
Ipodiaconul Eduard Felician Fischer s-a născut la data de 2 ianuarie 1980.
Între anii 1998 şi 1999 a urmat anul propedeutic premergător admiterii în Facultatea de Teologie Greco-Catolică. În perioada 1999 şi 2003 a completat studiile universitare la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, departamentul din Oradea, obţinând cu lucrarea: "Lăcaşul bisericesc şi sfinţirea lui în Tradiţia Bizantină", Licenţa în Teologie Pastorală.
Între anii 2003 şi 2005 a început o perioadă de studii post-universitare la Facultatea de Ştiinţe Ecleziastice Orientale din Roma a Institutului Pontifical Oriental, unde obţine Masteratul în Teologie Liturgică cu lucrarea: "Le tappe della formazione dell' Anthologhion Greco di Roma". Între anii 2005 şi 2007 devine doctorand în specializarea Liturgică la acelaşi institut.
Este hirotesit lector de către Ps. Virgil Bercea la data de 30 ianuarie 2002 şi apoi ipodiacon la data de 04 iulie 2003.
Începand cu luna octombrie 2007 este numit Profesor de Liturgică al Seminarului de Oradea, iar din 15 iunie 2010 vicerector şi formator pentru seminariştii anilor I şi II.


