
Întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc a fost momentul culminant al lucrărilor Congresului mondial organizat de către Congregaţia pentru Cler din Vatican cu ocazia aniversări a 50 de ani de la promulgarea decretelor conciliare Presbyterorum ordinis (despre slujirea şi viaţa preoţească) şi Optatam totius (despre formarea preoţească). A fost o întâlnire edificatoare în care, cei prezenţi, ne-am hrănit din cuvintele calde şi sincere ale Sfântului Părinte. După salutul Cardinalului Beniamino Stella, prefectul Congregaţiei pentru Cler, sub egida căreia s-a desfăşurat acest Congres, Suveranul Pontif a ţinut un discurs presărat cu exemple din viaţa lui de preot, apoi maestru de novici, episcop şi în cele din urmă, cardinal şi papă. Cei prezenţi în Sala Regia l-au aplaudat în diverse rânduri, mai ales atunci când îşi permitea să introducă câte o glumă în discursul său.
Desfăşurat în zilele de 19 şi 20 noiembrie, Congresul intitulat: „O vocaţie, o formare, o misiune” a fost un moment de întâlnire şi împărtăşire dintre rectorii, vicerectorii, formatorii şi responsabilii cu formarea preoţească din diecezele din întreaga lume. Au participat peste 500 de formatori, iar cei care au ţinut conferinţe au fost specialişti în domeniile ştiinţelor sacre dar şi păstori ai unor comunităţi reprezentative din Biserica Universală. Din Biserica Greco-Catolică din România au participat Pr. Călin Bot, rectorul Seminarului „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj Napoca iar de la Seminarul „Sf. Vasile Grigore şi Ioan” din Oradea a participat vicerectorul Florin Bode şi subsemnatul.
Ziua de joi, 19 noiembrie a fost dedicată în întregime conferinţelor. Primul care a transmis mesajul participanţilor a fost Eminenţa Sa, Cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat. Au urmat apoi unii conferenţiari de seamă precum: Pr. Amadeo Cencini, psiholog şi profesor la Universităţile Pontificale Saleziana şi Gregoriana; Mons. Antonio Pitta, profesor de Noul Testament la Universitatea Pontificală din Lateran, Mons. Mauro Rivella, Secretarul Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic, precum şi distinşii Cardinali: Séan Patrick Card. O’Malley, Arhiepiscop de Boston, Fernando Card. Filoni, Prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, Crescenzio Card. Sepe, Arhiepiscop de Napoli, Luis Antonio Card. Tagle, Arhiepiscop de Manila, Manuel Card. Clemente, Patriarh de Lisabona, Giuseppe Card. Versaldi, Prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică şi nu în ultimul rând Beniamino Card. Stella, Prefectul Congregaţiei pentru Cler.
În dimineaţa zilei de 20 noiembrie toţi participanţii la Congres au avut bucuria de a fi primiţi în audienţă de Sf. Părinte Papa Francisc în Sala Regia din Vatican. La finalul acestei audienţe, cardinalii, episcopii, profesorii conferenţiari şi anumiţi rectori de seminarii l-au salutat personal pe urmaşul Sfântului Petru. Împreună cu rectorii diferitelor dieceze din lume precum Milano, Liban sau alte dieceze din Statele Unite, am avut bucuria să-l salut personal şi să-i pot oferi Sfântului Părinte, în numele tuturor seminariştilor din întreaga lume, o icoană pictată pe lemn la Oradea, icoană ce o reprezintă pe Sf. Fecioară. Surprins de tinereţea pe care nu am putut-o ascunde, Papa m-a încurajat, asigurându-mă pe mine şi pe toţi membrii comunităţii ce o reprezentam, de rugăciunea sa. S-a bucurat de icoana pe care i-am făcut-o cadou şi a binecuvântat-o. M-a binecuvântat şi pe mine cerându-mi să transmit binecuvântarea sa seminariştilor şi formatorilor de la Oradea şi din întreaga Românie.
„O vocaţie, o formare, o misiune” avem toţi deoarece un singur Domn ne-a chemat. Acest lucru l-am înţeles în cadrul celor două zile de întâlnire în cetatea eternă. A fost o experienţă deosebită şi cred că roadele nu vor întârzia să apară. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darul chemării şi mai ales pentru faptul că, în această lume tot mai ostilă faţă de Biserică, reuşim să găsim forţa de a merge înainte pe calea Domnului, indiferent de provocările ce le avem.
Pr. Anton CIOBA
Rector