât am încerca (...) toți au primit ani grei de pușcărie pentru că au fost greco-catolici, aceasta a fost ‘vina’ lor cea mare. De ce? Pentru că au fost foarte bine pregătiți.”
Rememorând mărturii ale persoanelor întâlnite în copilărie, dar și a Cardinalului Alexandru Todea când a ieșit din pușcărie, PS Virgil a subliniat:
„Astăzi, trăim într-o libertate debordantă, pe care nu știm să o trăim întotdeauna și nu înțelegem foarte adesea cine au fost acești mari înaintași ai noștri. Dacă vom reuși să înțelegem că ei sunt rădăcinile noastre, care ne dau seva credinței, vom realiza că nu putem altfel decât să mergem pe un anumit drum. Acești oameni au fost culți, educați, foarte bine-pregătiți, cu foarte mult bun-simț și au dat totul, pentru că au știut ce înseamnă cu adevărat iubirea în Domnul și iertarea în numele Lui. ”, a mai spus ierarhul, îndemnându-i pe seminariști și pe toți cei prezenți să înțeleagă toate cele ce s-au petrecut, intrând în logica iubirii lui Cristos.
Dragoș TOMESCU
Anul I