Home / Stiri

ŞTIRI

Acatistul Sfintei Fecioare de la Fatima

După cum prea bine știm, luna Mai este luna dedicată Preacuratei Fecioare Maria. Astfel, în această perioadă, în seara zilei de joi, 13 mai, comunitatea Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea a celebrat Acatistul Sfintei Fecioare de la Fatima.

La această frumoasă rugăciune, adresată celei mai Sfinte dintre Fecioare, au participat membrii comunității Seminarului, alături de credincioșii dornici să o preaslăvească pe Maica Domnului și Mama noastră.

Ne bucurăm de comuniunea în rugăciune a Preasfințitului Virgil Bercea, cât și a părintelui Vicar General, Mihai Vătămănelu, prezenți trup și suflet la imnul de laudă al Preasfintei Fecioare, rugăciunea fiind condusă de părintele Rector Anton Cioba, acompaniat de glasurile îngerești ale seminariștilor, coordonați de maestrul Radu I. Mureșan.

La finalul Acatistului, Preasfinția Sa Virgil a ținut un scurt cuvânt de învățătură în care le-a vorbit persoanelor prezente despre evenimentele de la Fatima, despre speranță, curaj și încredere în Fecioara Curată, asemenea Papei Ioan Paul al II-lea, cât și despre și despre importanța legăturii spirituale a fiecăruia dintre noi cu Sfânta Fecioară Maria, mama tuturor, prin care cu toții devenim frați.

Ne încredințăm dragostei de mamă a Preasfintei Fecioare, căutând mereu ocrotirea și mijlocirea ei înaintea Tronului Fiului ei divin și Dumnezeului nostru, Isus Cristos.

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu de la Fatima, Zid Nesurpat și Sfântă Ocrotitoare!

Celebrarea Acatistului a fost transmisă live atât pe Radio Maria cât și pe Maria Tv și poate fi revizualizată oricând accesând următorul link: https://www.facebook.com/MariaTv.Romania/videos/2928333794102063

 

Redacția

Galerie media (10)

2021-05-13