"Spiritul Domnului este asupra mea... m-a trimis să le propovăduiesc celor săraci vestea cea bună...!"

(Is 61,1)

Parcurs formativ pentru primirea treptei Lectoratului

"Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească. Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: «Spiritul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, Şi să vestesc anul plăcut Domnului».

Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.

Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi îi învăţa sâmbăta.

(Lc 4,16-31)

Itinerarul propriu-zis

Anul III este caracterizat de treapta lectoratului. Centrul itinerarului formativ este focalizat pe ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Seminaristul este invitat să cuprindă sensul profund al acestuia în studiu şi în meditaţie, pentru a înţelege prezenţa şi acţiunea lui Dumnezeu în lumea de astăzi şi în istorie.

Ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu ar trebui să îl conducă pe seminarist să dezvolte în sine o atitudine de primire şi de serviciu faţă de comunitate şi de ceilalţi.

Obiectivele anului

Confruntarea şi verificarea cu formatorii sunt centralizate pe raportul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Relaţiile dintre ei ar trebui să fie caracterizate de o mai mare profunzime, fluiditate şi docilitate.

Inserarea în comunitate

În timpul anului, seminariştii sunt chemaţi să aprofundeze relaţiile în interiorul clasei. Deosebit de semnificativă poate să fie în acest sens experienţa de promoţiune şi corecţiune frăţească, propusă în cea de-a doua parte a anului universitar.

Aceştia sunt invitaţi la o cât mai mare atenţie şi participare la momentele comunitare, prin proclamarea şi îndrumarea meditaţiei comunitare asupra Cuvântului.

Formarea umană

Ascultarea celorlalţi, capacitatea dezlipirii de sine şi de dez-centrare, confruntarea cu valorile obiective, diferite uneori de propriile scheme. Toate acestea s-ar putea rezuma în capacitatea de a fi atenţi, lucru ce poate solicita în general o reînnoită disponibilitate de a învăţa, de a se pune în discuţie şi pe un drum:

1. percepţie, sinceritate şi adevăr: autoapărare şi autotranscendenţă. Inteligenţă şi afectivitate. Maturitate, imaturitate şi percepţie a valorilor evanghelice. Ureche internă şi un «eu» care observă.
2. a se dez-centraliza: dezlipire de sine sau alienare? Obiectivitatea valorilor şi personalizarea lor; subiectivitate şi dăruire de sine; oportunităţi şi riscuri. Valoarea ascultării ca instrument pentru a ieşi din sine însuşi.
3. comunicare: reguli, provocări, dinamisme. Ascultarea activă.

Formarea spirituală

1. Gândirea lui Hristos, ca regulă de viaţă faţă de modul propriu de a gândi, de a alege, de confruntare matură cu Evanghelia şi cu logica prezenţei lui Dumnezeu între oameni, care prin Sf. Scriptură marchează tensiunea spirituală a acestui an.
2. Din punct de vedere formativ, anul lectoratului încearcă să aprofundeze raportul personal al fiecărui viitor preot cu Cuvântul lui Dumnezeu. În Seminar, lectorii devin şefi de strană (aptitudinea sau măcar interesul minim pentru cultivarea sensibilităţii muzicale fiind o condiţie indispensabilă în vederea hirotesiei ca lector) şi de asemenea, conduc cu rândul întreaga comunitate în exerciţiul zilnic de Lectio divina, la meditarea asupra lecturilor biblice propuse în Sf. Liturghie.
3. Pasul pe care fiecare seminarist il va face in deplină libertate si cu hotărâre fermă spre lectorat este unul care demonstrează voinţa fermă de a-l urma pe Hristos prin serviciul sacramental la Sfântul Altar ca viitor preot.
4. Pentru primirea treptei lectoratului este necesara o adanca si profundă cunoaştere liturgică, precum şi de cunoştinţe muzicale. Pentru aceasta s-a stabilit o proba de verificare a cunostintelor muzicale care va fi supravegheata de catre profesorul de muzică.
5. Este de neconceput ca o persoana să susţină că doreste să devină preot şi în acelasi timp sa afiseze un total dezinteres pentru aspectul formativ liturgic si de cunostinte muzicale din cursul ciclului de formare in cadrul seminarului. Fara o prestatie convingatoare la aceasta proba, seminaristul respectiv nu va fi primit intre candidatii la trapta solicitata.

Formarea liturgică

1. Conoaşterea generală a structurii: Vecerniei (mici, de peste săptămână, a Duminicii şi a sărbătorilor, elementele din Postul Mare), Utreniei (de peste săptămână, a Duminicii şi a sărbătorilor, din Postul Mare), Orelor-Miezorelor de rugăciune, Dupăcinarului (mic si Mare), Miezunopterului, etc. Partea comună a celebrarilor - OROLOGHIONUL!
2. Cunoaşterea folosirii celorlalte cărţi liturgice folosite de lector: Apostol, Octoih, Triod – Penticostar, Minei, etc.
3. Cunoaşterea unui număr cât mai mare de pricesne şi alte cântări ce se pot intona la sfintele oficii.
4. Cunoştinţe despre utilizarea Tipicului ca îndrumator liturgic.

Formarea muzicală

1. Glasul II, VI şi III (stihiraric, troparic şi antifonal); aspecte teoretice, de analiză şi comparaţie; raportul autentic-plagal în dinamica formulelor arhetipale ale modelelor melodice ale celor două glasuri. Arta aplicării formulelor melodice ale modelelor melodice ale celor două glasuri pe textele imnografice (tropare, condace, stihiri, stihoavne, prohimene, antifoane catavasii, luminătoare etc.), ale diferitelor Laude…
2. Dicţie atentă şi corectitudine gramaticală în exprimare; continuarea deprinderii de a intona textele lecturilor din Sf. Apostol şi a celor din cadrul diferitelor Laude dumnezeieşti etc.
3. Deprinderea de a cânta părţile fixe precum Doxologia Mare, Polieleul şi Psalmii aleşi, Lumină lină….., Acum slobozeşte…etc.
4. Cunoaşterea cântărilor Paraclisului şi ale Acatistului, etc).
5. Solfegierea partiturilor de cântare bisericească.
6. Continuarea exerciţiilor necesare deprinderii artei solfegierii.

 

I. CUVANTUL ÎNTRUPAT - CATEHEZA VIE (text pentru prima întâlnire)

O parte însemnată a misiunii preotului se învârte în jurul proclamării Evangheliei şi a explicării acesteia.

Seminaristul din anul al III-lea este provocat pentru acest curs la a trăi în mod deosebit din hrana cuvântului lui Dumnezeu, pregătindu-se astfel pentru misiunea de vestitor al Evangheliei.

Pentru aceasta va fi nevoie de:

• timp generos dedicat rugăciunii cu Sfintele Scripturi
• o atenție deosebită la studiul materiilor legate de Sfânta Scriptură
• analizarea propriului profil spiritual ținând cont de personajele cheie din Sfânta Scriptură
• lecturi din Sfinții Părinți, bogate în citate și explicații ale Sfintelor Scripturi
• obișnuința de a trăi după modelul lui Hristos

Cine este familiarizat cu meditarea Evangheliei va descoperi că Sfintele Scrieri nu sunt simple inşiruiri de evenimente, ci cuvinte dătătoare de viață. Doar în Sfintele Evanghelii și Epistole se regăsește figura autentică a Mântuitorului, iar prin asimilarea adevărurilor conținute în Scriptură ne îndreptăm spre mântuire, figura Mântuitorului ia formă în spiritualitatea noastră.

Dacă astfel privim relaţia noastră cu Sfintele Scripturi, este de neacceptat ca cei care citesc Apostolul în Biserica sa nu aiba un simţ aparte pentru ca proclamarea acelor cuvinte sa ajunga la inimile tuturor celor care ascultă.

Lectorii nu sunt instrumente mecanice prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor, adica să se reducă lectoratul la o simpla funcţionalitate liturgică, citind cuvântul revelat ca şi o ştire din ziar, ci dacă proclamă Sfanta Scriptură cu toata fiinţa lor, înţelegând profunzimea celor proclamate şi primind mesajul evanghelic în primul rând în inimile lor, configurandu-şi viata cu Hristos.

Aşa se indepartează şi un pericol foarte prezent în bisericile de tradiţie orientală prin care cuvântul nu mai străbate spre sufletul omului căci este proclamat obscur, pe nas, incomprensibil celorlalţi, strigat ca de pe minareta unei moschei. Ar trebui inţeles că mesajul sacru poate să depaşească vehicolul verbal numai atunci când se transmite clar mesajul dătător de viaţă cuprins in el.

Nu este mai oriental cel care stâlceşte mai tare cuvintele, ci cel care nu devine un obstacol în proclamarea sfintei scripturi. Aceasta este valabilă şi pentru o interpretare prea teatrală care il face pe om să se oprească în frumuseţea sunetului şi nu in mesajul propriu-zis.

De asemenea este nevoie ca seminaristul să-şi însuşească temeinice cunostinte teologice astfel ca explicarea celor proclamate să fie pe inţelesul ascultatorilor contemporani.

"Predica ministrilor sacri, pentru a deveni eficientă, se cere să fie solid ancorată în spiritul lor de rugăciune". Se cere preotului absolută transparenţă şi spontaneitate pentru a nu deveni un obstacol şi umbri strălucirea mesajului evanghelic. Mesajul trebuie să izvorască din inima, să fie simplu şi în acelaşi timp bogat în conţinut.

Sugestii:

• spiritualitate inradăcintă în Sfanta Scriptura
• interes pentru studiul sfintelor scripturi
• interes şi pentru celelalte ştiinte profane, pentru ca mesajul evanghelic să străbată spre omul contemporan
• dobândirea unei maturitaţi compatibile cu misiunea preoţească.

II. TRAIREA LITURGICĂ (text pentru a doua întâlnire )

"Straluceste in inimile noastre, iubitorule de oameni (φιλανθρωπος), lumina cea nestricacioasa a cunostintei dumnezeirii tale si deschide ochii mintii noastre spre intelegerea evanghelicelor tale propovaduiri".

Viata preotului se invarte in jurul actelor de cult. Toata puterea si spiritualitatea acestuia trebuie sa fie adanc inradacinate in Sfinta Liturghie si Euharistie.

De aceea seminaristul este invitat si i se creaza toate conditiile pentru a frecventa cat mai des Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca spiritualitatea proprie sa se imbogateasca din memorialul euharistic cu toate partile aferente.

Sugestii:

• Invocarea ajutorului Spiritului Sfant pentru a putea urmari cu atentie si a trai cum se cuvine Ceremoniile Sfinte
• interes pentru studiul liturgic, dorinta de a pune in practica cele invatate
• cunoasterea desavarsita a ritualului, constientizarea fiecarui moment liturgic cu insemnatatea lui
• dorinta de a recita cat mai inteligibil textele sacre
• atentia indreptata spre a nu cadea in monotonie prin recitarea rugaciunilor din inima, cu traire

Riscul ritului bizantin: obscurantismul

Datorita bogatiei textelor liturgice si a bogatiei simbolistice, exista riscul de a ne pierde, de a trai Sfanta Liturghie in spirit de magie participand fara viata. Insa, in loc sa avem parte de imensele binefaceri care izvorasc din aceasta rememorare a actiunii salvifice a Mantuitorului, asistam pasiv si fara a raspunde cu toata fiinta Celui care se face prezent in mod deosebit in aceasta taina.

Pentru a nu cadea intr-un ritualism gol, confundat de multe ori cu autenticul rit oriental, este nevoie de a intelege ca practica liturgica nu este un sir de norme liturgice care trebuie facute dupa toata pravila, ci o traire, este un sir de momente in care suntem sfintiti neantrerupt intr-o logica epicletica, un sir neintrerupt in care gustam pe pamant mantuirea. Atunci radiem sfintenie si traim cu adevarat Sf Liturghie atunci nu mai ridiculizam partea dramatica a Sf. Liturghii cu ectenii spuse mecanic si plictisitor.

Teologul Jean Corbon amintea faptul ca, daca evangheliile ne descopereau Imparatia prin parabole, Sfanta Liturghie ne face sa traim Imparatia prin simbolurile sale. Sa nu fim ca si cei din Evanghelie carora semnele Imparatiei le starneau ura fata de Mantuitor sfatuindu-se cum sa-l omoare (Lc. 12, 14).

Daca noi suntem plictisiti de Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, suntem, practic, plictisiti si satui de Imparatia lui Dumnezeu. Asa precum cuvintele Mantuitorului sunt cuvinte datatoare de viata (Io. 6,68), tot astfel simbolurile Dumnezeiestii Liturghii trebuie sa fie pentru noi izvor de mantuire, momente in care ne indumnezeim.

Capela noastra este o biserică si teologul Dumitru Staniloaie evidentia, pornind de la etimologia cuvantului biserica, ca este casa lui Dumnezeu (1Tim. 3,15) pentru ca Imparatul Hristos este prezent in ea. (βασιλευς imparat / βασιλικα – casa imparatului; la fel si kirche, de la kaiser, ţerkva de la ţar, etc.).

Este o mare lipsa de responsabilitate a ne comporta in locul preasfant, in biserica, cu nepasare si fara acea reverenta sacra care face mult mai puternica rugaciunea.

III. DESPRE VIATA IN SEMINAR (text pentru a treia întâlnire)

Nimeni nu are vocatie de seminarist, ci de preot.

Seminarium: loc in care samanta chemarii vocationale este ingrijita pentru a da roade mai tarziu.

Cei care se ingrijesc de aceasta samanta, ca ea sa nu se piarda, nu sunt formatorii, cum este riscul de a crede; sunt seminaristii insisi cei care cu o rugaciune constanta si o dorinta de cunoastere personala cat mai sincera cer ajutorul Spiritului Sfant ca sa-i lumineze pentru a cladi pe acea chemare pe care o simt. Formatorii si toata institutia seminarului sunt doar ajutoare la care seminaristul trebuie sa recurga cu o deschidere si incredere filiala.

Poate ca tentatia seminaristului cea mai frecventa este aceea de a crede ca odata cu decizia de a intra in seminar se desavarseste chemarea si nimic nu mai trebuie adaugat la aceasta, decat intretinuta cu un oarecare program spiritual constant.

Dar trebuie sa se tina cont de faptul ca acea soapta care am auzit-o fiecare dintre noi, unii mai puternic, altii mai discret nu este decat inceputul unui drum care ia sfarsit odata cu viata noastra. De fapt timpul de seminar este o constanta chestionare a propriei vocatii. Cel mai bine pentru desavarsirea pe plan uman si spiritual este ca fiecare sa-si identifice propria vocatie, iar dupa ce a intuit ceea ce il poate implini ca si om sa inceapa sa cladeasca in directia aceea. Din acest punct de vedere rolul formatorilor din seminar este acela de a-l ajuta pe seminarist pentru ca acest proces sa fie autentic, de a privi din exterior semenele pentru ca seminaristul sa poata constrasta cu cineva daca interpretarea lui este autentica.

Seminarul este o institutie a Bisericii care se ocupa de formarea celor care doresc sa traiasca ca si crestini prin exercitarea ministerului sacerdotal, simtindu-se chemati la preotie. cu tot ceea ce implica acest lucru. Este o etapa intermediara cu caracteristicile sale proprii, asemanatoare cu timpul pe care l-a petrecut Isus impreuna cu apostolii in viata sa terenala. De retinut ca inainte de Inviere cei din jurul Domnului se numeau discipoli (mathetai, μανθανω - μαθεται in gr.) doar dupa Inaltarea la ceruri ei au fost numiti apostoli, adica trimisi sa invete ceea ce au fost instruti cat timp Isus au fost cu ei.

Ceea ce isi propune seminarul in anii de formare este de a pregati persoane care vor fi pastori de suflete, lucru ce implica o responsabilitate deosebita fata de orice alta institutie bisericeasca.

Modelul de formare este cel al comunitatii apostolice formate in jurul Mantuitorului. De aceea, deja în timpul activităţii sale publice (cf. Mt 16,18), iar apoi plenar, după moartea şi învierea sa (cf. Mt 28,16-20; In 20; 21), Isus îi conferă lui Petru şi celor doisprezece puteri cu totul speciale faţă de viitoarea comunitate şi pentru evanghelizarea tuturor popoarelor. După ce i-a chemat la urmarea sa, îi ţine alături de el şi trăieşte împreună cu ei, comunicându-le, prin exemplu şi cuvânt învăţătura sa de mântuire şi, în sfârşit, îi trimite la toţi oamenii. Iar pentru îndeplinirea acestei misiuni, Isus conferă apostolilor, în virtutea unei speciale revărsări pascale a Spiritului Sfânt, însăşi autoritatea mesianică pe care el a primit-o de la Tatăl şi care i-a fost conferită în plinătate prin înviere: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, învăţaţi toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,18-20).

IV. PREOTUL, OM DE RUGACIUNE (text pentru a patra întâlnire)

"Fiti sfinti precum Tatal meu din ceruri sfant este"

Invitatia la sfintenie se adreseaza nu numai preotului in particular, ci tuturor crestinilor. Sensul vietii noastre pe pamant este acesta, de a cauta sfintenia, de a ne implini ca si persoane umane. Poate ca suna abstract, poate ca ideea noastra despre sfinti este aceea a celor care sunt pictati pe zidurile bisericilor, oameni de demult care astazi nu mai exista. Dar nu este deloc asa. Astazi, precum si in primele veacuri crestine, oamenii care au format biserica sunt aceiasi. Sa ne amintim cate probleme descrie Sfantul Pavel in epistolele sale ca existand in comunitatile primare si totusi se adreseaza lor cu titlul de, sfintii cei care sunt in Ahaia, sau altundeva.

Pentru noi conceptul acesta este redat si de termenul indumnezeire (theosis); atunci cand suntem in stare de har iar Spiritul Sfant este impreuna lucrator cu noi in activitatea noastra suntem sfintiti si plini de dumnezeire. Cei care cred ca sfintenia este pentru calugari, sau pentru persoane care fac exceptie in societatea noastra se inseala amarnic si nu a inteles taina crestinismului.

Prezenta Spiritului Sfant in noi nu poate fi decat prin Fiul. Imitand exemplul lui Hristos viata noastra devine cristificata si astfel suntem demni de a ne numi crestini, numele celor care sunt asemeni lui Hristos, iar fiinta noastra este spiritualizata prin lucrarea Spiritului Sfant (Gal cap. 5).

Fara a cunoaste figura Mantuitorului cat mai bine, cele spuse mai sus devin veleitati, un deziderat care ramane la pur nivel de dorinta fara mijloacele necesare ca aceasta sa se implineasca. Iar mijloacele sunt rugaciunea si meditarea Sfintelor Scripturi acolo unde se gaseste figura Mantuitorului, Dumnezeul iubitor de oameni al Noului Legamant caruia ii apartinem si noi. Daca Dumnezeu se reveleaza ca si iubitor de oameni (filantropos) noi cei care dorim sa-l urmam trebuie sa fim niste filantropi. In logica acestui exemplu se constituie toate valorile vietii crestinesti.

Papa Ioan Paul al II lea afirma in PDV, nr 21, ca datorita hirotonirii operate prin Spiritul Sfant in efuziunea sacramentala a tainei preotiei, viata spirituala a preotului devine caracterizata, plasmata si definita prin acele atitudini si printr-un comportament care sunt propri Domnului Isus Hristos, Cap si Pastor al Bisericii si care se rezumau in caritatea sa pastorala.

Un desiderat pentru noi este acela de a dori sa cunoastem figura Mantuitorului cat mai intim prin meditarea Sfintelor Evanghelii si prin a ne deschide pentru ca El sa fie prezent in fiinta noastra launtrica, iar atunci ne vom comporta in seminar ca intr-o familie mare cu multi frati, iar in viitoarele noastre destine pastorale ca si Păstorul cel Bun, care isi da viata pentru oile sale, ca si Învăţătorul care stie sa arate celorlalti calea mantuirii, mai pe scurt, trairea preotiei lui Hristos, in persona Christi.

Câteva puncte în vederea redactării cererii pentru PRIMIREA LECTORATULUI

Cererea va avea forma unei scrisori personale, scrisă de mână ori cu computerul, în care fiecare candidat va exprima Preasfinţitului în mod succint, dorinţa de-a primi această treaptă.

Fiecare cerere, nu mai lungă de o pagină, ar trebui să cuprindă aproximativ următoarele puncte:

1. Formula de adresare („Preasfinţia Voastră”).
2. Prezentarea personală (nume, prenume, data naşterii, parohia şi eparhia de apartenenţă, anul de studiu).
3. Cererea de hirotesie întru şi motivul ei.
4. Menţiuni asupra: a) conştiinţei obligaţiilor care derivă din treapta lectoratului (subiectiv - cunoaşterea şi aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu prezent în Sfintele Scripturi; obiectiv -capacitatea activării la strană) şi b) gradului de libertate/constrângere cu care se face această cerere.
5. Se solicită Preasfinţiei Sale însoţirea în rugăciune şi binecuvântarea arhierească.
6. Semnătura descifrabilă, localitatea şi data.

RÂNDUIALA HIROTESIEI LECTORILOR

Urmând a se face hirotesie de citeţ sau cântăreţ, se pregătesc mai dinainte cele necesare şi anume : foarfecele, plicul, stiharul şi cartea Apostolul sau Psaltirea, pe care le aşează pe o măsuţă în mijlocul bisericii, de-a dreapta arhiereului.

Înainte de a se începe Sfânta Liturghie, arhiereul iese în mijlocul bisericii, precedat de preoţii şi diaconii sluji­tori.

Candidatul, având capul descoperit şi îmbrăcat în reverendă, merge între cele două sfeşnice împărăteşti şi face trei metanii mari înspre sf. altar, apoi doi dintre formatori îl iau, unul de o parte şi celălalt de alta, zicând alternativ:

Porunceşte,

Porunciţi,

Porunceşte, Prea Sfinţite Stăpîne, spre cel ce vi se adu­ce înainte spre a fi hirotesit lector.

La fiecare cerere, candidatul face o mătanie mare.

Şi sosind în faţa arhiereului, candidatul îngenunche, iar arhiereul, binecuvîntîndu-1 pe cap de trei ori, îl tunde în formă de cruce, zicând:

Se tunde robul Iui Dumnezeu (nume). în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, iar cei de faţă răspund la fie­care rostire: Amin.

Arhidiaconul zice : Domnului să ne rugăm.

Arhiereul, punându-şi mâna dreaptă pe capul candidatu­lui, citeşte cu voce tare rugăciunea:

Doamne, Dumnezeule Atotţiitorule, alege pe robul Tău acesta (nume), şi-l sfinţeşte pe el, şi-i dă lui să înveţe să citească cu toată înţelep­ciunea şi priceperea dumnezeieştilor Tale cuvinte, păzindu-1 pe dânsul în viaţă curată, cu mila; şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care împreună bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

I se dă apoi arhiereului stiharul, cu care, binecuvântându-l, îl îmbracă pe candidat.

După îmbrăcare, arhiereul dă noului lector Apostolul, aces­ta îl sărută şi-l deschide şi, citind puţin, arhiereul îl binecuvintează, zicînd:

Pace ţie, cititorule!