Home / Stiri

ŞTIRI

Celebrare Euharistică și vizită la Habic

Se spune că cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită; aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va conduce spre Dumnezeu.

În cadrul numeroaselor vizite pastorale aflate în programul formativ, în perioada 2 - 4 noimebrie 2018, comunitatea Seminarului Teologic Greco-Catolic, Sfinții Trei Ierarhi: „Vasile, Grigore și Ioan” Oradea s-a aflat în localitatea Habic, județul Mureș, satul natal al Preasfinției Sale, Virgil Bercea și al Părintelui Rector Anton Cioba, cu scopul comemorării celor adormiți. 

Îmbinând utilul cu plăcutul, sâmbătă 3 noiembrie, comunitatea a vizitat Muzeul „Daruri străbune” (Habic)  unde piesa de rezistența este replica, la o scară mult mai mică, a Columnei lui Traian din Roma; în incinta muzeului se regăsesc și obiecte găsite în zonă și nu numai, care datează încă din perioada dacilor cu o vechime de peste 6000 de ani; de asemenea, au putut fi observate acte precum diplome acordate de către Mihai Viteazul, diferite decrete și hărți dar și cărți din perioada secolelor XV-XVII.

Scopul vizitei a fost îndeplinit duminică 4 noiembrie, zi liturgică regăsită în calendare sub numele „Duminica bogatului nemilostiv”, atunci când s-a celebrat Sfânta Liturghie în curtea casei Preasfinției Sale Virgil Bercea. Alături de Părintele Rector Anton Cioba a concelebrat și Părintele Spiritual, Anton Rus. În cadrul omiliei, s-a amintit de importanța alegerilor pe care le facem în viață, de importanța rugăciunilor pentru sufletele celor trecuți la Domnul și de faptul că nu suntem definiți de ceea ce avem ci de ceea ce suntem și ceea ce facem.

La finalul Sfintei Liturghii s-a celebrat slujba parastasului pentru sufletele celor ce au trecut la cele veșnice, în special pentru mama Părintelui Anton Cioba deoarece sâmbătă s-au împlinit 10 ani de la trecerea sa la Tatăl Ceresc dar și pentru părinții Preasfințitului Virgil, întrucât în luna octombrie s-au împlinit 10 ani de la plecarea la Domnul a tatălui dânsului și, anul viitor, în luna martie se vor împlini 5 ani de la plecarea la Domnul a mamei dânsului. La celebrarea Parastasului s-au alăturat și Părintele Gheorghe Lupea din Apalina – Reghin, care deservește și Parohia Habic precum și Părintele Zaharia Fărcaș, din Parohia Chiheru de Jos. Seminariștii și credincioșii s-au îndreptat mai apoi spre cimitirul satului, unde s-au rugat la mormântul celor adormiți în Domnul. La finalul zilei, seminariștii au vizitat Biserica din localitate, unde au fost primiți cu mare căldură de către părintele paroh.

Luna noiembrie are o puternică legătură cu sufletele celor adormiți. Pe data de 1 noiembrie, Biserica Latină îi sărbătorește pe Toți Sfinții, în timp ce Bisericile Orientale îi comemorează în prima Sâmbătă din această lună pe toți cei ce au trecut la Domnul. Regăsim trei date importante atunci când sunt amintiți cei răposați: „Moșii de toamnă” (Prima Sâmbătă din luna Noiembrie), „Moșii de iarnă” (Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți) și „Moșii de vară” (Sâmbăta dinaintea Rusaliilor). Provenită din cultul arhaic, sărbătoarea îşi are originea încă din timpul geto-dacilor şi reprezintă o formă a cultului strămoşilor preluată de creștinism. Această sărbătoare nu are o dată fixă. A fost aleasă ziua de sâmbătă, deoarece este ziua în care Mântuitorul Isus Hristos a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul s-a coborât în iad pentru a-i elibera pe toţi drepţii adormiţi.

Rugăciunile pentru sufletele celor adormiți sunt importante deoarece ele sunt puntea de legătură dintre noi și ei. Noi ne rugăm pentru pacea și odihna sufletelor lor iar ei mijlocesc pentru noi. Odihna cea veșnică dă-le-o lor Doamne și lumina cea fără de sfârșit să le strălucească lor, să se odihnească în pace, prin mila lui Dumnezeu, Amin.

 Claudiu-Adrian BAIDOC

Anul IV

Galerie media (20)

2018-11-06