“Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți...Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea.”
De multe ori în viață primim cele mai frumoase lecții și daruri spirituale din locuri neașteptate, cu condiția de a le primi cu o inimă curată. Un astfel de loc este Casa "Sfântului Iosif" din Odorheiu Secuiesc, un loc special unde 8 măicuțe au grijă de peste 160 de copii, cu vârste începând de la 3 ani până la cea a facultății și a masteratului. Casa "Sfântului Iosif" aparține Congregației Inimii Neprihănite a Mariei și este un miracol născut în 1995 când fundația elvețiană Basel Hilft a donat o clădire impresionantă cu 200 de încăperi și 50 vagoane de bunuri din Elveția, cu scopul de a servi drept casă și familie pentru copiii nevoiași și orfani.
Am reușit și noi, seminariștii din Oradea, să le facem o vizită pe data de 17-18 noiembrie dragilor surori și copilași de la Casa “Sfântul Iosif”. Am plecat cu mașinile pline cu daruri mai mici sau mai mari pentru copilași, și după un drum destul de lung ne-am văzut ajunși la destinație. Imediat am fost întâmpinați cu o mare de entuziasm și energie, zâmbetele ne-au “asaltat” înainte de a apuca să oprim mașinile și ne-au făcut să nu simțim frigul de început de iarnă din zona muntoasă a Harghitei. Ni s-a părut că am întinerit cu câțiva ani (nu că am fi tare bătrâni) și am lăsat de-o parte sarcinile și cursurile din viața obișnuită și am redescoperit inocența pe care lumea din ziua de azi încearcă tot mai mult să ne-o răpească. Am putea spune chiar că un grup de copilași ne-a oferit un mesaj simplu și viu pe care îl poți mărturisi doar trăindu-l: “Zâmbește, Isus te iubește!”
Această primă experiență aici mi-a adus o foarte mare încărcătură sufletească. Este un loc unde se vede în mod transparent lucrarea lui Dumnezeu prin viețile îngrijite acolo. M-a impresionat tare comunitatea mică de surori care aveau în grijă un număr atât de mare de copilași. Providența care își arată aici sprijinul în fiecare zi. “, a mărturisit unul dintre colegi.
Un alt seminarist a povestit: “Casa de la Odorhei este un loc minunat, plin de căldură și dragoste. Am fost primiți cu brațele deschise și am simțit imediat legătura specială dintre copii și cei care îi îngrijesc. Sora Emilia este o adevărată mamă pentru ei, oferindu-le iubire și îndrumare. Este impresionant să vezi cum sufletul ei se deschide și se dedică în întregime acestora. Sunt recunoscător să fiu parte din această experiență și să văd cum acești copii sunt îngrijiți și iubiți într-un mod atât de special.“
Sora Emilia ne-a făcut un tur al Casei, bineînțeles cu ajutorul copiilor. Ne-au fost prezentate sălile de curs, de grădiniță, sala de calculatoare și sala de conferințe Sfântul Ioan Paul al Doilea, pontiful care a aprobat Constituția Congregației și a oferit binecuvântarea pentru misiunea lor. Preferata copiilor este sala de sport și de jocuri, unde am jucat baschet, șah, am inventat noi jocuri cu mingea și am încercat, cu succes moderat, să dansăm cu hula hoop împreună cu prietenii noștri mai mici. Ne-a plăcut foarte mult și muzeul tradițional, unde surorile găzduiesc o colecție de costume populare din regiunile țării și alte artefacte, porțelanuri, picturi și cărți de valoare, cu vechimi de peste o sută de ani.
Toate aceste facilități sunt mijloace pentru creșterea intelectuală, morală și spirituală a copiilor. Marea lor majoritate ajung cu succes să promoveze examenul de Bacalaureat (cu o singură excepție anul trecut) și mai apoi primesc susținere financiară dacă doresc să urmeze studiile superioare sau o școală profesională. Copiii Casei “Sfântul Iosif” au fost deseori remarcați în locurile în care au ajuns să învețe, mulți dintre ei ajungând să obțină burse de performanță sau de merit deosebit și să studieze Dreptul sau Medicina. Ei se bucură de o grijă deosebită și beneficiază inclusiv de consiliere psihologică în alegerea profilului de liceu sau de facultate pe care să-l urmeze. Ceea ce trebuie spus este faptul că surorile aleg o cale mai “tradițională” și verificată de învățare: mai puțin internet și mai mult studiu și ore petrecute în bibliotecă, mai mult efort individual și comunitar, cu răsplata pe măsură.
Dar dincolo de toate aceste aspecte, cel care face din Casa “Sfântul Iosif” un loc atât de special este faptul că Isus și Sfânta Fecioară Maria sunt puși pe primul loc. Participarea la Sfânta Liturghie este nelipsită, la fel și la rugăciunea comunitară. Impresionant este că aici se desfășoară de la deschiderea locului și Adorația perpetuă a Preasfântului Sacrament. Iar roadele se văd, după cum reiese și din alte mărturii ale colegilor de seminar:
“Un mod prin care am văzut roadele spirituale a fost privirea sorei superioare Emilia în momentul în care povestea istoria locului, o privire plină de pace, de iubire, iar lacrimile din ochi în momentele în care ne povestea modul prin care Dumnezeu și Sfânta Fecioară Maria aveau grijă de acel loc: oamenii sinceri care doreau să ajute și rămâneau apoi impresionați și schimbați de bucuria și energia găsite în acel loc”.
“Am fost foarte impresionat de poveștile sorei Emilia. Mărturisirile ei m-au transpus în ceea ce înseamnă cu adevărat CREDINȚA, dar mai ales ceea ce înseamnă să îl iubeșți pe Dumnezeu și să-ți pui toată încrederea în el, toată iubirea, toată rugăciunea. Sora Emilia ne-a învățat pe toți câte ceva, dar cred că cel mai important lucru pe care ni l-a transmis este acela că Iubirea și credința reprezintă limbajul pe care Dumnezeu îl înțelege și prin care EL ne vorbește în fiecare zi.”
Atunci când energia și motivația și fiecare îndrumare și pas făcut prin Casă “Sfântului Iosif” sunt cu gândul către fericirea Veșniciei, trăită în inima geografică a României, pe un deal din Odorheiul Secuiesc, rezultatele de fiecare zi sunt 160 de miracole, mai mici sau mai mari. La fel mărturisesc și surorile. Pare incredibil, într-o vreme în care și un singur copil este greu de crescut din pricina grijilor și a tumultului din viața părinților, cu toate resursele financiare de care dispun. În ciuda faptului că surorile și copiii provin din toate regiunile țării, ei sunt o mare familie și îi primesc pe oaspeți cu mare căldură, după cum ne mărturisea și Sora Emilia: “Parcă ne cunoaștem de o viață”. Ce compliment mai frumos să-ți dorești de la o persoană pe care abia ai întâlnit-o? Tot dânsa ne povestea cu mare emoție cum a fost nașă la mai multe cununii de-ale copiilor plecați din Casa “Sfântul Iosif”, organizând pentru fiecare nunți ca în povești și ajutându-i de la distanță în continuare.
Cum spuneam, am venit cu multe lecții dobândite de la copii, și cu sufletele zâmbitoare. Am învățat valoarea simplității, nevoia de a ierta fără ezitare, de a îmbrățișa, de a accepta micile diferențe care de fapt ne fac unici și, cel mai important, de a fugi la mama noastră Maria și la Tatăl ori de câte ori dăm de greu. În continuare atestă colegii despre lecțiile primite de la copilași: “Lucrurile prețioase cu care am rāmas sunt că fiecare om e valoros şi că trebuie iubit. De asemenea, am învățat să mă abțin și să tac din gură când zic câteodată că nu am o viață bună, pentru că uitându-mă la situațiile din care provin unii dintre copilași realizez cât de multe lucruri am primit de la Dumnezeu fără vreun mare merit”.
“Niște suflețele pe care viața le-a pus pe fiecare în parte la o anumită încercare. În încercarea vieții fiecare copilaș prin mâna lui Dumnezeu și grija surorilor a început un drum de vindecare și creștere. Ei sunt foarte deschiși comunicării, învățatului și rugăciunii. Sunt suflete minunate cu care Dumnezeu are un plan măreț de viitor, ca de altfel, cu fiecare persoană în parte. Din experiența cu copilașii, în sufletul meu s-a confirmat că adevărata vindecare și dezvoltare armonioasă, indiferent de vârstă, este doar în Hristos și în rugăciune, înconjurat de oameni cu care împart aceste valori”. Pe scurt, și cel mai important:” Când e planul lui Dumnezeu și îi încredințăm viață și planurile noastre, indiferent de încercări, El, prin răbdare și credința noastră, transformă totul în cel mai frumos drum al vieții.“
Sinceri fiind, ne doream ca șederea noastră să fie mai lungă. Dar am plecat optimiști și cu dorința de a redescoperi copilul din noi și cu gândul la vară, în care deja ne visăm întorși la surori și copii. Sora superioară ne-a spus că atunci când era mică se ruga “să se căsătorească cu un om bogat, cu o casă mare și să aibă mulți copii”. Noi, dragi cititori, pentru ce ne-am rugat când eram mici?
Răzvan PAȘCA,
Anul I