Home / Stiri

ŞTIRI

Seminariști orădeni în pelerinaj

În pragul sărbătorilor de iarnă, un grup de opt seminariști ai Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi din Oradea în frunte cu părintele Rector, Anton Cioba, au avut privilegiul de a face un pelerinaj în diferite orașe din Europa. Acesta s-a desfășurat în perioada 25 decembrie 2018 – 8 ianuarie 2019. Scopul principal al acestei experiențe a fost acela de a stabili legături mai puternice în cadrul comunității, de a vizita și trăi pentru puțin timp în sânul altor parohii din afara țării, dar și acela de a face pentru prima dată ceva ce nu ai mai făcut niciodată.

Obiectivul principal al grupului a fost acela de a participa la Întâlnirea Europeană a tinerilor care a fost găzduită anul acesta la Madrid, întrunirea fiind organizată de către comunitatea călugărilor din Taizé, Franța.

Cu acest prilej, miercuri 26 decembrie, grupul de seminariști a dat start pelerinajului, prima destinație fiind Monaco, Franța. Ajunși acolo, comunitatea a fost întâmpinată cu mare căldură de către părintele paroh Jean-Christophe Genson, celebrând mai apoi Sfânta Liturghie în parohia Sfânta Devota; pe parcursul zilei, s-au vizitat diferite obiective ale orașului, printre care amintim: grădinile tropicale, muzeul Oceanografic, Catedrala „Sfântul Nicolae” și centrul orașului.

La finalul zilei petrecute la Monaco, seminariștii și-au continuat drumul pornind spre cea de-a doua destinație și anume Madrid. La Madrid a avut loc întâlnirea amintită anterior; ajuns la destinație, grupul a fost întâmpinat de către responsabilii Taizé, care i-au îndrumat pe seminariști spre parohia care îi va găzdui până la finalul celor patru zile, pe parcursul cărora cei implicați vor participa la diferite activități și momente de rugăciune; o altă bucurie trăită la Madrid a fost întâlnirea comunității greco-catolice de români stabilită pe acele meleaguri.

În dimineața zilei de 1 ianuarie, grupul a punctat cea de-a treia destinație și anume mănăstirea benedictină Montserrat, unde acesta a și înnoptat. A doua zi, după celebrarea Sfintei Liturghii și vizitarea mănăstirii și a grădinilor acesteia, seminariștii au vizitat orașul Barcelona. Cel mai mare impact asupra grupului l-a avut Bazilica Sagrada Familia, aceasta fiind o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona. Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882; proiectul original al bisericii, a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani. Estimările inițiale precizau în termeni de câteva sute de ani pentru terminarea construcției; Antonio Gaudi ar fi comentat în legătură cu acest termen: „Clientul meu nu se grăbește”. La data de 7 noiembrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica Minor.

În cea de a patra destinație, orașul Cuneo, Italia seminariștii împreună cu pr. Rector au fost găzduiți în Seminarul Romano-Catolic din oraș. Aici, au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia au avut onoarea de a-l întâlni și vorbi personal cu dl. Franco Mondino, fiul spiritual al lui Padre Pio, faimos carismatic, deținător al mantiei lui Padre Pio.

Următoarea destinație a pelerinajului a fost Statul Vatican, unde grupul a fost primit și găzduit pe parcursul a două zile la Colegiul Pontifical Pio Romeno. În prima zi a șederii în Cetatea Eternă, grupul a vizitat capitala Roma, bucurându-se de frumusețile acesteia (Colosseum-ul, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, Panteonul și altele). În dimineața zilei de duminică 6 ianuarie, seminariștii au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Sfântul Părinte Papa Francisc.

La întoarcerea spre casă, grupul a mai făcut o vizită la Mestre-Veneția, unde a întâlnit comunitatea greco-catolică de români împreună cu care a celebrat Sfânta Liturghie. Momentele de bucurie trăite precum și încărcarea sufletească și spirituală dobândite vor fi fructificate împreună cu întreaga comunitate.

 Robert CHIRILOAEI,

Anul II

Adalbert TÖRÖK,

Anul I

Galerie media (18)

2018-12-26