Home / Stiri

ŞTIRI

„Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului Isus Cristos”

„Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului Isus Cristos” a fost oficiată în această seară în Catedrala Greco-Catolică de Preasfințitul Virgil Bercea, alături de un sobor de preoți și împreună cu poporul credincios. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, pentru a fi venerată.

Textele biblice care au fost proclamate la această slujbă ne-au prezentat toate patimile suferite de Domnul Isus Cristos pentru mântuirea noastră. Cunoscută  drept „Denia celor 12 Evanghelii”, la slujba din această Joi Mare textele biblice ne-au vorbit tocmai despre prinderea, procesul și răstignirea Mântuitorului Isus.

După citirea fiecăreia dintre cele 12 Evanghelii de la Denia din Joia Mare (utrenia zilei de vineri), este preamărită îndelunga răbdare a lui Isus Cristos. Textele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe cruce. Prima evanghelie propusă de Biserică, în Joia Mare, ne aduce în fața Mântuitorului și a apostolilor la Cina cea de Taină. Cu toții primeau o poruncă nouă, porunca iubirii: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul". Prin exemplul personal, Mântuitorul Cristos arată că porunca nouă, a iubirii, biruiește trădarea, părăsirea și singurătatea. Iubirea lui îndelung răbdătoare crește chiar în mijlocul suferinței, iar pe cei care l-au părăsit în aceste grele încercări nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit". În cuvântul său de învățătură de la sfârșitul oficiului liturgic, PS Virgil i-a îndrumat pe cei prezenți, ca în aceste zile, să-și îndrepte mai mult atenția și să se roage pentru frații noștri care suferă în Siria, pentru victimele atentatelor de la Cairo și Stockholm și spre cei care mor de foame în Tanzania sau Etiopia: Poate că noi credem că astăzi nu-l mai răstignim pe Cristos, dar dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă azi în lume, la câte persoane suferă din cauza războaielor, a nedreptății sau a dorinței unora de a se îmbogăți, fără scrupule, prin vânzarea de arme, nu putem să nu-l vedem pe Cristos suferind în fiecare dintre acei frați mai mici ai Lui. Poate noi considerăm că avem păcate mai mici, că nu noi îl răstignim azi pe Isus și de aceea, în aceste zile, rugăciunea noastră trebuie să se îndrepte spre acele persoane care au mai mare nevoie de ea, spre acele locuri care au mai mare nevoie de prezența lui Dumnezeu.

Iubirea lui Cristos, fiind mai tare decât moartea, trece prin moarte și o biruiește. Însuși legătura dintre misterul Crucii și misterul Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată și lăudată prin aceste cântări ale Deniilor. Gloria acestei iubiri umile și îndelung răbdătoare se va putea vedea în taina Învierii! 

Cristi NEAGOE

Anul III

Galerie media (15)

2017-04-13