Home / Stiri

ŞTIRI

NAŞTEREA DOMNULUI

Sărbătoarea Naşterii Domnului este prima sărbătoare împărătească cu dată fixă din anul liturgic bizantin. Ea celebrează naşterea cea după trup a Fiului lui  Dumnezeu, având originea, se pare, în secolul al III-lea. Până pe la sfârşitul secolului al IV-lea, Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită şi Crăciunul, a fost celebrată în aceeaşi dată cu sărbătoarea Botezului Domnului, în 6 ianuarie. A fost despărţită de Bobotează, pentru prima dată sărbătorindu-se în data de 25 decembrie în anul 375 în Antiohia şi în 379 în Constantinopol.

Evenimentul Naşterii Mântuitorului este prezentat de Evanghelia Sfântului Luca astfel: „În zilele acelea a ieşit o poruncă de la Cezar august să se înscrie toată lumea. (...) s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Bethleem, (...) ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, Şi a născut pe Fiul său, cel Unul-Născut şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc 2,1-11).

În capitolul al II-lea al Evangheliei sale, Luca descrie evenimentul naşterii lui Isus la Bethleem încadrându-l în contextul lumii romane. Edictul imperial îl determină pe Iosif să plece în Iudeea, în cetatea lui David din a cărui familie era, fapt care Îl evidenţiază pe Isus ca Mesia davidic. În ciuda gravidităţii avansate, Maria este nevoită să-şi urmeze soţul pentru a se prezenta în faţa autorităţilor civile. Ajunşi la Bethleem Maria aduce pe lume pe Fiul Său pe care Îl înfăşează şi îl culcă în iesle. Înfăşarea Pruncului, un gest firesc al fiecărei mame, prin intermediul Mariei, primeşte valoare de semn. El trimite la realitatea condiţiei umane fragile, destinate morţii, asumate de Fiul lui Dumnezeu. Ca fiu al omului este înfăşat în scutece asemenea oricărui nou născut ce are nevoie de îngrijire. Din condiţia sa glorioasă nu apare nimic.

Datorită importanţei sale deosebite, Naşterea Domnului este celebrată cu mare fast. Misterul divin petrecut în Bethleemul de odinioară este cântat de liturgia bizantină într-o multitudine de imnuri şi cântări: „Naşterea Ta Cristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat, să se-nchine ție Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe tine, Răsăritul cel de sus. Doamne mărire ţie.” (Troparul Nașterii Domnului)

Iconografia bizantină ilustrează evenimentul Naşterii în numeroase reprezentări, plecând de la textele evanghelice.

În icoana sărbătorii centrul scenei este ocupat de Pruncul Isus înfăşat şi aflat într-o iesle sub formă dreptunghiulară, pe fondul unei peşteri întunecate. Aceasta este prezentată de culoare neagră ce semnifică umbra păcatului şi a morţii care domneau peste omenire înainte de naşterea lui Cristos – Lumina lumii. Întruparea lui Cristos este pusă de către iconari în paralel cu pogorârea sa la iad, iar peştera naşterii poate fi privită ca o prefigurare a mormântului din care Domnul a înviat.

Isus are aureolă în jurul capului şi la fel are şi Fecioara Maria care se apleacă spre iesle. Faţa ei este blândă, şi meditativă, arătând că a dat naştere Pruncului în chip suprafiresc, fără nicio durere. Un element important reprezentat în icoană este o rază de lumină care porneşte din partea superioară a icoanei şi care se îndreaptă spre Prunc. La mijlocul ei este reprezentată o stea.

Lângă iesle se află un bou şi un măgar care suflau peste el, căldură ca să-i facă. În partea dreaptă a compoziţiei este reprezentat un înger care dă de ştire despre naştere unui păstor care, în unele icoane, este reprezentat înconjurat de nişte oi. Prezenţa păstorului în scena Naşterii Mântuitorului simbolizează starea umilă pe care şi-a însuşit-o Mântuitorul Cristos, sărăcia şi umilinţa fiind teme specifice Evangheliei Sfântului Luca. În cealaltă parte sunt reprezentaţi cei trei magi care primesc vestea de la îngeri, fiind reprezentaţi călare sau pe jos, aducând daruri lui Isus. În partea stângă este reprezentat Sfântul Iosif care stă de vorbă cu un păstor bătrân îmbrăcat în blană. În celălalt colţ se află două femei care au pruncul în braţe şi care se pregătesc să îl scalde în vasul cu apă ce se află în faţa lor. Fundalul icoanei este reprezentat de un munte stâncos şi de tufişuri.

Bucuria care este dată de evenimentul naşterii este tulburată de felul în care este reprezentată peştera şi ieslea. Peştera are forma unui mormânt, iar faşa în care este înfăşurat pruncul Isus face aluzie la giulgiul în care este înfăşurat un mort în mediul ebraic. Mai mult chiar, ieslea este reprezentată sub forma unui sarcofag fapt ce simbolizează că Isus este sortit morţii.

Pr. Anton CIOBA

Rector

2018-12-25