Home / Articole

Articole

Laudatio, la zece ani de arhierie

Anul acesta, pe 9 Decembrie, Preasfinția Sa Virgil Bercea va împlini 47 de ani de viață și 22 de ani de preoție.

Acum zece ani, în catedrala Blajului, tânărul preot Virgil Bercea primea darul arhieriei. Astăzi, tânărul Arhiereu Virgil Bercea primește darul sărbătoririi a zece ani de vlădicie. Da, pentru că fiecare zi din viața noastră, fiecare lună și fiecare an este dar de la Domnul.

Dar de la Domnul au fost, Preasfinția Voastră, cei șapte ani de când Dumnezeu a împletit destinul Eparhiei noastre de Oradea cu destinul dumneavoastră personal! Șapte ani în care v-am avut alături, întâi ca și coauditor al PS Sale Vasile Hossu, de o atât de nobilă memorie, iar mai apoi ca și Arhiereu deplin.

Astăzi privim cu siguranță în trecut. Vă va reveni fără îndoială în minte emoția cele dintâi vestiri episcopești, atunci când Papa de la Roma și Mitropolia întreagă v-au chemat la această slujire și v-au spus încrederea pe care o nutreau în persoana și în tinerețea dumneavoastră, sau sprijinul iubitului Cardinal Alexandru Todea, care în ciuda bolii și a suferinței sale, vă va fi arătat cu siguranță afecțiune și susținere. Veți fi spus și dumneavoastră ca profetul Ieremia: „O Doamne, Dumnezeule, iată că nu sunt în stare...fiindcă sunt tânăr!”; la care vocea Domnului prin același profet: „Nu zice așa - sunt prea tânăr -; nu te teme, zice Domnul, Eu sunt cu tine!”

Cuvintele rostite de PSS Ioan Suciu cu ocazia hirotonirii sale arhierești în 20 iulie 1940, sunt valabile și PSS Voastre. V-au fost atunci și vă vor fi și acum: Sfințirea mea întru Arhiereu nu o simțesc ca pe o urcare pe un tron bisericesc, ci ca pe o întronare pe cruce. Simțesc că m-am logodit nu cu slujba înaltă cu jilț de purpură, ci cu interesele eterne ale lui Isus Hristos, pentru Biserica Sa. Dacă pe coroana arhierească tronează crucea, este ca să știm că adorăm patimile lui Isus Hristos, această școală primară a suferinței preoțești și nu pompa simbolurilor și a semnelor simțite, care riscă să ne obsedeze în ceremoniile arhierești pline de farmec. Voi fi tovarășul cununei de spini a lui Isus Hristos, mai mult decât a diademei de slavă, simțitor al petalelor de sânge de pe fruntea divină, gustător al aromei cereștilor bucurii.

Astăzi priviți cu siguranță în prezent. Relativ departe de Habicul natal, relativ departe de Blajul care v-a văcut consacrat, sunteți astăzi la Oradea, în mijlocul nostru. De sub mitra pe care o purtați, ies de acum parcă mai multe fire albe decât atunci când v-am cunoscut. Zece ani de slujire doar PS Voastră va putea spune cât înseamnă, ca și preocupări, ca și gânduri, ca neliniști, ca bucurii, ca întâlniri cu persoane, ca și proiecte, ca realizări, ca vise, ca rugăciune...O puteți spune dumneavoastră dar putem afirma ceva și noi, noi care am văzut implicându-vă cu inimă deplină în viețile noastre, care am văzut că știți să ne împărtășiți bucuriile, noi care am văzut că ne știți plânge alături, că pentru noi toți aveți atenție, cuvinte și grijă. O pot spune tinerii, fascinați de surâsul și de pofta de viață pe care adeseori parcă o emanați. O pot spune cei mai vârstnici, cu care de asemenea nu lipsiți în daruri. O pot spune preoții, primii colaboratori și primul gând al unei inimi de Episcop.

Și tot azi veți fi privind în viitor. Chiar dacă acesta este în mâna și în mintea Domnului, Domnul îl încredințează cel mai adesea mâinilor noastre. Fie ca tot El, Dumnezeu, să vă ajute să construiți un viitor și un prezent sfânt. Să vă dea înțelepciunea necesară pentru a citi mereu semnele timpului. Să vă dea răbdarea necesară pentru a asculta și a citi situațiile; sfințenia necesară pentru a vedea și a acționa în numele Domnului; blândețea porumbelului, precum spunea Mântuitorul, și istețimea șarpelui; smerenia vameșului din templu și nu în ultimul rând, candoarea pruncilor despre care spunea Isus că „de nu vom fi asemenea lor, nu vom intra în Împărăția Cerurilor”.

Ne strângem astăzi în jurul PS Voastre, întreaga Eparhie de Oradea, pentru a vă fi alături. Dumnezeu să vă țină în pace, întreg, cinstit, sănătos, întru zile îndelungate, drept învățând cuvântul adevărului, și pe noi pe toți și pe toate. Maica Sfântă, Roza Mistica, Regina preoților să vă ocrotească! Să ne păstoriți întru mulți ani, Stăpâne!

Pr.Cristian Sabău

Rector

2004-12-09