Home / Stiri

ŞTIRI

Un oaspete deosebit la seminarul din Oradea

Preasfințitul John Michael Botean, episcopul Eparhiei Greco-Catolice Române de Canton, Ohio, SUA, ne-a bucurat cu prezența sa în Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea timp de trei zile. Vizita Preasfinției Sale în România se datorează desfășurării sesiunii ordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică, la sediul Arhiepiscopului Major de Blaj, în perioada 9-11 noiembrie 2015.

Eparhia Catolică Română de rit bizantin din Canton se află sub patronajul Sf. Gheorghe și are jurisdicție teritorială peste toate Statele Unite ale Americii și întreaga Canada. PS John Michael Botean este întâi-stătătorul acestei episcopii din anul 1996. O dată importantă a fost ziua de 26 martie 1987, când Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a ridicat Exarhatul Apostolic pentru românii bizantini din SUA la rang de Eparhie.

Pe perioada șederii sale în mijlocul nostru, PS John Michael a oficiat vineri dimineața, împreună cu seminariștii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în capela ”Sf. Trei Ierarhi” și sâmbătă în Biserica Seminarului, unde a participat și comunitatea parohială. În cuvântările sale, ierarhul ne-a îndemnat să avem curaj în drumul nostru împreună cu Cristos și ne-a vorbit despre modestia specifică unui creștin adevărat. De asemenea, ne-a mulțumit pentru ospitalitatea și pentru timpul petrecut împreună cu el și a amintit de buna colaborare cu părintele Iuliu Muntean, fostul profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea și actualul vicar general al Eparhiei de Canton.

Îi urăm Preasfințitului John Michael păstorire rodnică și mulți ani binecuvântați cu ocazia zilei onomastice și îi mulțumim pentru ajutorul pe care îl acordă Seminarului orădean, asigurându-l de rugăciunile noastre.

 

REDACȚIA

Galerie media (10)

2015-11-11