„Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm”
Mânați de acest îndemn, noi, seminariștii orădeni am pornit spre Centrul Ignațian „Manresa” din Cluj-Napoca unde, sub îndrumarea Pr. Marius Taloș - Superiorul Regional al Iezuiților din România, în perioada 1-4 aprilie am făcut exerciții spirituale în vederea pregătirii sufletești pentru Praznicul Învierii Domnului.
În ziua în care am ajuns la Cluj am luat parte la o împărtășire frățească alături de seminariștii clujeni, iar mai apoi am participat în Catedrala „Schimbarea la Față” la Sfânta Liturghie a Darurilor Mai Înainte Sfințite. PS Florentin Crihălmeanu a ținut o meditație despre viața consacrată văzută ca dar pentru oameni. Odată terminat oficiul, am plecat spre centrul iezuit pentru a începe exercițiile spirituale.
În prima seară, pr. Marius ne-a întâmpinat cu iubire și căldură, făcând introducerea în exercițiile spirituale. Ne-a prezentat rugăciunea în jurul căreia s-au construit meditațiile, rugăciunea lui Efrem Sirul: „Doamne și Stăpâne al vieții mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie și al grăirii în deșert! Iar spiritul curăției, al gândului smerit (umilinței), al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi mie ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”. După aceasta ne-am retras în capelă pentru a ne reculege în rugăciunea de seară, care trebuie să fie – după cum spune și Catehismul Bisericii Catolice – „amintire a lui Dumnezeu” și o trezire frecventă a „memoriei inimii” (CBC 2697). Atmosfera de rugăciune și meditație de pe parcursul zilelor de reculegere a fost susținută de silentium, după cum ne spunea pr. Marius, acea liniște ce ne readuce la odihna cea dintâi - requiem, odihna împreună cu Mântuitorul.
Începând cea de-a doua zi în aceeași stare de liniște sufletească, dar și trupească, am participat la celebrarea Sfintei Liturghii de către pr. rector Anton Cioba, pr. spiritual Anton Rus, pr. Gabriel Borzoș și pr. Marius Taloș. Prima meditație s-a concentrat asupra primelor două spirite rele din rugăciunea Sf. Efrem Sirul: spiritul (diavolul) trândăviei și al grijii de multe. Primul dintre ele nu se referă la obișnuita trândăvie, ci la trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu, căci doar prin lucrarea acestor porunci putem urca spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Diavolul grijii de multe este cel care ne face să vrem să fugim de suferință prin căutarea de plăceri care ne țin lipiți de cele pământești; singura grijă pe care trebuie să o avem este grija de răspunsul la înfricoșătoarea judecată, adică grija de mântuire. În cea de-a doua meditație ni s-a vorbit despre celelalte două spirite rele, cel al iubirii de domnie și cel al grăirii în deșert. Referitor la primul, putem spune că omul are o mare valoare ca fiind chip al lui Dumnezeu, acesta valorând cât sângele lui Isus, care l-a răscumpărat. De aceea, omul trebuie să îl pună pe El în centrul vieții sale, concentrându-se asupra Lui. Grăirea în deșert, spunea Sfântul Ioan Scărarul, este „scaunul măririi deșarte, semn al nepriceperii, urmarea îmbuibării și necurăției, pierderea umilinței și întunecarea rugăciunii. Este irosirea celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului și prefacerea lui în prilej de păcat și pierzare”. De asemenea, ni s-a vorbit și despre cea mai mare primejdie din viața omului, acea a mândriei care este izvorul răului și al decăderii umane.
La sfârșitul fiecărei meditații a avut loc un moment de reculegere personală în stil ignațian, unde rugăciunea a fost trăită ca stare, urmată de o împărtășire pe grupe a diverselor gânduri și idei. După slujba Vecerniei și cină s-a creat un ambient de împărtășire a gândurilor și a meditațiilor pe care le-am făcut, seara concluzionându-se cu o oră de adorație a Preasfântului Sacrament. La începutul celei de-a treia zi s-a celebrat Utrenia. În cadrul meditațiilor din această zi ne-am concentrat atenția asupra celor patru spirite bune (virtuți) pe care Sf. Efrem le cere în rugăciunea lui. Astfel, prima dintre virtuți, a curăției, a fost reprezentată printr-o analogie cu un agricultor care curăță prima dată terenul unde va sădi, ulterior și pe care va planta o grădină. Asemenea și noi trebuie să curățăm prima dată terenul pentru ca mai apoi să sădim celelalte virtuți. Următoarea virtute, aceea a gândului smerit sau a umilinței, este prima sămânță răsărită pe ogorul curăției. A te smeri înseamnă (din slavonul „mera”) a-ți cunoaște măsura, adică a recunoaște mereu că toate faptele bune trebuie puse pe seama lui Dumnezeu, după cum ne spune și apostolul, întrebându-se în 1Corinteni 4,7: „Și ce ai, pe care să nu-l fi primit?”. Am ajuns după aceea la spiritul și virtutea răbdării, căci așa cum ni se spune în Evanghelia după Matei, numai ”cine va răbda până în sfârșit acela se va mântui”. Răbdarea se încrede în timp; ea este atentă la maturații, uneori paradoxale, ca și aceea a bobului de grâu ce moare ca să aducă rod. Ultimele dintre subiectele prezentate a fost spiritul dragostei, care este desăvârșirea și încununarea tuturor celorlalte. Simion Noul Teolog spunea despre omul care se sfințește că devine „un sărac plin de iubire frățească”, care se leapădă de funcțiile lui, de importanța lui socială, pentru a se deschide lui Dumnezeu și aproapelui.
Astfel, după cum am văzut, omul stăpân pe limbă, smerit, răbdător și iubitor de Dumnezeu și de aproapele, ne înfățișează icoana curățită de patimi a omului spiritual. Ca o consecință a acestora urmează „Sfințita doime”, după cum o numește Sf. Ioan Scărarul: „așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi mie ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu...”. El numește „doimea nedespărțită” dragostea și smerenia, unde cea dintâi înalță, iar cea de pe urmă îi sprijină pe cei înălțați ca să nu cadă.
După terminarea meditațiilor au urmat momente de rugăciune și împărtășiri, urmate fiind de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. După momente de împărtășire finală asupra meditațiilor și a experienței trăite împreună, am celebrat Calea Crucii, fiind în comuniune cu Sfântul Părinte Papa Francisc și cu cei care, la Colosseum-ul din Roma, celebrau aceeași rugăciune. Ne-am rugat împreună și am meditat asupra Patimii Mântuitorului folosind aceleași texte ca și Sfântul Părinte.
Experiența s-a încheiat în Sâmbăta Floriilor (a lui Lazăr) cu celebrarea Sfintei Liturghii. Ne-am întors la Oradea încărcați de bucurie și cu dorința de a trăi de acum înainte rugăciunea ca stare.
Mulțumim formatorilor pentru această experiență roditoare, Preasfințitului nostru Virgil Bercea, care a fost alături de noi în comuniune de rugăciune și îi mulțumim în special părintelui Marius Taloș care ne-a însoțit și îndrumat în aceste zile, dorindu-i multe haruri și binecuvântări. Nu în ultimul rând, mulțumim în numele tuturor Bunului Dumnezeu pentru că a făcut aceste lucruri și evenimente posibile și îl rugăm să ne dea putere în lupta noastră continuă de a dărui mai mult decât am primit, asemenea Lui și iubirii Sale.
Giusepe GHIURCĂ
Anul II
