
În Duminica a XIX-a după Rusalii, comunitatea Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea a celebrat slujba Utreniej și Sfânta Liturghie în Parohia Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Ciocaia.
Celebrarea a fost prezidată de Pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului, care a rostit și omilia. Au concelebrat Pr. Patrik Nagy, vicerector, Pr. Florian Guțiu, spiritual și Pr. Endre Erdődi, parohul comunității. A slujit ca ipodiacon Sámuel Erdődi, absolvent al Seminarului din Oradea, fiu al părintelui Endre și originar din parohia Ciocaia.
Sfânta Liturghie a fost cântată de Corul „Schola Cantorum” al Seminarului, condus de maestrul Radu Mureșan. Răspunsurile corului au fost date atât în limba română, cât și în limba maghiară.
În omilia sa, Pr. Rector a pornit de la chemarea Evangheliei: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv”, subliniind că adevărata evanghelizare începe prin felul în care alegem să răspundem în fața răului și a încercărilor. Nu putem controla întotdeauna ceea ce primim din partea celorlalți, dar putem decide ce se naște în inima noastră din această experiență. Creștinul este chemat să nu răspundă răului cu rău, ci să rupă acest cerc prin iertare, rugăciune și milostivire. Chiar și atunci când este greu, suntem chemați să alegem binele și să ne rugăm pentru cei care ne-au rănit, urmând exemplul lui Cristos și al Tatălui ceresc, care „este bun și revarsa soarele Său și peste cei buni și peste cei răi”. În acest fel, Evanghelia nu rămâne doar un cuvânt ascultat, ci devine o realitate trăită în viața fiecăruia și în viața comunității.
De asemenea, Pr. Anton a mulțumit comunității pentru mijlocirea și aportul pe care l-au avut în drumul vocației tânărului Sámuel și i-a îndemnat pe credincioși să continue să se roage pentru Seminar și pentru vocații, mai ales în acest an, la ceas aniversar, când Seminarul nostru serbează 235 de la fondare.
La finalul Sfintei Liturghii a fost sfințită o grotă a Maicii Domnului, amplasată în curtea Bisericii.
Celebrarea a avut și caracterul unei „duminici de evanghelizare”, mai ales în acest an în care Eparhia noastră a asumat inițiativa Preafericiei Sale Claudiu, care a decretat un an dedicat Sfintei Scripturi.
După slujba, seminariștii și formatorii au participat la o agapă pregătită de comunitatea din Ciocaia, moment de comuniune reciprocă.
Dragoș TOMESCU
Anul III