Home / Stiri

ŞTIRI

Oare am putea spune că vreodată Isus s-a răzgândit şi s-a convertit?

Îmi amintesc că am tot auzit de când eram copil texte şi afirmaţii care intenţionau să-L scoată pe Isus basma curată din orice episod mai greu de înţeles, salvând… „atotştiinţa” Sa şi îndreptând - oarecum implicit - degetul împotriva slabei noastre priceperi, care nu este în stare să cuprindă în adânc cuvinte şi afirmaţii de-ale sale, atunci când acestea nu se împăcau cu simţirea şi cu modul nostru de a gândi… Ce e drept, Biserica are în spate secole cu această pseudo-exegeză, care a încercat să niveleze toate punctele problematice şi să înfrunte adevăratele mari întrebări, dând naştere (în credincioşi) unui spirit cucernic siropos şi edulcorat. Dar cred că voi aborda alţi regiştri pentru a putea întrevedea un răspuns la întrebarea din titlu.

Evanghelia lui Ioan 13,4 ne prezintă imaginea lui Isus aplecat în faţa ucenicilor pentru a le spăla picioarele la Cina cea de Taină. Contemplându-L aşa, ne vine probabil spontană întrebarea: „cine este Isus, ghemuit astfel: e Învăţător ori este El însuşi ucenic?” Urmând tradiţia monastică a Lectio Divina (citirea Scripturii cu ajutorul Scripturii), încercăm să conturăm un răspuns aducând alte câteva tablouri din Evanghelii în care - în mod evident - Isus se comportă ca un discipol, pentru că ARE DE ÎNVĂŢAT CEVA din situaţiile care i se întâmplă, din întâlnirile personale pe care le trăieşte (cananeeanca, femeia cu scurgere de sânge care se vindecă la atingerea mantiei Lui, Marta şi Maria, prostituata iertată după ce i-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi i le-a şters cu părul în casa lui Simon, etc.).

La începutul Evangheliei lui Luca găsim o afirmaţie: „Isus creştea în înţelepciune, statură şi har” (2,52) verset care a dat mult de furcă unei vechi teologii ce voia să-L vadă pe Isus ca un atotcunoscător, perfect matur încă de când era mititel. Aşadar cum poate să afirme evanghelistul că Isus CREŞTEA ÎN ÎNŢELEPCIUNE?! Nu era DEJA înţelepciunea desăvârşită? Unde era loc să mai …crească?

Încă din primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii au reflectat asupra unui mare mister al credinţei, şi anume cel al kenozei, al dezgolirii de Sine a Fiului lui Dumnezeu în actul Întrupării. Făcându-se om, cea de-a doua Persoană a Treimii a renunţat la toate atributele divinităţii, pentru a se face cu adevărat om. Tot Părinţii Bisericii ne spun că nu a mântuit nimic din ceea ce n-a luat asupra Sa, deci - pentru a ne răscumpăra - şi-a asumat întru totul în Sine umanitatea noastră. Pavel merge până într-acolo încât afirmă că s-a făcut pe Sine păcat (2Cor 5,21), adică Isus a fost un …păcătos fără păcate!

Prin urmare, dacă dăm ascultare acestui principiu evanghelic, de-a lungul vieţii sale Isus a avut de învăţat, s-a perfecţionat permanent, El, care era Perfecţiunea făcută om! Nu ne referim aşadar la „lacune” morale, ci la o armonioasă dezvoltare umană a unui iudeu care creşte şi se dezvoltă în cultura sa, între cutumele şi vederile tradiţionale deprinse de la poporul său, datini între care a învăţat să discearnă şi pe care - unele dintre ele - a ajuns să le depăşească. Astfel, femeii cananeence care i-a cerut să îi vindece copila posedată de diavol (Mt 15,21-28 sau Mc 7,24-30), Isus i-a răspuns pe un ton deranjat - ca un adevărat iudeu ce intră în discuţie cu o persoană din Canaan, socotită, pentru asta, de joasă speţă - acuzând-o că vrea să ia pâinea (/miracolul) de la gura pruncilor şi să o arunce câinilor (străinilor de neamul evreilor). Cuvintele ei („Da, Doamne, însă şi căţeii mănâncă din firmiturile care cad de la masa stăpânilor” - Mt 15,27) îl schimbă pe Isus, îl „convertesc” şi îl fac să vadă situaţia într-o lumină nouă. „Smerenia” şi, desigur, şiretenia femeii din Canaan l-au făcut pe Isus să îşi schimbe părerea şi optica, acceptând să înfăptuiască miracolul. Dacă la începutul misiunii Sale, Domnul părea convins că trebuia propovăduită Evanghelia doar pentru israeliţi (când i-a trimis în misiune, le-a cerut apostolilor: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor! Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israél” - Mt 10,5-6), mai pe sfârşit a adoptat o perspectivă universală („Mergând, învăţaţi toate neamurile!” Mt 28,18). Uneori, aşadar, şi Domnul şi-a schimbat punctul de vedere şi s-a convertit!

Noul Testament ne abilitează să vedem „convertiri” ale lui Isus, nu în sensul modificării unei conduite morale, ci al metanoiei, al schimbării modului de a privi lumea, persoanele şi evenimentele spre o perspectivă diferită.

 Pr. Cristian SABĂU

Asistent spiritual

 

 

2019-04-09