„Dragi preoți, să nu ne lăsăm prinși de grabă, ca și cum timpul dedicat lui Cristos, în rugăciune silențioasă, ar fi un timp pierdut. Din contră, tocmai acolo se nasc minunatele roade ale serviciului pastoral”
Papa Benedict al XVI-lea, Dragii mei preoți
Seminarul - școală a rugăciunii
În încercarea de a identifica rolul cel mai important al preotului de astăzi și de mâine, am cerut părerea unor persoane din diferite medii sociale, iar cele mai multe opinii s-au îndreptat înspre necesitatea urgentă a unei legături mai profunde și autentice între om și Dumnezeu, realizată de către preot.
În Seminar, încercăm să descoperim tot mai mult care este planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, pentru a putea apoi răspunde pozitiv chemării ce ne-o adresează fiecăruia. Încercăm să căutăm ”ingredientele” acestei legături pe care trebuie să o realizăm. Încercăm să ne ridicăm la înălțimea chemării pe care Domnul ne-a făcut-o.
Adesea avem impresia că preotul este un om ca oricare altul și, prin urmare, poate să se comporte ca atare. Dar preotul este, înainte de toate, al lui Dumnezeu. Este un instrument care nu-și aparține. A fost luat din lume și dăruit lumii. Deci aparține lui Dumnezeu și lumii, nicidecum sieși. Astfel, nu acționează după propria voință, ci după voința Domnului.
Pentru a fi un instrument bun și util în mâinile lui Dumnezeu, preotul trebuie să reușească să facă această legătură dintre om și Dumnezeu. Trebuie să reușească să-l înalțe pe om către Dumnezeu și în același timp să îl coboare pe Dumnezeu pe pământ, să-l dăruiască oamenilor. Aceasta este misiunea principală a preotului, iar societatea secolului al XXI-lea are o sete cumplită de Dumnezeu. Și dacă tot suntem în era comunicațiilor, trebuie să subliniem importanța comunicării cu Dumnezeu. Comunicarea cu Dumnezeu este de fapt una din definițiile rugăciunii. Preotul este cel mai aproape de Dumnezeu, este cel care îi cunoaște și îi înțelege limbajul lui Dumnezeu; este cel care îi cunoaște viața; este cel care îl ia pe Isus ca exemplu. Preotul este maestru al rugăciunii pentru că, la rândul său, se roagă, devenind astfel educator al turmei sale în cele ale rugăciunii. Îi conduce pe cei încredințați lui spre centrul vieții creștine care este celebrarea jertfei euharistice. Acolo, comunitatea, preotul și Dumnezeu realizează comuniunea perfectă care are ca finalitate întâlnirea beatifică în veșnicie.
Aceste gânduri ne fac să ne gândim la măreția misiunii pe care o avem și constatăm că există o mare nevoie de formare permanentă și de preocupare continuă pentru lucrul Domnului. Niciodată nu vom reuși să-l transmitem pe Dumnezeu omului dacă nu vom accepta, umili fiind, să ne formăm la școala sa. El este cel care ne învață. El este pedagogul autentic. El este maestrul, prin definiție.
Seminarul - școală a iubirii
”Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (In 13,35). Iată care este metoda pe care trebuie să o folosim la această școală a lui Dumnezeu: Iubirea! ”Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândrește. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul [primit]. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,4-8). Într-o comunitate există anumite dinamici umane pe care toți cei implicați trebuie să le înțeleagă. Pentru a face loc celui de lângă tine, trebuie să renunți la ceea ce este al tău: la orgoliul tău, la spațiile tale, la timpul tău. La rândul său, celălalt îți face loc lângă el, renunțând și el la ale sale. Dacă nu suntem dispuși să renunțăm la orgoliile noastre, înseamnă că nu reușim să iubim. Înseamnă că nu reușim să ne lăsăm iubiți de cel care ne transformă. Înseamnă că suntem săraci, deși ne credem autosuficienți. La școala iubitii ne străduim să permitem focului purificator să intre în inima noastră și să o transforme într-o inimă capabilă de iubire, capabilă de a crea armonie, capabilă de a dărui.
Seminarul - școala lui Dumnezeu
Am putea face o asemănare între seminariștii zilelor noastre și ucenicii lui Isus. Precum ucenicii au fost chemați acum două mii de ani, astăzi, același Isus nu încetează a chema și a-și face ucenici peste tot, în toate colțurile lumii, de toate vârstele. Sunt ucenici pe care să-i formeze la școala sa și apoi să-i transforme în apostoli pe care să-i trimită în lume. Este ceea ce Dumnezeu face, este metoda sa de lucru. Alege, formează și trimite. Ne-a ales pe fiecare dintre noi, ne-a format și apoi ne-a trimis. Este important să ne găsim locul în acest plan al iubitii divine, plan al mântuirii. Dumnezeu are nevoie de noi. Dacă noi nu-l ajutăm, el nu poate ajunge la persoanele pe care le caută, pe care le iubește, pe care le vrea alături de el. Noi trebuie să-l ducem și în locurile cele mai obscure. Suntem mâinile sale prelungite pe pământ. De noi depinde realizarea și îndeplinirea planului său de mântuire cu oamenii. De noi depinde și mântuirea noastră.
Pr. Anton CIOBA
Rector
