Anul 2017 este bogat în aniversări! În Eparhia Greco-Catolică de Oradea avem două evenimente memorabile: sărbătorim 240 de ani de la fondarea Episcopiei și Jubileul celor 225 de ani de la înființarea Seminarului Teologic de la Oradea. Concomitent, întreaga Biserică Catolică este în sărbătoare, comemorând Centenarul aparițiilor de la Fatima, adică 100 de ani de când Maica Sfântă le-a apărut păstorașilor Lucia, Iacinta şi Francisc, în localitatea portugheză.
Aflat la poalele munţilor Serra d’Aire, nu departe de oraşul Leiria din Portugalia, satul Fatima a fost ales de Sfânta Fecioară, în 1917, ca loc pentru şase apariţii. Prin acestea, a dat naştere unui amplu fenomen spiritual în vederea întoarcerii omenirii spre Dumnezeu. Ea s-a îndreptat spre trei suflete nevinovate de copii, care se ocupau cu păstoritul turmelor familiilor lor: Lucia, de zece ani, precum şi verişorii ei, Francisc, de opt şi, respectiv, Iacinta, de numai şapte.
Deja cu un an înainte, în 1916, ei au avut experienţa vederii Îngerului Păzitor al ţării lor, care i-a îndemnat să se roage mult, spunându-le că „Inimile lui Isus şi a Mariei ascultă glasul rugăciunilor lor”. Semnificaţia profundă a acestor cuvinte aveau să o descopere doar în anul următor.
Pe 13 mai 1917, toţi trei se jucau împreună, în timp ce se găseau cu oiţele la păscut pe o păşune care aparţinea părinţilor Luciei şi care era denumită de localnici „Cova da Iria” (Valea Păcii). Două fulgere succesive, venite pe cerul absolut senin, le-a întrerupt jocul, făcându-i să îşi strângă turma şi să o ia spre casă, de teamă ca îndărătul muntelui să nu se ascundă vreo furtună. Dar fuga le-a fost întreruptă când, deasupra unui stejărel, au văzut „o Doamnă îmbrăcată toată în alb, mai strălucitoare decât soarele, răspândind o lumină mai clară şi mai puternică decât un vas de cristal umplut cu apă limpede şi pe care-l străbat razele soarelui cel mai arzător”. După ce i-a îndemnat să nu le fie frică, Ea le-a spus că vine din Cer şi i-a îndemnat să se întoarcă acolo pentru a o revedea în ziua 13 de a lunilor care urmau, până în octombrie, când avea să le spună cine este. I-a avertizat că îi aştepta foarte multă suferinţă, însă că orice chin putea să îi fie oferit lui Dumnezeu, pentru întoarcerea păcătoşilor. De asemenea, le-a recomandat să se roage în fiecare zi Sf. Rozar.
Curând au început, pentru ei, suferinţele pe care Doamna cea strălucitoare le prevestise: vestea arătării s-a răspândit, dar puţini erau cei dispuşi să le dea crezare şi să nu îi ia în batjocură.
Pe 13 iunie, Doamna ce venea din Cer le-a dezvăluit că, în curând, urma să îi ia în Cer pe cei doi mai mici, Iacinta şi Francisc. Pentru că Lucia se temea de perspectiva de a rămâne singură pe pământ, Apariţia şi-a deschis braţele, arătându-i o Inimă arzătoare înconjurată de spini şi spunându-i: „Inima mea Neprihănită nu te va părăsi niciodată! Însă Isus doreşte ca tu să rămâi pentru a mă face iubită între oameni”.
Apariţia din 13 iulie a fost foarte importantă. După ce i-a îndemnat din nou la rugăciunea Rozarului şi să facă jertfe pentru păcătoşi, Doamna le-a arătat trei viziuni diferite cu privire la destinul omenirii. În cea dintâi, le-a dezvăluit în mod înfricoşător Iadul, în care sfârşesc sufletele bieţilor păcătoşi. În cea de-a doua, Doamna le-a explicat că, dacă omenirea nu se întoarce către Dumnezeu, păcatele urmau să atragă cel de-al Doilea Război Mondial. Aceleaşi păcate duceau la răspândirea comunismului şi a altor ideologii totalitare, care urmau să provoace Bisericii persecuţii şi suferinţe: toate aceste dureri au fost arătate în mod simbolic, în cea de-a treia viziune. Misterioasa Doamnă le-a cerut să nu spună nimănui aceste lucruri, constituindu-se, astfel, celebrul Secret de la Fatima în trei părţi, care a fost revelat abia mai târziu, pe bucăţi, în 1941 şi în 2000.
În apariţiile următoare, Doamna le-a cerut, din nou, să nu omită recitarea zilnică a Rozarului şi să ofere sacrificii pentru întoarcerea păcătoşilor, adăugând că „multe suflete ajung în Iad, pentru că nu este nimeni care să se jertfească şi să se roage pentru ele”. De asemenea, a repetat făgăduinţa că în octombrie avea să facă un miracol pentru ca întreg poporul să creadă.
Pe data de 13 octombrie 1917, s-au adunat la Fatima zeci de mii de oameni doritori să vadă minunea promisă. Doamna s-a arătat din nou, spunând că este Fecioara Sfântului Rozar, a îndemnat iarăşi la rugăciunea Rozarului şi a terminat zicându-le păstoraşilor: „Oamenii trebuie să se îndrepte şi să ceară iertare pentru păcatele lor. Să nu-L mai vateme pe Dumnezeu, Domnul nostru, pe care, acuma, prea mult L-au rănit!” A urmat semnul promis: Miracolul de la Fatima a constat într-o triplă rotire a soarelui, care s-a învârtit în mod neobişnuit pe cer, aruncând lumini colorate şi uscând instantaneu pământul şi hainele pătrunse de ploaie ale oamenilor. A fost cea mai mare minune publică din istoria Bisericii, la care au luat parte aproape 70.000 de persoane de diferite apartenenţe culturale, sociale şi religioase.
După încheierea apariţiilor, cei trei ciobănei au continuat să răspundă în mod eroic invitaţiei Fecioarei la rugăciune şi la pocăinţă, trebuind să facă faţă nenumăratelor interogatorii venite din partea comisiei de anchetă bisericească şi a curiozităţii pelerinilor. Aşa cum prezisese Sfânta Fecioară, Francisc a murit în anul 1919, iar Iacinta în 1920.
În 1930, după 13 ani de studii şi discernământ, Biserica a recunoscut oficial că apariţiile de la Fatima sunt adevărate şi că erau vrednice de crezare.
Începând din 1921, Lucia a devenit călugăriţă, iniţial în Congregaţia Surorilor Dorotee, iar din 1947, a intrat la Coimbra în Ordinul Carmelitan. În viaţa de mănăstire, ea a continuat să primească apariţii ale Maicii Domnului şi ale lui Isus, fiindu-i date indicaţii ce au completat mesajul primit la Fatima. În 1925, Fecioara i s-a arătat spunându-i să recomande lumii devoţiunea „Primelor cinci sâmbete din lună” în cinstea Inimii Ei Neprihănite, iar în 1929, a cerut ca Sf. Părinte, împreună cu toţi episcopii, să consacre lumea şi Rusia la Inima Neprihănită.
Lucia a scris mai multe cărţi de memorii şi a redactat mii de scrisori. A trecut la Domnul în anul 2005.
Pr. Criatian SABĂU
