Formarea umană a unui seminarist prezintă o importanţă particulară. Ca preot, el va trebui să fie capabil să faciliteze interacţiunile inter-umane pentru a obţine încrederea şi colaborarea celor din jurul său pentru a reuşi să învingă toate problemele.

Sfântul Pavel spune în Epistola către Filipeni: "câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul." (4, 8).

La fel cum spunea şi Papa Ioan Paul al II lea¹, viitorii preoţi trebuie să cultive acest ansamblu de calităţi umane, în mod echilibrat, puternic şi liber. Această formare umană trece înainte de toate printr-o conştientizare a bogăţiilor dar şi a constrângerilor unei vieţi trăite in comun.

Seminariştii trăind împreună cu părinţii lor formatori ca într-o familie, vor forma o adevărată comunitate; ceea ce îi va pregăti sa trăiască zilnic drept păstori în viitoarele lor comunităţi parohiale.

Viaţa în comunitate este mai mult decât un simplu mod de trăire sub acelaşi acoperiş. Ea se impune fiecăruia ca o adevărată şcoală a vieţii. Sub semnul comunităţii începe ziua cu Sfânta Liturghie. Timpurile liturgice ne vor permite să trăim în Biserică, să ne rugăm unii pentru alţii, deoarece Cristos care ne adună la un loc este centrul vieţii noastre.

Mesele pe care le luăm împreună, activităţile şi serviciile variate inerente vieţii în grup, toate aceste lucruri ne vor permite să ne îmbogaţim. Un rol important în dezvoltarea vieţii comunitare îl constituie şi diferenţele dintre noi, care uneori pot fi foarte mari. Viaţa în comunitate implică respectarea sensibilităţilor fiecăruia, de care va trebui să ţinem cont şi să le tratăm cu mare atenţie şi responsabilitate; uneori cu supărări reciproce, alteori cu cuvinte necugetate, însă respectul reciproc trebuie să învingă întotdeauna. Acest lucru ne face să devenim preoţi care au misiunea de a uni comunitatea care este diferită si variată. Este totodată ocazia de a lega prietenii puternice, de a ne bucura împreună de momente deosebite care fac cu adevărat parte din viaţa Seminarului.

Formarea spirituală
Seminariştii sunt chemaţi să-şi înrădăcineze viaţa în Cristos, Bunul Păstor prin participarea la viaţa liturgică şi sacramentală, prin însoţire spirituală şi rugăciune. Viaţa spirituală este esenţială pentru acela care vrea să se aşeze alături de Cristos. Doar prin rugăciune, prin lectura meditată a Cuvântului lui Dumnezeu (lectio divina), prin viaţa liturgică, prin practicarea sacramentelor (euharistie şi spovadă) şi prin însoţirea spirituală, seminaristul poate să lase ca în inima sa, să penetreze planul pe care Dumnezeu îl are cu el. Rugăciunea personală este lăsată la aprecierea fiecăruia la orele şi locurile stabilite. Sfânta Liturghie pe care o celebrăm în fiecare dimineaţă ne poartă în centrul misterului comuniunii eccleziale şi ne asociază tuturor celor din lumea întreagă care se roagă.

Însoţirea spirituală se efectuează de către părintele spiritual desemnat de Seminar; este un spaţiu de ascultare şi învăţare; este locul de încredere foarte important pentru discernământul vocaţional. Întâlnirile cu părintele spiritual vor avea loc ori de câte ori seminaristul va simţi nevoia.

Formarea intelectuală
Lumea contemporană necesită o formare intelectuală de înalt nivel pentru a anunţa Evanghelia lui Cristos într-un mod credibil în faţa exigenţelor la care raţiunea umană ne provoacă.

Pentru a deveni un preot inteligent, capabil să răspundă întrebărilor pe care credincioşii nu vor înceta să i le pună, seminaristul trebuie să înceapă prin a şi le pune sie însuşi; astfel, de-a lungul anilor de seminar se prevede o curiculă complexă, pluridisciplinară.

Formarea pastorală
Pentru a deveni adevăraţi păstori de suflete, seminariştii sunt antrenaţi să descopere într-o manieră progresivă realitatea pastorală din eparhia din care fac parte.

Această formare integrală şi complexă necesită timp, ca orice învăţătură umană; acest timp dăruit este şansa de a creşte în siguranţa de a fi fost chemat de către Domnul si de a se lăsa modelat de însuşi Isus.

¹Formarea umană a preotului are o importanţă deosebită în raport cu destinatarii misiunii sale: tocmai pentru ca ministerul său să fie cât mai credibil şi acceptabil din punct de vedere uman, este necesar ca preotul astfel să-şi formeze astfel personalitatea sa umană încât aceasta să devină punte şi nicidecum obstacol pentru ceilalţi în întâlnirea cu Isus Cristos, răscumpărătorul omului.
(Pastores dabo vobis no 43)