Home / Articole

Articole

Vizită și colind la Penitenciarul Oradea

Marți, 16 decembrie 2025, comunitatea seminarului nostru a avut bucuria de a efectua o vizită la Penitenciarul Oradea, într-un context marcat de apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului.

Cu acest prilej, seminarștii, alături de formatori, au vestit bucuria Crăciunului printr-un recital de colinde susținut în fața cadrelor și personalului penitenciarului, în prima parte, urmând ca apoi să susțină un alt recital de colinde în fața unui grup de aproximativ 80 de persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Oradea. Am fost primiți cu mare căldură de domnul cms. șef fe poliție penitenciară Ciprian Timiș, directorul penitenciarului din Oradea, care ne-a adresat un cuvânt de mulțumire și de d-na cms. șef de poliție penitenciară Laura Opriș, director adjunct reintegrare socială, cărora le mulțumim și pentru sprijinul acordat desfășurării acestei întâlniri. 

Mesajul pe care l-a transmis părintele rector, în numele comunității seminarului, s-a bazat pe misiunea grea și nelipsită de importanță pe care o au cadrele și personalul angajat al penitenciarului pentru deținuții pentru care, dânșii sunt modele de conduită și semne de speranță. Pornind de la exemplul episcopilor greco-catolici martiri, a căror iconiță le-a fost oferită în dar atât cadrelor de la penitenciar cât și deținuților, episcopi care au gustat greutatea vieții lipsite de libertate, părintele rector a subliniat dorința reciprocă de reparare a istoriei, în așa fel încât pe viitor să triumfe întotdeauna binele, adevărul și dreptatea.

Un alt moment al vizitei a fost susținerea recitalului de colinde în fața unui grup de persoane private de libertate, moment cu o puternică încărcătură umană și spirituală. În acest cadru, părintele rector a rostit un cuvânt de speranță și încurajare celor care trec prin perioade mai dificile. Pornind de la libertatea pe care ne-o oferă doar Isus Domnul, părintele a vorbit celor prezenți de felul în care libertatea interioară, primită de la Isus, trebuie să devină motorul care ne face să ne cheltuim în fiecare zi energia pentru a obține și valorifica libertatea, fiecare dintre noi, indiferent de contextul în care ne aflăm. La rândul lor, deținuții ne-au colindat, oferind un răspuns emoționant și sincer la gestul nostru de apropiere. 

Ultimul moment important al vizitei noastre la penitenciar a fost întâlnirea pe care am avut-o în biblioteca penitenciarului, cu d-na director adjunct Laura Opriș, întâlnire în cadrul căreia a avut loc prezentarea penitenciarului și, desigur, un schimb de idei, d-na director răspunzând, în limitele posibilităților, curiozităților noastre. 

Această vizită a fost o experiență deosebită pentru comunitatea Seminarului Greco-Catolic din Oradea, confirmând faptul că misiunea Bisericii se împlinește prin prezență, dialog și solidaritate. Ne exprimăm dorința ca și pe viitor să continuăm și să dezvoltăm colaborarea cu instituția penitenciarului din Oradea, în spiritul slujirii aproapelui și al valorilor creștine.

Dragoș TOMESCU

Anul II

Galerie media (5)

2025-12-16