Home / Stiri

ŞTIRI

Depunerea cererilor seminariștilor din anul al II-lea. Hirotonire de preoți.

În data de 18 iunie 2017, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, seminariștii anului al doilea și-au depus cererile pentru admiterea între candidații pentru diaconat și preoție. Prin aceasta, ei confirmă în mod solemn faptul că sunt pregătiți și doresc să continue drumul spre Sfânta Preoție. 

Cel de-al doilea an al parcursului formativ din Seminar este un moment de cumpănă în viața oricărui seminarist. Este momentul în care el face un discernământ în ceea ce privește viitorul vocației sale. Trecând prin anumite dificultăți și încercări de început, fiecare seminarist privește cu un ochi critic spre trecut și cu optimism spre viitor, conștient fiind că vocația autentică se călește precum argintul în foc după cum spune și psalmistul: „Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul” (Ps. 65, 9). O vocație autentică trebuie construită și îngrijită.

 În cererea pe care i-au înmânat-o Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea, seminariștii și-au prezentat trecutul, gândurile și dorințele lor pentru viitor; în același timp, au făcut un scurt istoric al vieții și vocației lor, amintind, printre altele, persoanele care i-au marcat și care i-au influemțat spre această decizie, și, cel mai important, felul în care au auzit glasul Domnului în viața lor. Acești tineri au primit cu brațele deschise chemarea Domnului și ascultând acel glas dulce al Mântuitorului: „Vino după Mine!”, vor putea da mai departe din experiența personală cu Dumnezeu, dând mărturie vie despre felul în care El lucrează în viața oricărui tânăr.

 Prin acest gest solemn, ei se angajează în a continua formarea necesară unor veritabili lucrători în via Domnului. După ce fiecare a fost prezentat de către Părintele Rector, Preasfinția Sa a rostit o rugăciune pentru sporirea harului de Sus și pentru a primi putere de la Dumnezeu în vederea continuării drumului pe care au pornit. Drumul spre Sfânta Preoție nu este unul ușor, este plin de alunecări și ridicări, de încercări și haruri, precum a fost și drumul crucii lui Hristos. Și totuși, prin aceste căderi și ridicări, seminariștii, precum modelul lor suprem, Isus Hristos, primesc putere de la Tatăl Ceresc pentru a putea face față tuturor piedicilor venite din partea Celui Rău, precum și din partea lumii.

În cadrul aceleiași Sfinte Liturghii a avut loc, totodată, un alt eveniment de o importanță majoră pentru Eparhia noastră. Doi foști seminariști, și anume diaconul Matei Claudiu Chiriloaei și ierodiaconul Sebastian Severian Dod, au primit Taina Sfintei Preoții. Așadar, într-un singur cadrul liturgic, doi foști seminariști au devenit lucrători în via Domnului, în timp ce alți șapte seminariști și-au exprimat dorința sinceră spre a continua drumul înspre acest mare har. Dumnezeu să îi binecuvinteze și să îi facă lucrători vrednici în via Sa, iar Maica Domnului să îi păzească.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți, împreună cu familia și cei apropiați ei, ne-am rugat, rugăciunea Parastasului pentru sufletul adormitei serve a lui Dumnezeu, doamna Florica Duma, cea care până acum câteva luni ne încânta cu cântecele sale. Dumnezeu să o odihnească și să-i facă parte cu drepții.

 

Baidoc Claudiu

Anul II

Galerie media (50)

2017-06-18