Home / Stiri

ŞTIRI

Mulțumiri unui prieten

Părintele Nicolae Bodea, cel ce timp de 3 ani a fost prezent ca vice-rector, formator și profesor în Seminar pleacă, din voința superiorilor, pentru a-L sluji pe Domnul într-o altă comunitate. Dacă în general, se spune că a pleca înseamnă a muri puțin, omenește vorbind, nici cel care rămâne nu se simte pe moment că ar avea o soartă mai ferice. Relațiile umane, chiar și atunci când se împletesc într-o misiune nobilă precum este aceea a slujirii Bisericii, solicită întotdeauna timp dăruit, răbdarea exploatării, aventura deschiderii. E greu să întrerupi un parcurs, atunci când știi că ai consolidat o legătură de prietenie și de colaborare. Ceea ce mă consolează e că nu va urma o întrerupere, ci o metamorfoză care să ne solicite creativitatea pentru a duce înainte, ceea ce, la nivel uman, am început în lumina Domnului!

Privesc îndărăt la timpul pe care l-am acumulat împreună, atunci când, doar ca simpli colegi în studenție, fără grijile unor responsabilități, am început această... răbdare a exploatării, aventură a deschiderii și... dăruire reciprocă a unui timp pentru cunoaștere. Trebuie însă să mărturisesc că firea lui  <Nicu> de atunci, expansiv și extravertit, profund și relaxant nu făcea să apară prea anevoiase primele abordări. Mi-a părut de la bun început o persoană cu care nu trebuia să te chinui  prea mult pentru a ajunge să te simți bine. În colegiu, camerele noastre nu erau foarte departe una de cealaltă; mi se întâmpla chiar și înspre miezul nopții, trecând pe coridor, să observ lumină pe fereastra lui. Îi băteam atunci la ușă ca să-l salut iar el era mereu acolo, așezat la masa lui și descifrând versete din evreiește ori elinește.

Dar nu era doar numai un studios: îl întâlneai la momentele festive, la repetițiile de cor ori pe holuri la Greogoriana cu aceeaști expresie surâzătoare. Și nu în ultimul rând, a fost și este un om dibaci în diferite lucruri: până și momentele în care mulți dintre studenți îi deveneam „clienți” pentru a se tunde.

Elina sau ebraica nu l-au îndepărtat de limba și de lumea lui: de acolo, de la Roma, îmi povestea grijile și telefoanele pe care le dădea, urmărind pas cu pas construcția Bisericii din satul său iubit, Iaz. În jurul acestei construcții sau mai bine zis în jurul persoanei sale pline de charm a reușit să strângă diferite prezențe din străinătate: lucrul a devenit evident la sfințirea lăcașului  și mai ales, la hirotonirea sa întru preot, când au ținut să participe mulți oameni din Italia: am descoperit atunci cel mai bine că și ei îl considerau fiul, prietenul, fratele, ori confidentul lor, cel puțin tot atât cât noi.

L-am văzut ieșind la lumină preot în această biserică pe care el a făcut-o să iasă la lumină. Înainte își legase odată pentru totdeauna destinul cu Florica în sfânta căsătorie, iar acum devenea, finalmente slujitor al altarului. La acea dată era întors de un an în țară. Episcopul îl numise deja formator la Seminar. În toată această perioadă, chiar dacă nu era încă preot, Nicu a lucrat cu o acribie și cu o dăruire de-a dreptul preoțească, pentru o cauză în care credea.

Despre părintele Nicu și misiunea sa de formator ar fi multe de povestit. Un seminar este un loc complex și amplu, dincolo de multitudinea de coridoare și de camere; înțelege acest lucru doar cine trăiește aici. El a intrat în Seminar fără a avea nevoie de prea multe introduceri; s-a simțit  destul de repede acasă, tocmai pentru că nu a stat să se întrebe prea mult ce-i dădea Biserica ci mai degrabă ce avea el de dăruit Bisericii.

Sensibilități, părintele Nicu avea deja cultivate multe direcții. Este un om profund, ceea ce l-a ajutat deîndată să „citească” oamenii. Îmi amintesc de ședințele noastre, în care discutam  problemele concrete vizavi de o clasă sau de o persoană; e imposibil să nu remarci ochiul său, de o finețe introspectivă considerabilă! Mai apoi părintele Nicu și-a conturat într-un mod tot mai pregnant fizionima de dascăl: am avut felurite mărturii din partea studenților, asupra faptului că, în urma unui curs făcut de el, le înmugurise apetitul și curiozitatea pentru una sau alta dintre cărțile scripturii. Dacă pentru unii Biblia este o carte imposibilă și depășită iar pentru alții este o scriere de citit în mod fundamentalist și de urmat orbește, a-i învăța pe oameni spiritul adevărat, echilibrat și înțelept, de a lua în mână Cuvântul lui Dumnezeu, nu este lucru de nimic... Iar el a reușit !

Mai apoi, vice-rectorul meu mi-a fost un ajutor valid în multe chestiuni de ordin practic: instituția aceasta mare ce adeseori necesită soluții concrete urgente și-a găsit în pr. Nicu un om cu o capacitate de organizare splendidă. Eram mândru în toți acești ani  să pot să spun că, odată încredințat un lucru în grija pr. Nicu nu mai trebuia să mă gândesc la el pentru că eram sigur că urma să fie dus la bun sfârșit. Însă mai mult decât atât, el a știut mereu să-și gândească inițiativele sale, din care s-au născut proiecte considerabile: o sală de agrement și de fitness pe care o lasă Seminarului, planul unei librării puse la punct sau consolidarea editurii Logos.

Astăzi, când pr. Nicu pleacă din Seminar, lasă în urma sa o moștenire remarcabilă: pe lângă toate realizările concrete, cel mai greu cuantificabil rezultă totuși a fi ceea ce a investit în sufletele tinerilor noștri care, în drumul spre preoție au fost cizelați, formați și încurajați de către el.

Șimleul va primi un preot demn de tradiția sa spirituală și culturală. Cu sufletul plin de gratitudine, regretăm mutarea sa, însă credem că astfel, Providența va acționa prin el și între alți oameni.

Îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut între noi și pentru noi. Îi mulțumim și doamnei sale preotese Florica pentru discreția și mărturia de dăruire pe care ne-a arătat-o locuind cu noi în Seminar. Dorim întregii familii, împreună cu micuța Celia, să pășească în continuare pe calea Domnului ca semne vii ale Sale.

Părinte drag, ascultarea față de Dumnezeu și dragostea pentru Biserica lui îți va conduce pașii altundeva; nu vei intra aiurea, ci vei intra pe poartă, căci vei fi păstorul oilor. Dacă viața ta ai pornit-o către Dumnezeu, caută de-ți du pașii până-n sfârșit, iar viața puneți-o așa cum El ne-o cere!

Dacă Domnul te-a ales, va fi cu tine, Te vei simți poate adesea păstor de turmă mică; te vei simți ca acel prunc din Evanghelie ce are doar două pâini și cinci peștișori. Nu uita însă, că dacă le vei da de la tine prin El, Hristos va ști să sature cu ele mulțimi întregi! Lasă ca El să îți răpească pâinea și peștii pe care-i ai: nu te vei simți jefuit, nici mai sărac și nici mai gol, ci înmulțit și însutit! Prin mâinile tale va exploda în fiecare zi  tot harul și absolutul atunci când vei celebra cu și pentru oamenii la care ești trimis. Atunci să-ți amintești și de noi...

Prin inimă-ți vor trece oameni și situații, chipuri cu ale lor necazuri și bucurii. Le vei strânge păcatele și bălăriile, iar când înaintea lor teama inutilității tale îți va sugruma orice cuvânt, vei vedea cum în interior te va covârși milostivirea...

Iar dacă uneori în viață vei găsi inimi închise în piatră, opreliști fără de ieșiri, nu uita cum mironosițelor piatra sigilată de la mormânt li s-a dat la o parte. Nu te teme a crede că tu ești cel ce oamenilor le aduce aminte că Paștele există și că, împreună cu Crăciunul ne bat în fiecare zi la poartă.

Fie ca oamenii să găsească odihnă și reazem într-al tău cuvânt, și fie ca tu să poți să pronunți prin tine, prin lucrul mâinilor și al minții tale, prin toată ființa și viața ta, Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare zi să îți fie o pescuire minunată și o întâlnire cu El.

Pr. CRISTIAN SABĂU

Rector

2007-06-20