În zilele de 6-7 martie 2026 am participat, din partea Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan”, la Conferința Internațională Imago Dei 2.0. AI Inflection Point organizată de Institutul Evanghelic de Studii Religioase și organizația Faithbase, la Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea.
Pe parcursul celor două zile, participanții au luat parte la prelegeri, sesiuni practice și discuții, axate pe implicațiile antropologice, culturale și spirituale ale inteligenței artificiale, într-un context în care tehnologia ridică tot mai multe întrebări despre identitatea și viitorul omului.
Evenimentul a adus împreună specialiști din domenii variate, precum teologi, cercetători, experți în tehnologie și comunicare. Aceștia au fost: Silviu Man, Natan Mladin, Vasile Bănescu, John Wyatt și Noreen Herzfeld, alături de facilitatori și experți în workshopuri, precum Timmy Ghiurău, Alex Ghiurău, Daniel Alb și Susana Dragomir.
Inteligența artificială nu mai este doar o inovație tehnologică, ci este o schimbare care ne redefinește munca, educația, relațiile și felul în care ne înțelegem ca ființe umane. Ne aflăm într-un „punct de cotitură”: pentru prima dată, omul creează sisteme care imită inteligența sa. Ce înseamnă asta pentru identitatea și responsabilitatea noastră? Conferința a explorat aceste întrebări din perspective tehnologice, filosofice și teologice, analizând modul în care AI-ul (voi folosi de acum această prescurtare din limba engleză când voi vorbi despre inteligența artificială) influențează relațiile noastre, percepția despre sine și demnitatea umană. Ne-a invitat să reflectăm asupra felului în care putem folosi tehnologia fără a ne pierde esența.
Acest articol a fost realizat pe baza informațiilor transmise „pe viu” în cadrul conferinței, pe care le-am notat și organizat. Pentru onestitate intelectuală, ofer credit tuturor vorbitorilor, ale căror idei, reflecții și perspective au inspirat apariția acestui material. Mulțumiri speciale celor care și-au împărtășit experiența și cunoștințele, contribuind esențial la conturarea articolului.
Prin intermediul acestui articol, îmi doresc ca și cei care nu au putut fi prezenți să descopere lucruri noi și să se inspire din discuțiile conferinței. Personal, am învățat foarte multe, iar bucuria mea este să pot împărtăși aceste descoperiri cu ceilalți. Cred că unul dintre rolurile esențiale ale unor astfel de evenimente este tocmai capacitatea de a transmite mai departe cunoștințele și experiențele dobândite.
Datorită densității informațiilor prezentate, pentru facilita lectura materialul va fi împărțit în trei părți, aceasta fiind prima parte.
Introducere de Daniel Alb
Trăim într-o lume în care tehnologia începe să imite tot mai mult lucrurile profund umane. Capacitatea de a vorbi, de a răspunde, de a crea texte sau de a purta un dialog, toate acestea, care până nu demult erau considerate expresii specifice ale inteligenței umane, sunt astăzi replicate de sisteme tehnologice tot mai sofisticate. În acest context, apare în mod firesc o întrebare esențială: ce mai rămâne din om atunci când tehnologia ajunge să ne semene din ce în ce mai mult?
Conferința a încercat să abordeze această problematică dintr-o perspectivă mai largă, care depășește cadrul strict tehnologic. Tema a fost analizată și din punct de vedere antropologic, filosofic și teologic, tocmai pentru că întrebările ridicate de dezvoltarea inteligenței artificiale ating dimensiuni fundamentale ale existenței umane. Nu este vorba doar despre eficiență sau progres tehnic, ci despre modul în care omul își înțelege propria identitate într-o lume în schimbare.
De la începuturile umanității și până în prezent, oamenii au relaționat unii cu alții prin povești. Experiențele și valorile au fost transmise și împărtășite prin narațiuni, prin dialog și prin capacitatea de a intra în povestea celuilalt. Astăzi însă, ne confruntăm cu un moment care poate fi descris ca un „punct de inflexiune”: „cineva” începe să interacționeze cu noi, iar acest „cineva” pare să intre, într-un anumit fel, în povestea noastră umană.
În acest context se ridică o întrebare și mai profundă. Tradiția creștină afirmă că omul este imago Dei, adică imaginea lui Dumnezeu. Dacă omul este purtătorul acestui chip divin, atunci trebuie să ne întrebăm ce înseamnă chipul uman într-o epocă marcată de dezvoltarea inteligenței artificiale?
Conferința I: Dr. Noreen Herzfeld - In Our Image: What are We Looking for When We Look for AI
* Noreen Herzfeld este Nicholas and Bernice Reuter Professor of Science and Religion la College of Saint Benedict & Saint John's University (SUA) și una dintre vocile fondatoare ale reflecției teologice asupra inteligenței artificiale. Cu formare inițială în informatică și matematică, urmată de un doctorat în teologie, cercetarea sa a deschis direcții esențiale privind Imago Dei.
În relația noastră cu inteligența artificială apare o experiență paradoxală: o percepem deopotrivă ca fiind imanentă și, într-un anumit sens, transcendentă. Pe de o parte, AI-ul se prezintă ca o realitate apropiată și accesibilă. El funcționează ca o unealtă, un instrument aflat la dispoziția omului, dar uneori poate deveni și un partener de dialog, capabil să răspundă, să ofere sugestii sau să participe la o conversație.
Pe de altă parte, apare o anumită tensiune sau chiar o contradicție în modul în care ne raportăm la această tehnologie. Inteligența artificială pare să fie „peste tot” și, în același timp, „nicăieri”. Ea este accesibilă din aproape orice loc, dar nu poate fi localizată concret într-un spațiu precis. De aici apare impresia unei prezențe difuze, aproape omniprezente, care poate crea iluzia unei forme de transcendere sau chiar a unei „omnisciențe”.
În acest context, devine important să ne întrebăm ce căutăm, de fapt, atunci când ne raportăm la inteligența artificială. Potrivit reflecțiilor formulate de Dr. Noreen Herzfeld, omul tinde să caute în AI patru lucruri fundamentale: un instrument, un slujitor, un partener și, uneori, chiar un maestru.
În mod implicit, omul caută să creeze o formă de inteligență cu care să poată rezona. Dorința de relaționare, specifică naturii umane, se poate extinde chiar și asupra tehnologiei. Un exemplu sugestiv, deși problematic, este cazul unei tinere din Turcia care și-a „creat” propriul iubit sub forma unui chatbot (robot de conversație sau un asistent virtual), cu care întreține o relație constantă. Situația poate surprinde, tocmai pentru că inteligența artificială nu posedă emoții reale și nu poate participa autentic la o relație afectivă.
Într-o societate pe care Dr. Noreen Herzfeld o descrie drept „narcisistică”, inteligența artificială riscă să capete statutul unui idol. Ea devine un idol atunci când omul începe să îi atribuie puteri pe care, în realitate, nu le posedă. De pildă, atunci când apare convingerea că, într-un viitor apropiat, AI-ul va putea rezolva toate problemele umanității, tehnologia este investită cu o autoritate și o capacitate aproape salvatoare, care depășesc limitele ei reale.
În acest sens, Dr. Herzfeld propune o paralelă teologică deosebit de sugestivă între episodul biblic al vițelului de aur și simbolismul Chivotului Legământului. Vițelul de aur reprezintă încercarea oamenilor de a controla și de a delimita, după propriile lor criterii, prezența lui Dumnezeu în mijlocul comunității. Este o încercare de a modela divinitatea după chipul și dorințele omului. În schimb, Chivotul Legământului este semnul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Israel, dar în termenii stabiliți de Dumnezeu însuși, în cadrul unui Legământ sfânt încheiat cu omul. Idolul, asemenea vițelului de aur, reflectă în cele din urmă chipul nostru; el nu este decât o proiecție a propriei experiențe și a propriilor dorințe. De aici apare o întrebare provocatoare: nu cumva inteligența artificială riscă să devină, pentru omul contemporan, un nou „vițel de aur”?
În fața acestor provocări, Dr. Herzfeld îi invită pe creștini să evite reacțiile de panică și să adopte mai degrabă o atitudine de reflecție și discernământ. Provocarea reală nu este doar tehnologică, ci spirituală: suntem invitați să reflectăm mai profund asupra chipului lui Dumnezeu prezent în fiecare om și asupra modului în care această demnitate poate fi păstrată într-o epocă dominată de dezvoltarea inteligenței artificiale.
Conferința II: Dr. John Wyatt – Artificial Intelligence, power and „the powers”
* Are o experiență de neonatolog consultant și cercetător academic, axându-se pe mecanismele, tratamentul și prevenirea leziunilor cerebrale la nou-născuți. În prezent, este implicat în abordarea noilor provocări etice, filosofice și teologice cauzate de progresele științei și tehnologiei medicale. De asemenea, este fascinat de problemele ridicate de progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale și roboticii.
Inteligența artificială este strâns legată de problema puterii, iar această putere se manifestă în mai multe planuri:
- economic: concentrează astăzi unele dintre cele mai mari resurse financiare de pe planetă;
- tehnologic: cele mai strălucite minți din domeniul informaticii și al ingineriei sunt mobilizate pentru a produce îmbunătățiri rapide și transformări majore;
- geopolitic: utilizarea militară a inteligenței artificiale se află în centrul competiției dintre marile puteri;
- ideologic: AI-ul este văzut drept un posibil salvator al omenirii, în timp ce pentru alții reprezintă o amenințare care ar putea duce la distrugerea ei.
Aceste interpretări sunt influențate și de modul în care lumea contemporană își înțelege propria realitate. În cadrul unei viziuni materialiste sau fizicaliste asupra lumii nu există, în mod propriu, o categorie ultimă pentru „rău”. Dacă realitatea este redusă la forțe, câmpuri și particule, sau la logica digitală a lui „1 și 0”, răul devine dificil de explicat. O astfel de perspectivă tinde să prezinte cosmosul ca pe un univers „dezvrăjit”, un spațiu gol în care omul își poate proiecta propriile dorințe. În acest context apar uneori eshatologii materialiste bizare: idei despre mașini super-inteligente cu statut aproape divin sau despre o posibilă fuziune între inteligența umană și cea artificială (exemplu cyborg-ului).
Perspectiva biblică oferă însă un cadru diferit de interpretare. În limbajul Scripturii se vorbește despre „putere” și despre „puteri”. Apostolul Pavel afirmă că „în El au fost create toate lucrurile, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie domnii, fie stăpânii; toate au fost create prin El și pentru El” (Col 1,16). În această viziune, cosmosul este populat de o rețea complexă de puteri, vizibile și invizibile, umane sau spirituale. Toate ființele create sunt, în cele din urmă, supuse autorității supreme a lui Hristos.
De aceea, oriunde există o concentrare majoră de putere umană, creștinii sunt chemați să rămână vigilenți. Tradiția biblică vorbește despre existența unor forțe spirituale ale răului. Aceste puteri sunt inteligente, viclene și capabile de înșelare. În acest sens, acolo unde puterea este concentrată, există riscul ca egoismul, lăcomia, idolatria sau corupția umană să fie amplificate.
În fața unei tehnologii atât de puternice precum inteligența artificială, întrebarea esențială devine: cum pot fi aceste instrumente răscumpărate și orientate spre bine? Din perspectivă creștină, confruntarea cu „puterile” presupune mai întâi recunoașterea lor, apoi opunerea față de influențele lor negative, cultivarea unei rezistențe spirituale și, în cele din urmă, participarea la răscumpărarea adusă de Hristos prin moartea și Învierea sa.
În mod concret, această atitudine presupune câteva direcții practice. În primul rând, este necesară o vigilență critică, adică o capacitate de a discerne „semnele vremurilor”. În al doilea rând, devine esențială educația: alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale va fi tot mai importantă pentru generațiile care vor activa pe piața muncii în anii următori. Biserica și comunitățile creștine sunt chemate să sprijine persoanele care lucrează în industria tehnologică, dintre care mulți sunt credincioși. În anumite situații, se impune și o formă de colaborare cu alte persoane de bună-voință pentru a limita consecințele negative ale tehnologiei.
În cele din urmă, provocarea ridicată de inteligența artificială nu este doar tehnologică, ci și profund teologică. Căderea omului îl face mai vulnerabil la influența „puterilor” acestei lumi, iar progresul tehnologic poate amplifica această vulnerabilitate. Tocmai de aceea, Dr. John Wyatt propune o direcție esențială: redescoperirea și celebrarea propriei noastre umanități. În centrul credinței creștine se află misterul întrupării. Astăzi, suntem invitați să recuperăm sensul profund al umanității și demnitatea pe care o primim în lumina întrupării lui Dumnezeu.
Quick Fire Questions cu Natan Mladin, Timmy Ghiurău și Silviu Man
În cadrul discuției au fost oferite și câteva răspunsuri la întrebările venite din partea publicului. S-a subliniat, de exemplu, că sistemele de inteligență artificială pot dispune de anumite mecanisme prin care „monitorizează” sau evaluează propriile procese (forme limitate de mecanisme metacognitive). Cu toate acestea, ele nu pot înțelege un scop mai larg sau sensul ultim al acțiunilor lor. Spre deosebire de acestea, omul rămâne capabil să reflecteze asupra finalității, sensului și orientării vieții sale.
Un alt aspect discutat a fost riscul apariției unei forme de „lene intelectuală”. Utilizarea constantă a inteligenței artificiale poate duce la externalizarea gândirii, în sensul că tehnologia ajunge să „gândească” în locul nostru pentru anumite sarcini. Dacă această tendință nu este gestionată cu discernământ, ea poate deveni un pericol pentru dezvoltarea gândirii critice și pentru creativitatea umană.
În fața acestor riscuri, vorbitorii au oferit și câteva repere simple, dar importante. Natura și comunitatea sunt realități care pot părea uneori banale, dar care pot funcționa ca un antidot la tendința de a ne refugia exclusiv în mediul virtual. Experiența comunității reale, întrupate, spre deosebire de interacțiunea pur digitală, oferă contexte concrete de întâlnire, dialog și prezență reciprocă, care ne ajută să rămânem ancorați în realitatea vieții cotidiene.
Dragoș TOMESCU
Anul II
