Home / Stiri

ŞTIRI

Peste un milion de ani… (I)

Unele dintre cele mai frecvente întrebări care îl frământă azi pe omul tehnologizat sunt cele legate de viitor: Oare cum va arăta Pământul în viitorul îndepărtat? Dacă tehnologia evoluează în același ritm, cum va arăta omul peste mii de ani? Vom înlocui oare această realitate cu una virtuală?  Ce se va întâmpla cu omul în cazul în care știința și tehnologia ne-ar putea lua umanitatea în următorele milioane de ani? Sunt întrebări care, deși acum câțiva ani erau considerate de domeniul SF-ului, astăzi par de o actualitate imediată. V-ați întrebat vreodată cum văd oamenii de știință viitorul omenirii și al umanului? Dacă da, atunci voi încerca să vă aduc în fața ochilor câteva teorii.

Urmărind emisiunea „Peste 1 milion de ani” de pe National Geographic, mi-am dat seama că deja oamenii de știință au formulat anumite răspunsuri la întrebările de mai sus și, bazându-se pe unele previziuni tehnologice, recompun realitatea și omul viitorului. Documentarul începe cu o petrecere surpriză pe care un soț i-o face soției și vrând să țină un toast spune: „Nu în fiecare an soția ta împlinește 300 de ani…”. Ideea principală a acestor oameni de știință care studiază omul viitorului este aceea că peste mii de ani omul va reuși să elimine treptat orice fel de boală, suferință sau durere, ajungând ca în final să învingă moartea însăși. Vom fi sănătoși și activi secole de-a rândul. Adăugând vieții noastre sute de ani, vom redefini radical relațiile interumane, munca, nașterea copiilor și societatea în esența ei; iar cei care vor alege imortalitatea, vor trebui să regândească în profunzime ideea de a trăi veșnic.

Acesta este viitorul: trupul tău nu mai există; ești tot doar un computer pentru tot restul vieții tale. Creierul tău este mai puternic decât un milion de computere performante. Imortalitatea naturii umane este una dintre cele mai importante părți ale existenței noastre. Ne-am născut într-un anumit timp și știm că vom muri. Marii gânditorii ai istoriei, de la Einstein la Freud, au ajuns la concluzia că întregul nostru stil de a trăi este determinat de faptul că știm că vom muri. Dacă aceasta se schimbă, atunci se va schimba fundamental și ceea ce înseamnă să fii om. După părerea acestor vizionari, nu se mai pune problema „dacă” ci mai degrabă „când” noi, ca și părți ale universului, vom avea posibilitatea de a alege să fim nemuritori.

Primul pas al acestei revoluții care privește extinderea longevității umane a fost atins prin dezvoltarea nanotehnologiilor. În viitorul apropiat vom împrăștia roboți microscopici prin sângele nostru cu scopul de a regla orice problemă genetică, astfel încât celule noastre să nu mai îmbătrânească niciodată. După aceea, nu numai că vom modifica ingineria genetică pentru a elimina orice fel de boală sau virus, dar vom fi capabili să creăm copii superinteligenți, cu trăsăturile și capacitățile pe care le dorim. Și acum a venit momentul să devenim ciudați: dacă crearea corpului biologic perfect nu va fi de ajuns, va veni poate o vreme când urmașii noștri vor alege să descompună acest corp fizic și să se transfere pe ei înșiși într-o lume digitală. De ce? Pentru că cel mai de preț lucru pe care și-l dorește fiecare dintre noi este TIMPUL.

Să căutăm răspunsuri în natură. În 2007, pe coastele din Alaska a fost prinsă o balenă care avea înfipt în ea un harpon care data aproximativ din anul 1880. Rechinul din jurul Groenlandei trăiește aproximativ 400 de ani. Întrebarea este: ce fac aceste animale și noi nu facem? Nu știm de ce anumite specii de animale trăiesc mai mult decât omul dar există diverse teorii. Una dintre ele spune că ceasul nostru biologic este determinat de o parte a celulelor noastre, care o dată cu timpul se despart și cauzează îmbătrânirea. Oare nu am putea cumva să împiedicăm acest proces sau chiar să producem reversul? Ne întoarcem din nou la nanotehnologie; oamenii de știință se străduiesc să dezvolte dispozitive microscopice care odată injectate în venele noastre, vor fi capabile să repare celule noastre din interior; vor fi atât de puternici și de performanți încât vor fi capabili să rezolve orice fel de mutație genetică, astfel încât nu ne vom mai îmbolnăvi și nu vom mai îmbătrâni niciodată. Făcuți din materie organică, astfel încât organismul să nu îi respingă, acești „nanoroboți” vor fi lansați direct în acel loc unde se va identifica problema și o vor trata.

Acesta este doar primul pas. Dacă vrem să spargem acest cod al nemuririi va trebui să săpăm mai adânc. Va trebui să ajungem la codul nostru genetic – piatra de temelie a vieții noastre umane. Tot cu ajutorul nanotehnologiei vom reuși să identificăm malformațiile genetice  și le vom extirpa; în ultimă instanță  vom intra în codul genetic al copilului aflat încă în sânul matern și vom repara orice fel de problemă apărută în ADN. Ne dorim pentru copii noștri cea mai bună educație, cele mai bune condiții, cea mai bună îngrijire medicală; dar de ce să nu începem cu cel mai bun material genetic. Va trebui să ne luăm la revedere de la evoluția normală a umanului și să salutăm apariția ingineriei genetice. Dar oare este umanitatea pregătită pentru o așa responsabilitate mare? Vom face o versiune a noastră mult mai puternică, mai rapidă, mai inteligentă; sună fantastic dar jocul de-a Dumnezeu nu ne-a ieșit prea bine în trecut. Dacă nu vom fi atenți în acest proces de realizare a ființei umane ideale, riscăm să distrugem umanitatea din noi pentru totdeauna.

Una dintre problemele majore ale acestei inginerii genetice va fi uniformitatea. Imaginați-vă o lume în care toți am arăta la fel, în care toți am fi la fel de inteligenți și fiecare ar fi celălalt. Cel puțin plictisitoare dacă nu periculoasă.

Chiar dacă presupunem că aceste nanotehnologii și inginerii genetice vor eradica pentru totdeauna boala, durerea sau îmbătrânirea fizică, atunci când vorbim de nemurire intrăm pe un teritoriu mult mai profund decât simpla prelungire a vieții cu câteva decenii sau chiar sute de ani. Dacă vrem să vorbim în cel mai serios mod posibil despre sosirea noastră în pământul nemuririi va trebui să înlocuim acest corp material și să ne transferăm informația genetică într-un super-computer; în câteva cuvinte să ne transferăm identitatea într-o lume virtuală. Și aici apar problemele serioase. Cât de sigure vor fi acele corpuri virtuale? Vor putea fi copiate sau furate? Cât la sută din acel eu virtual va reproduce ființa noastră din realitatea obiectivă? La toate aceste întrebări vom găsi posibile răspunsuri în partea a doua. (Va urma...)

Fr. Florin BODE

Vicerector

2019-03-25