În intervalul 17-20 octombrie 2024, comunitatea Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi: Grigore, Vasile și Ioan” s-a bucurat de un timp de plin de activități spiritual-culturale, împreună cu familia extinsă - cea Seminarului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, însoțiți de părintele rector Marius Furtună. Cu toții am participat la rugăciunile comunitare, la evenimentele științifice și culturale desfășurate în aceste zile, precum și la Sfânta Liturghie în Băile Felix.
Evenimentul central al acestor zile a fost Simpozionul Internațional organizat sub egida „Școlii Ardelene”, cu titlul „Creștinismul în primele trei secole”, Seminarul nostru fiind gazda acestuia. În cuvântul de deschidere, PS Virgil Bercea a încurajat cercetarea autentică și verticalitatea de conștiință. Seminariștii au asistat la diverse prezentări și contribuții științifice care au abordat subiecte vitale din istoria timpurie a creștinismului precum teme de patrologie și studiu biblic, erezia ariană, alcătuirea simbolului de credință, rolul și tipologia femeii creștine, teologia Sfântului apostol Pavel sau relațiile cu comunitățile evreiești și altele.
Sâmbătă seara ne-am bucurat să participăm la concertul caritabil „Muzică pentru viață”, organizat de asociația „Italiani in Bihor”, la Teatrul de Stat „Regina Maria”.
Dumincă, 20 octombrie, seminariștii și formatorii celor două Seminarii, la invitația părintelui Florin Folea, am participat împreună la Sfânta Liturghie din Parohia Greco-Catolică din Băile Felix. Liturghia a fost animată de corurile reunite, iar părintele rector Marius Furtună a ținut cuvântul de învățătură.
În cele din urmă, aceste zile s-au încheiat cu un moment de comuniune - o agapa fraternă la livada Seminarului.
Mulțumim Domnului pentru aceste zile de har și de comuniune!
Răzvan PAȘCA, Anul II
Dragoș TOMESCU, Anul I