Seminar Oradea - Stiri
Home / Stiri

ŞTIRI

Hirotonire diaconală în capela seminarului teologic

În cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite în dimineaţa zilei de joi, 2 martie 2017, Preasfinţitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a hirotonit întru diacon pe teologul Chiriloaei Matei Claudiu.

La momentul potrivit tradiţiei Bisericii, tânărul teolog a fost prezentat Preasfinţiei Sale Virgil de către părintele Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea şi de către părintele Anton Rus, spiritualul Seminarului. Cu mâinile una peste alta aşezate pe Sfântul Altar, peste care şi-a pus capul, părintele Chiriloaei Matei Claudiu „arată prin aceasta că se predă acum ca jertfă vie lui Hristos, căci pe Sfânta Masă se află totdeauna Hristos ca jertfă”. Prin punerea mâinilor ierarhului şi prin rugăciune rânduindu-se „Cu vrerea Tatălui, Cu puterea Fiului şi cu lucrarea Sfântului Spirit se înalţă servul lui Dumnezeu Matei Claudiu Chiriloaei de la onorata ipodiaconie la sfânta Diaconie.” În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a evidențiat, referitor la Pericopa Evanghelică a zilei, trei cuvinte: „a cere”, „a căuta”, şi „a bate” subliniind faptul că „Isus bate la poarta sufletului nostru, ne caută, apoi ne cere să oferim iubirea”, de asemenea şi faptul că „părintele Matei a fost chemat la ceea ce Mântuitorul ne spune astăzi în Evanghelie”.

Părintele Chiriloaei Matei Claudiu s-a născut la data de 15 mai 1987, în perioada 2002-2006 urmează Liceul Teologic Romano Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, urmează apoi în perioada 2009-2013 studiile Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” - Departamentul Oradea, urmate de cursurile de master în 2013- 2015 la Oradea şi o specializare în Drept Canonic Oriental la Institutul Pontifical Oriental din Roma în perioada 2013-2016. Este căsătorit din 30 iulie 2016. Dorim părintelui diacon Matei, diaconie sfântă!

Eugen IVUȚ

Galerie media (15)

2017-03-02