Home / Stiri

ŞTIRI

24 de ore de Adorație Euharistică pentru vocații

Seminarul nostru a adoptat de ceva timp obiceiul de a dedica prima vinere din luna Mai unei Adorații Eurahistice de 24 de ore. Intenția acestei rugăciuni a rămas aceeași: Dumnezeu să-i ajute pe cei chemați la viața consacrată să dea un răspuns pozitiv, dar și ca cei aflați deja pe drumul de formare în seminarii să nu se piardă, ci să-și amintească mereu scopul pentru care au pornit pe acest drum.

În seara zilei de joi (3 mai 2018), la ora 22:00 am celebrat începutul Binecuvântării Euharistice, moment în care s-a expus Sfântul Sacrament spre adorare. Rând pe rând – seminariști și formatori – am petrecut un anumit timp alături de Isus, multumindu-i pentru această a doua familie care este seminarul nostru și rugându-ne pentru aceia care sunt chemați să urmeze drumul spre viața consacrată și care s-ar putea alătura nouă.

Toți am avut în vedere cuvintele Mântuitorului care spunea: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui” (Lc. 10,2); de asemenea ne gândeam la cuvintele papei Francisc cu ocazia celei de-a 55-a zi mondială de rugăciune pentru vocații, cuvinte care ne-ar fi fost de folos și nouă la un moment dat pe când ne pregăteam să pășim pe acest drum formativ: „nu suntem cufundați în întâmplare, nici târâți de o serie de evenimente dezordonate ci, dimpotrivă, viața noastră și prezența noastră în lume sunt rodul unei vocații divine!”. Știm cât de greu e astăzi să auzi chemarea, cât e de greu să o discerni și să o urmezi, de aceea ne-am rugat pentru toți cei chemați ca Dumnezeu să-i întărească și să-i îndrume spre o viață sfântă, spre îndeplinirea voinței Lui.

Celebrarea celor 24 de ore de rugăciune s-a încheiat vineri seara cu binecuvântarea Preasfântului Sacrament. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest moment solemn și îl rugăm să aibă grijă de Biserica noastră și să ne trimită viitori preoți sfinți care să conducă poporul spre fericirea cea de veci.

Redacția

Galerie media (10)

2018-05-07