Home / Stiri

ŞTIRI

Pr. Coriolan Buzaşiu a trecut la Domnul

Părintele spiritual al Seminarului teologic - pr. Coriolan Buzașiu - a trecut la Domnul! Hristos și-a chemat la sine un slujitor care ne-a fost și ne este drag și prețios.

Eram încă student acum câțiva ani iar când mă întorceam acasă în vacanțe mi se întâmpla să îl întâlnesc. Mereu jovial, mereu surâzător, îmi dădea impresia că în câteva replici simple reușea să creeze multă familiaritate. Era atent, respectuos și îndeosebi simpatic.

Iar apoi anii au trecut. Într-o vreme nu visam sa ajungem colegi, însă l-am regăsit în 2003, atunci când, proaspăt întors de la studii, am fost numit formator la Seminar.  Întrucât eram cel mai nou, doar privind la atitudinea lui, totul în Dânsul îmi suna a bun-venit. Diferența de vârstă era mare încât putea sa îmi fie tată și cu toate acestea avea mereu ceva în abordare care mă făcea să nu simt greutatea unei diferențe.

Acesta era pr. Coriolan Buzașiu. I-am spus adesea că mi-aș fi dorit ca, dacă Dumnezeu ar urma sa îmi îngăduie să ajung în jurul celor 70 de ani, să pot și eu să rămân atât de tânăr și de proaspăt...! Era incredibil, în modul său de a aborda studenții, de a sta împreună cu ceilalți, de a râde și a glumi: fusese la viața Dânsului un mare inginer, director la Secția de Drumuri, și cu toate acestea reușea să rămână mereu nesperat de abordabil și de uman... Îmi amintesc cum, la începutul fiecărui an universitar îmi cerea de îndată lista noilor seminariști. Și căuta ocazia prielnică pentru a se apropia de fiecare împarte, cu surâsu-i și buna dispoziție caracteristică, pentru a și-i face prieteni. Învăța cu o surprinzătoare rapiditate nu doar numele studenților, ci și proveniența și detalii despre familii.

«Domnul meu...» suna abordarea sa atât de simpatică, atunci când vorbea cu noi, cu oricine, fie că eram superiori, preoți sau simpli studenți. Dincolo de sensul unei formule cu conotația unei politeți profunde, expresia Dânsului mă ducea cu mintea la un sens mai degrabă teologic, legat de intuiția aceluia care-L regăsește pe Domnul în fiecare din semeni, fie ca erau mici sau mari. ...Domnul meu...!

Chiar dacă nu locuia la Seminar era prezent aproape mereu, mereu când era novoie. În întâlnirile cu formatorii rămânea mereu discret, așa cum i se cuvine unui bun duhovnic ce trebuie sa păstreze-n taină lucrurile pe care le aduce de la penitenți. Discreția și simpatia i-au fost însă curând sesizate și am avut senzația că începem puțin sa-l pierdem: a fost cooptat pentru spovezi la Catedrală, la grupul de copii din clasele primare din curtea noastră și de la Liceu. Pe măsură ce lumea îl cunoștea în scaunul de spovadă îl aprecia și și-ar fi dorit parcă să se întoarcă.

A fost un auto-didact și ne-o spunea adesea. A făcut parte dintr-o serie de preoți hirotoniți după Revoluție care, datorită vremurilor, și-au făcut o bază teologică rapidă. Dar dânsul nu se descuraja ci continua cu tenacitate să studieze, să se informeze, de la mișcări liturgice până la chestiuni de teologie. Cu multă smerenie.

În vara trecută a însoțit un grup de pelerini la Lourdes. La întoarcere era radios și mi-a mărturisit că trăise acolo momentul culminant al preoției sale: a avut prilejul să celebreze ca protos o Sfântă Liturghie chiar în grota Sfintei Fecioare. Era atât de fericit și îmi spunea că acolo a vut parte de un apogeu și că ceva mai înalt nu mai aștepta în timpul vieții.

Probabil în această viață un alt altar mai mare nu i-a fost hărăzit, poate nu altul decât altarul crucii la care a slujit, în patul de spital, mai bine de jumătate de an înainte de a trece la Domnul. Dar nădăjduind că acum se bucură de vederea Domnului, că este preot în fața veșniciei sale și că slujește nu doar la altarul unei grote unde au șezut odinioară picioarele Sf. Fecioare, ci chiar ’naintea Ei. Și dacă ne-a iubit atât de mult pe fiecare - și n-am motiv să mă îndoiesc de asta! - sper că acolo nu uită de noi, și cu simpatia și vitalitatea sa îi povestește Domnului cuvinte despre fiecare. Vorbe bune...

 

 

Pr. Cristian SABĂU

 RECTOR

2009-11-11