Home / Stiri

ŞTIRI

Ieslea de Crăciun – O Evanghelie vie

În fiecare an urmărim cu foarte mare atenție relatarea Sfântului Evanghelist Luca despre Nașterea Domnului nostru Isus Hristos. Atmosfera și intimitatea evenimentului ne copleșesc profund, făcând să ne simțim cu ușurință transpuși în lumea păstorilor și a îngerilor și continuăm să sperăm că miracolul care duce la Adevăr poate să devină realitate și în viața noastră.

Sfântul Augustin spunea: ,,Vrei să înțelegi sublimitatea lui Dumnezeu? Înțelege mai întâi umilința lui Dumnezeu. Fă bine și umilește-te pentru binele tău, căci Dumnezeu s-a umilit nu pentru sine, ci pentru tine. Înțelege, așadar, umilința lui Hristos, învață să fii umil și nu te mândri”. Simplitatea ieslei în care s-a născut Isus devine un mod de exprimare a unei lumi reale, în care neajunsurile și răutățile de tot felul își găsesc ușor un lăcaș permanent, chiar și în imediata noastră apropiere.

Ieslea reprezintă legătura prin care Dumnezeu s-a apropiat de om. Este foarte important ca atunci când ne gândim la scena nașterii Mântuitorului, să nu omitem ieslea și importanța acesteia, locul în care Dumnezeu s-a Întrupat.

În anul 1223, Sfântul Francisc de Assisi vizita orașul Greccio (Italia) pentru a sărbători Crăciunul. Greccio era un orășel construit în zona unui munte cu o vedere minunată. Sfântul Francisc iubea liniștea și simplitatea micului oraș, fiind posibil ca această imagine a orașului Greccio să-i fi amintit de Betleem. Sfântul Francisc și-a dat seama de Capela Schitului franciscan că avea să fie prea mică pentru a încăpea congregația la Sfânta Liturghie de la miezul nopții. Așadar, a găsit nișă în stânca de lângă piața orașului și acolo a amenajat altarul. Pentru ca această sărbătoare de Crăciun să fie și mai memorabilă, Sfântul Francisc a împrumutat un bou și un măgar de la un fermier și a înființat o iesle. A așezat acolo statuile Sfântului Iosif și a Maicii Binecuvântate, împreună cu o păpușă pentru a-l prefigura pe Isus.

Omul lui Dumnezeu, Sfântul Francisc, stătea în fața ieslei, plin de devotament și evlavie, scăldat în lacrimi și strălucitor de bucurie. După ce a cântat Sfânta Evanghelie, acesta a predicat oamenilor din jurul nașterii marelui Rege și, fiind incapabil să rostească Numele Său pentru tandrețea iubirii sale, L-a numit Pruncul din Betleem. Maestrul Ioan din Greccio, un soldat curajos și veridic, afirmase că a văzut un Prunc foarte frumos, dormind în iesle, pe care Sfântul Francisc îl îmbrățișa cu ambele mâini, de parcă L-ar trezi din somn.

Nu ne putem imagina decât bucuria inefabilă de a ține Pruncul Isus, Cuvântul Întrupat. Papa Benedict al XVI-lea, în omilia sa din Liturghia de la miezul nopții din anul 2006, a predicat: ,,Semnul lui Dumnezeu este simplitatea. Semnul lui Dumnezeu este pruncul. Semnul lui Dumnezeu este că El se face mic pentru noi. Așa domnește El. El nu vine cu putere și splendoare exterioară. El vine ca un copil – fără apărare și are nevoie de ajutorul nostru. El nu vrea să ne copleșească cu puterea Sa. El ne îndepărtează frica de măreția Sa. El ne cere dragostea. Așa El Se face pe Sine un copil. El nu vrea altceva de la noi decât iubirea noastră, prin care învățăm spontan să intrăm în sentimentele, gândurile și voința Lui. Învățăm să trăim cu El și să practicăm cu El acea smerenie a renunțării care aparține însăși esenței iubirii. Dumnezeu S-a făcut pe Sine mic, astfel încât să-L putem înțelege, să-l primim și să-L iubim.”

Dacă ne-am simplifica viețile și am deveni ca niște copii mici, atunci și noi am putea ține Pruncul Isus în inimile noastre în fiecare Crăciun. Este o amintire vizibilă a acelei nopți în care s-a născut Mântuitorul nostru. Vedem micul Prunc din Betleem, care a venit să ne salveze de păcat. Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că lemnul ieslei care L-a ținut atât de sigur ar fi cedat într-o bună zi lemnului crucii. Brațele sale întinse pentru a-și îmbrățișa propria Maria, pe Sfântul Iosif, pe păstori și magi, erau aceleași brațe care erau întinse pe cruce pentru a îmbrățișa pe oricine caută iertare și o viață nouă.

Un an mai târziu după evenimentul oficializat de către Sfântul Francisc, la 14 Septembrie 1224, de sărbătoarea Sfintei Cruci, Sfântul Francisc a primit stigmatele, primul sfânt cunoscut pentru acest privilegiu.  Cel care l-a ținut pe pruncul Isus cu o dragoste atât de tandră, i-a purtat rănile.

Sfântul Părinte Papa Francisc ne invită să recreem acasă această iesle, care este o Evanghelie vie pentru că ,,duce Evanghelia acolo unde trăim: în casă, la școală, la locul de muncă și de întâlnire, în spitale și în casele de cură, în penitenciare și în piețe. Și acolo unde trăim, ne amintește de un lucru esențial: Dumnezeu nu a rămas invizibil în cer, dar a venit pe pământ, s-a făcut om, s-a făcut copil’’

A face ieslea înseamnă a îl redescoperi pe Dumneze real, concret, viu și palpitant. Dumnezeu nu este un stăpân care stă departe sau un judecător detașat, ci iubire smerită, care a coborât până la noi.

În acest Crăciun, să-l îmbrățisăm pe Domnul nostru cu toată dragostea și devotamentul nostru, așa cum a făcut Sfântul Francisc de Assisi!

 

Andrei ALEXA,

 Anul II 

2020-12-07