Home / Articole

Articole

Peste un milion de ani… (II)

Am văzut în prima parte a articolului cum astăzi omul nu mai vrea să-și accepte limitele, nu vrea să mai audă că există anumite linii de care nu poate trece și nu înțelege la ce riscuri se expune atunci când vrea să controleze întregul univers. Spuneam că una dintre soluțiile promovate de oamenii de știință pentru a trăi veșnic este transferul persoanei și implicit al corpului ei fizic într-o lume digitală. De ce să te îngrozească moartea dacă acolo poți trăi veșnic? Poate părea de domeniul SF-ului dar, spun ei, acesta este viitorul fiecăruia dintre noi; acestea sunt noile noastre alegeri de neimaginat. Gândește-te bine: având șansa, ți-ai încărca creierul într-un computer?

În viitorul apropiat vom avea roboței în venele noastre, transportând medicamente spre celule noastre și vindecându-le. Mai mult, ne vom putea schimba codul genetic pentru a face să dispară cele mai multe boli și pentru a ne mări drastic viețile. Cât de mult? Cine știe? Secole, poate mai mult. În ultimii 150 de ani am dublat speranța de viață. Aceasta s-a întâmplat prin vaccinuri, prin igienă, prin înțelegerea cum funcționează bolile, etc. Dar suntem încă împiedicați biologic de „computerul moale” din capul nostru. Sunt aspecte ale creierelor noastre care ne țin pe loc. Totuși, indiferent cât de avansată va ajunge medicina, vor apărea mereu noi virusuri, celulele mereu se vor descompune iar tu mereu poți cădea, lovindu-te la cap și s-a terminat. În viitorul apropiat, organele slăbite vor putea fi înlocuibile sau vindecabile; chiar și acum putem trăi fără brațe sau fără picioare. Am ajuns la momentul în care trebuie să facem ceva pentru creier. Și atunci întâmpinăm problema încărcării creierului.

Dacă vrem să trăim pentru totdeauna, umanitatea va trebui să devină parțial, dacă nu complet, digitală. Dacă vrem să trecem peste prăpastia care separă longevitatea și nemurirea, trebuie să facem un salt important încărcând creierele noastre într-o rețea digitală. Pentru a trece de barierele științei, s-au lansat proiecte de milioane de dolari. Următorul program major este Proiectul Connectome, pentru a crea o hartă a întregului creier. Așadar această „mind uploading” va fi la început o tehnologie de prelungire a vieții pentru cineva care este pe moarte sau care a murit recent. Ideea este că poți lua toate amintirile și personalitatea, putându-le cumva copia și transfera într-un mediu digital pentru viața într-un super-computer. Înseamnă că în acea epocă vor exista oameni în întregime computer; este o idee îndepărtată dar discutată în prezent. Oamenii de știință abia încep să abordeze problema cum să facă această tehnologie reală.

Cum luăm acea informație din creier este o problemă la care nimeni nu știe răspunsul încă deoarece tehnologia folosită pentru a pătrunde în profunzimea lui, l-ar putea distruge. Primul pas în acest sens este rezolvarea problemei următoare: putem oare lua un model de conectivitate din creier și să-l încărcăm sau să-l copiem? Credeți sau nu, putem încărca și înregistra amintiri în șoareci. O vom face și cu primatele iar apoi cu bolnavii de Alzheimer. Vei avea un cip în creier, îl vei împinge iar amintirile vor apărea în hippocampus-ul tău. Cea mai recentă metodă posibilă pentru a crea o imitație a creierului va începe cu luarea unui creier care va fi tăiat și scanat, după care, din datele preluate, va fi reconstruită rețeaua neurală care va fi conectată la un corp virtual. Și astfel trăiești într-un computer. O dată scăpați de corpurile fizice, vom exista doar ca o copie a creierului nostru într-un computer. Dar oare ne vom mai putea numi oameni dacă nu mai suntem făcuți din carne și sânge?

Unii oameni de știință consideră că această încărcare a creierului pe un server imens este unul dintre pașii cei mai ușor de înțeles când vorbim de această trecere de la uman la post-uman. Un post-om este un om complet digitalizat, care poate reține multe atribute umane dar care s-a eschivat de la descendența biologică trăind într-un mediu virtual. Acei post-oameni vor mai râde încă la glume, vor mai iubi, își vor mai aminti copilăria lor ca oameni biologici? Se știe că tot ce atingem, simțim, gustăm, vedem nu e nimic decât un schimb chimic și electric care se întâmplă în interiorul creierului. Și atunci, de ce nu am lăsa să se întâmple asta într-un computer?

Totul sună frumos și bine dar oare nu ți-ar fi dor de corpul tău biologic? Ce înseamnă să simți când nu mai ai cu ce simți? Preocuparea a ce înseamnă să fii om nu este oare aceea de a atinge un nivel superior al conștiinței, ca și cum nu ai mai avea corp, ca ființă exclusiv gânditoare și într-un fel mai conștientă? Sau faptul că avem un corp ne face oameni? În acest scenariu despre viitor, putem atinge viața veșnică descătușând conștiința din corpurile noastre. Este oare acesta sfârșitul umanității sau chiar începutul ei? Unii cred că umanitatea va intra în ceea ce religia denumește ca Rai.

Acesta este obiectivul speciei noastre încă de când am început să ne întrebăm dacă există viață după moarte. Această viață veșnică în Paradis ar putea foarte bine să constituie sfârșitul civilizației. Tehnologia la care se lucrează astăzi va permite ceva foarte puțin diferit de cum este descris, de milenii, Raiul sau viața de după moarte. Faptul că am reușit să încărcăm informația de pe creier într-un computer și apoi creăm teorii care ne plac, unde ne aflăm în preajma familiei și a prietenilor dragi, având experiențe pentru eternitate, nu ne asigură fericirea totală. Vom vrea, cu siguranță, să ne putem deconecta când vrem. Altfel, ne vom simți prinși într-un computer.

Raiul pe pământ? Mai bine zis Raiul într-un cloud (nor), dar un altfel de nor decât acela cu îngeri care trag săgeți unul către celălalt. Vorbim despre viața veșnică într-un paradis digital și ne îndreptăm în acea direcție dar oare ar trebui să permitem acest lucru? Există eticieni care cred că dacă stopăm îmbătrânirea, ne punem în calea evoluției fără precedent și acest lucru nu este normal; este ca și cum ți-ai vinde sufletul diavolului; ca și cum ai renunța la umanitatea esențială. Începe să se schimbe drastic ce înseamnă să fii o persoană, o ființă umană; chiar și lucrurile metafizice cum ar fi ce înseamnă să ai un suflet? nu mai sunt percepute la fel. Mult din ceea ce înseamnă să fii om este legat de sfârșitul persoanei. Așadar, este necesar o reproiectare internă completă a eu-lui, pentru că fiecare mod în care gândim despre noi e calibrat spre o durată de viață determinată. Tuturor ne place să credem că ceea ce ne face să fim ce suntem depășește forma noastră fizică; o depășește indiferent dacă suntem făcuți din molecule, atomi, celule sau neuroni. Oamenii își doresc să contribuie în această lume la dragoste, să creeze legături interpersonale, să învețe etc; vor rămâne acele lucruri cu noi? E genetic? E în structura creierului? Toate lucrurile sunt o nebunie până devin realitate. Dar oare viața noastră va mai avea sens dacă am descoperi nemurirea? Unii spun că da, deoarece omul mereu a căutat să înfăptuiască lucruri mărețe și chiar dacă nu va mai fi presat de timp, această dorință va rămâne.

În viitorul îndepărtat, când vom găsi eternitatea, poate ne vom pierde corpurile dar să sperăm că nu ne vom pierde umanitatea. Până când acea zi va veni, pentru cei care își doresc o șansă la nemurire azi, singura lor opțiune poate fi doar criogenia - înghețarea corpului.  (Va urma...)

Fr. Florin BODE

Vicerector

2019-04-08