Home / Stiri

ŞTIRI

Cristian Bonțe - fiu al Seminarului orădean, a fost hirotonit preot

În ziua de duminică, 27 ianuarie 2019, în Catedrala Greco-Catolică din Lugoj am participat la Hirotonirea întru preoție a fostului nostru coleg Petru Cristian Bonțe din Arad, absolvent al Seminarului Greco-Catolic din Oradea. Sfânta Taină a Preoției i-a fost conferită de către Preasfinția Sa, Alexandru Mesian episcop de Lugoj, părintele Cristian fiind astfel cel de-al 112-lea preot hirotonit de PS Alexandru.

La eveniment, pe lângă preoții Catedralei din Lugoj și cei din Arad, invitați ai neohirotonitului, au participat și alți preoți tineri, absolvenți ai seminarului orădean în ultimii ani dar și comunitatea seminarului nostru din Oradea, animând o parte din Sfânta Liturghie arhierească.

Cu privire la momentul hirotonirii, noul părinte ne-a vorbit despre trăirile avute: „Pe tot parcursul Sfintei Liturghii în cadrul căreia am fost hirotonit, am simțit o emoție pe care nu am  mai trăit-o niciodată. Am fost recunoscător Bunului Dumnezeu și i-am cerut să îmi dea harurile necesare pentru a fi un preot bun”. Cu privire la Marea Taină a Preoției, părintele Cristian mărturisește că: ,,Simt o mare responsabilitate față de Cristos și față de Biserică dar și o nespusă bucurie că am ajuns în acest moment. Trebuie să aduc mulțumiri multor persoane care m-au însoțit pe drumul ce l-am făcut până acum și o vor face și de acum încolo. În primul rând mulțumesc familiei mele care sa sacrificat mult ca eu să ajung până în acest moment. Formatorilor, profesorilor și părinților spirituali de la seminar care și-au dedicat timpul și pasiunea pentru formarea mea ca preot și nu în ultimul rând scumpei mele soții, pe care o cunosc din anul I de seminar și care m-a susținut moral în momentele și încercările dificile. Ar fi multe alte persoane cărora ar trebui să le mulțumesc, dar o voi face, amintindu-i Domnului de ele la Sfânta Liturghie”.

Emanuel CADAR

ANUL I

Galerie media (20)

2019-01-27