Luminător al dreptei credințe, sprijinul Bisericii și învățătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.
(Tropar, glasul al 8-lea - La pomenirea din a doua Duminică a Postului Mare)
Dragi credincioși, iată-ne ajunși în cea de-a doua Duminică a Postului Paștelui, supranumită și Duminica Sfântului Grigore Palamas. Dar cine este acest mare sfânt și de ce îl cinstim în această Duminică?
Grigore Palamas (1296-1359), cinstit ca Sfânt Părinte de către tradiția orientală, este unul dintre cei mai importanți, profunzi și originali teologi ai Bisericii secolului al XIV-lea, trăind ca și monah la Muntele Athos, iar mai târziu devenind Arhiepiscopul Tesalonicului.El este teologul luminii necreate și neapuse din Împărăția lui Dumnezeu, considerând că sfinții pot pregusta și vedea această lumină a lui Dumnezeu încă din viața pămantească; aceeași lumină li s-a arătat și Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan la schimbarea la față a Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Ne-am putea întreba, totodată, de ce aceste Duminici ale Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului poartă o anumită ordine și denumire? Ce semnificație are această ordine și ce dorește să le transmită credincioșilor?
Ordinea acestor duminici ale postului Mare nu este una deloc aleatorie, iar această Duminică, a doua, este precedată de duminica Ortodoxiei, a Dreptei Credințe, denumire ce dorește să ne arate că doar prin această credință dreaptă putem ajunge să pregustăm lumina necreată și neapusă despre care ne învață Sfântul Grigore Palamas. Totodată, el precizează că această Duminică poate fi supranumită, prin urmare, Duminica Luminii spirituale necreate și neapuse din Împărăția lui Dumnezeu. Această lumină este simbolizată în icoane, prin lumina ce înconjoară capul sfinților, numită aureolă sau nimb, care nu este o lumină solară, ci este una de natură divină; este Harul Domnului nostru Isus Hristos prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Spiritului Sfânt peste cei uniți în rugăciune cu Tatăl ceresc.
Această revărsare a Luminii Dumnezeiești trebuie să se răsfrângă și în viața noastră pentru că și noi putem deveni sfinți încă de acum. De altfel, toți participăm la acest proces de sfințire și îndumnezeire a sufletului nostru, la nivel personal, precum și la nivel universal, reprezentat de întreaga comunitate a Bisericii. Această sfințenie se realizaează prin smerenie, părerea de rău pentru păcate, dorința de a le îndrepta, spovadă, participarea la Sfânta Împărtașanie, post și rugăciune.
Toate cele enumerate mai sus le înfăptuim, desigur, și în timpul anului, însă, în această perioadă a Postului Mare accentul cade, în mod special, pe post și rugăciune.
Reținerea de la alimentele de natură animală și consumarea alimentelor de natură vegetală este reflectată si de această dată de ideea de lumină, deoarece acestea din urma au nevoie de lumină pentru procesul de fotosinteză. Putem face aici o analogie între această lumină hrănitoare benefică alimentelor vegetale și acea lumină dumnezeiască pe care o primim prin intermediul postului. Avem nevoie să rămânem în bătaia razelor sfințitoare ale iubirii lui Dumnezeu, iar aceasta se face prin răspunsul nostru la această iubire, adică prin post.
De asemenea, rugăciunea este un element definitoriu în creșterea noastră spirituală, curăția trupească și spirituală. Ne ajută să ne întărim credința, credință care l-a mântuit și pe slăbănogul care a fost adus cu patul prin deschizătura acoperișului sub care se afla Isus, după cum aflăm din Evanghelia acestei Duminici.
În această pericopă este de subliniat modul în care Isus vindecă. El înfăptuiește vindecarea, în primă fază, la nivel spiritual: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Mc II, 5), ceea ce scoate în evidență ceea ce spunea Sfânul Ieronim: „un suflet zace în trupul său, cu puterea mădularelor pierdută, este vindecat de către Doctorul desăvârșit, Domnul. Dacă prin mila Sa sufletul este vindecat, va primi destulă putere ca să-și ia de-ndată patul singur și să umble”.
De observat este că bolnavul nu zice nimic, dar Isus cunoștea atât gândurile cărturarilor prezenți, cât și gândurile celor ce îl aduseseră pe bolnav și dorința bolnavului de a se vindeca. Acest fapt demonstrează cât de importantă e rugăciunea făcută pentru aproapele nostru precum și dorința noastră de a ne vindeca. Credința persoanelor care au venit la El era desăvârșită. De o astfel de credință avem și noi nevoie pentru a putea fi vindecați de păcatele noastre și de suferința noastră sufletească care ne afectează până și trupul și dezbină relațiile dintre frați.
În sfârșit, în această perioadă de mare importanță, să ne încărcăm cu lumina dumnezeiască, lumină pe care o putem dobândi prin smerenie, părere de rău pentru păcate, spovadă, participarea la Sfânta Împărtașanie, post și rugăciune, pentru a ne întări credința astfel încât să fim vindecați și curățiți prin ea pentru a beneficia pururea de Iubirea lui Dumnezu-Tatăl căruia i se cuvine toată mărirea, cinstea și închinarea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Adalbert TŐRŐK,
Anul III
