Home / Stiri

ŞTIRI

Seminariștii orădeni la reculegeri spirituale

Așa cum am fost obișnuiți la fiecare început de an universitar, seminariștii greco-catolici împreună cu formatorii, am participat la reculegerile spirituale ținute de părintele Răzvan Oprișa din Timișoara, într-o frumoasă locație din satul Pădurea Neagră, Jud. Bihor. 

Plecarea a avut loc Luni, 24 Septembrie, iar întoarcerea Miercuri, 26 Septembrie. Pe durata reculegerilor, părintele Răzvan ne-a vorbit despre importanța familiei în ziua de astăzi, despre problemele familiei contemporane, cât și despre cum ne-am putea noi, viitorii preoți alege soția potrivită într-o lume lipsită de morala creștină și de iubirea inspirată de Domnul Isus. De asemenea am vorbit și despre problemele care apar tot mai des în familiile tinere, datorită faptului că grijile acestei lumi efemere și lipsa credinței au ocupat locul iubirii și a moralei creștine. În definitiv, noile cupluri și familii se formează după ceea ce societatea contemporană ne învață încă de mici copii, pentru tineri, ziua de mâine, asemenea clipei prezente nu mai semnifică absolut nimic, totul se rezumă la bani, plăceri trupești, iar singura „evadare” din cotidian se află în droguri și alcool.

Pentru a înțelege mai bine rolul familiei creștine și a educației acesteia, la finalul exercițiilor spirituale am vizionat împreună filmul „Kadesh” în care ne-au fost prezentate două tinere familii din lumea iudaică, cu tradiții și concepte despre viață diferite de ale noastre, iar la finalul filmului am discutat liber despre impactul si părerea pe care ne-a lăsat-o filmul.

Miercuri dimineața, după celebrarea Sfintei Liturghii și după micul dejun, ne-am reîntors cu toții spre casă, unde am început diferite lucrări de reamenajare interioară a spațiilor Facultății noastre de Teologie.

Ne bucurăm nespus de mult că am putut lua parte la aceste reculegeri spirituale de care aveam nevoie fiecare dintre noi și sperăm ca, luminați de Spiritul Sfânt și călăuziți de formatorii noștri, să putem să împărtășim și altora bucuria trăirii și vestirii Evangheliei.

 

Cristian CIULEA

ANUL III

Galerie media (24)

2018-09-24