Home / Stiri

ŞTIRI

Scena Nașterii Domnului – O Evanghelie Vie

A face ieslea înseamnă a redescoperi un Dumnezeu real, concret, viu și palpitant.

Dumnezeu nu este un stăpân distant sau un judecător detașat,

ci iubire smerită, care a coborât până la noi.

Crăciun, 2022

Cu bucurie, dar în același timp cu multă speranță, ne pregătim de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Hristos, o bucurie a întregii creștinătăți, purtătoare a unui mesaj foarte profund și provocator pentru omul de astăzi.

Atmosfera și intimitatea evenimentului ne copleșesc, făcându-ne să ne simțim transpuși în lumea păstorilor și a îngerilor, dându-ne speranța că miracolul care duce la Adevăr poate să devină realitate și în viața noastră.

Sfântul Augustin spunea: ,,Vrei să înțelegi sublimitatea lui Dumnezeu? Înțelege mai întâi umilința lui Dumnezeu. Fă bine și umilește-te pentru binele tău, căci Dumnezeu s-a umilit nu pentru sine, ci pentru tine. Înțelege, așadar, umilința lui Hristos, învață să fii umil și nu te mândri”.

Întruchiparea statuară a evenimentului Nașterii Domnului, așa cum poate fi contemplată astăzi lângă Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, i se datorează Sfântului Francisc de Assisi.

În anul 1220, Sfântul Francisc se întoarce din Țara Sfântă, având în inimă imaginile locului natal al lui Isus, Betleem. Se gândea adesea la acel micuț loc în care s-a întrupat Dumnezeu, pierzându-se adesea în amintirile emoțiilor pe care le simțise pe când mergea pe urmele Lui.

Într-o zi, în timpul rătăcirilor sale prin sate, a fost surprins să descopere un loc  asemănător cu Betleem, Greccio, un mic sat cocoțat pe munte la o altitudine de 750 de metri, pe versanții Monte Lacerone (în prezent în provincia Rieti, la granița cu Umbria). Un loc fermecat, înconjurat de păduri pline de ferigi și stejari. Francisc a identificat chiar și o peșteră acolo, asemănătoare cu cea din Țara Sfântă. Așa că a decis să reconstituie acolo scena Nașterii Domnului.

Legenda spune că Greccio a fost fondat ca o colonie a unor greci exilați din patria lor. Locul a fost ales pentru splendoarea sa, precum și pentru poziția sa cu valoare strategică. Cei 750 de metri deasupra nivelului mării au reprezentat de fapt o excelentă apărare naturală. Se spune că numele inițial a fost Grecia, apoi a devenit Grece, Grecce și în cele din urmă Greccio. Acolo, ,,bietul om din Assisi”, după ce a primit binecuvântarea de la Papa Honorius al III-lea, a refăcut simbolic evenimentul nașterii lui Isus.

Spre deosebire de reprezentările ulterioare, în cea inițială a Sfântului Francisc nu erau  prezenți Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Iosif și nici măcar Pruncul Isus. A fost vorba de o Sfântă Liturghie săvârșită în grotă pe un altar improvizat, aflat deasupra unei iesle, lângă care se aflau cele două animale amintite de tradiție, măgarul și boul. Prima descriere a ieslei folosite de Sfântul Francisc îi aparține lui Tommaso da Celano (1190-1265), călugăr franciscan, scriitor, poet și autor a două scrieri despre Sfântul Francisc. În prima dintre aceste scrieri, el relatează în detaliu ce s-a întâmplat în noaptea în care a fost așezată ieslea în Greccio:

,,Se adună călugării, populația se grăbește. Lemnul răsună de voci, iar noaptea aceea venerabilă devine plină de lumină, solemnă, răsunând de laude. Omul lui Dumnezeu, Francisc, a stat în fața ieslei, plin de milă, ud de lacrimi, copleșit de bucurie. Ritul solemn al liturghiei este săvârșit deasupra ieslei și Francisc cântă Sfânta Evanghelie. Apoi predică oamenilor din jurul lui și vorbește despre nașterea bietului rege pe care îl numește ,,copilul din Betleem”. Un cavaler virtuos și sincer, Giovanni di Greccio, legat printr-o adâncă prietenie de omul lui Dumnezeu, ,,a afirmat că a văzut, în iesle, un frumos copil adormit pe care fericitul Francisc îl ținea în brațe”.

Descrierea lui Bonaventura, care se inspiră din cea lui Celano, este sursa pe care Giotto a folosit-o pentru a compune fresca Nașterii Domnului din Bazilica Superioară din Assisi. Viziunea care i-a apărut ,,omului virtuos” a fost un prim miracol legat de reconstituirea de la Greccio. Al doilea eveniment extraordinar este legat de miracolele petrecute prin intermediul fânului care a fost așezat în iesle în prima seară de Crăciun. În regiune se aflau multe animale afectate de boli și de lipsa de hrană. După ce animalele s-au hrănit din acest fân, s-au vindecat. De asemenea, femeile care își puneau fân sub cap aveau o naștere ușoară, plină de bucurie, iar familiile care au încercat să reconstruiască ieslea au aflat alinare în contextul unor probleme personale.

Deși ne-am putea dori acest lucru, e greu să ne imaginăm bucuria inefabilă de a-l ține Pruncul Isus, Cuvântul Întrupat. Papa Benedict al XVI-lea, în omilia sa din Liturghia din Ajunul Crăciunului din anul 2006, spunea: ,,Semnul lui Dumnezeu este simplitatea. Semnul lui Dumnezeu este pruncul. Semnul lui Dumnezeu este că El se face mic pentru noi. Așa domnește El. El nu vine cu putere și splendoare exterioară. El vine ca un copil, fără apărare, și are nevoie de ajutorul nostru. El nu vrea să ne copleșească cu puterea Sa. El ne îndepărtează frica de măreția Sa. El ne cere dragostea. Așa că El Se face pe Sine un copil. El nu vrea altceva de la noi decât iubirea noastră, prin care învățăm spontan să intrăm în sentimentele, gândurile și voința Lui. Învățăm să trăim cu El și să practicăm cu El acea smerenie a renunțării care aparține însăși esenței iubirii. Dumnezeu S-a făcut pe Sine mic, astfel încât să-L putem înțelege, să-l primim și să-L iubim”.

Dacă ne-am simplifica viețile și am deveni ca niște copii mici, atunci și noi am putea ține Pruncul Isus în inimile noastre în fiecare Crăciun. Este o amintire vizibilă a acelei nopți în care s-a născut Mântuitorul nostru. Vedem micul Prunc din Betleem, care a venit să ne salveze de păcat. Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că lemnul ieslei va fi înlocuit într-o bună zi de lemnul crucii. Două obiecte diferite din lemn care îl vor ține pe Isus, spre mântuirea noastră. Brațele sale întinse pentru a-și îmbrățișa propria mamă, pe Sfântul Iosif, pe păstori și magi, se vor întinde într-o zi din nou, pe cruce, pentru a îmbrățișa orice om.

Pe 14 Septembrie 1224, de sărbătoarea Sfintei Cruci – în următorul an de după Liturghia prin care reconstituise scena Nașterii Domnului – Sfântul Francisc primea stigmatele Domnului. Este primul sfânt care a trăit o astfel de experiență. Cel care l-a purtat pe pruncul Isus cu o dragoste atât de tandră avea să-i poarte, cu o pasiune similară, și rănile.

Sfântul Părinte Papa Francisc ne invită să recreăm acasă această iesle fiindcă este o Evanghelie vie. Ieslea ,,duce Evanghelia acolo unde trăim: în casă, la școală, la locul de muncă și de întâlnire, în spitale și în casele de îngrijire, în penitenciare și în piețe. Și acolo unde trăim, ne amintește de un lucru esențial: Dumnezeu nu a rămas invizibil în cer, ci a venit pe pământ, s-a făcut om, s-a făcut copil’’.

Iubiți creștini, vă propun ca de Crăciun să medităm la atitudinea Sfântului Iosif. În liniștea care îl caracterizează, el este mereu vigilent și este acolo unde Dumnezeu are nevoie de el pentru a-și înfăptui planul. În timpurile de astăzi avem nevoie de această liniște care îl caracterizează pe Sfântul Iosif. Avem nevoie de liniște interioară pentru a putea să auzim, să deslușim ceea ce Dumnezeu dorește de la noi. Doar astfel Isus Hristos se va naște în viața noastră, în sufletul nostru și doar așa îl vom putea duce la oamenii din jurul nostru, la semenii noștri.

Vă dorim ca sărbătoarea Crăciunului și Anul Nou să vă găsească bucuroși, plini de credință și sănătoși.

Sărbători fericite!

Puteți urmări videoclipul pe pagina noastră de YouTube, la următoarea adresă: https://www.youtube.com/watch?v=q0Bc7O5vVy8

Andrei ALEXA,

Anul IV

2022-12-09