Home / Articole

Articole

Mica Tereză – Doctor al Bisericii

Sfânta Tereza de Lisieux, numită și Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe este o călugăriță carmelită franceză care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este cunoscută și cu numele de Tereza cea mică, pentru a fi deosebită de Tereza de Ávila. A murit la 24 de ani de tuberculoză, pentru care atunci nu existau medicamente adecvate. În ultimii săi ani de viață, la cererea superioarei, și-a povestit viața. După moartea ei, aceste scrieri au fost publicate, cartea fiind intitulată Istoria unui Suflet, care a devenit o carte clasică a spiritualității catolice, și cu timpul Sfânta a fost beatificată, canonizată, și declarată Învățător al Bisericii. Părinții Sfintei Tereza, Louis și Zélie Martin, la mult timp după canonizarea fiicei lor, au fost și ei beatificați și canonizați. Canonizarea lor a avut loc pe 18 octombrie 2015.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus s-a născut la 2 ianuarie 1873, în Alençon, Normandia, Franța, fiind cel mai mic copil al soților Martin. Dintre cei nouă copii ai soților Martin, numai cinci fete au ajuns la maturitate. Deci deja știm că Louis și Zélie Martin au fost greu încercați de moartea a patru dintre copiii lor, trei murind la numai câteva luni, dar o fiică, Elena, a murit când avea cinci ani. Cei patru care nu au ajuns la maturitate au murit înainte de nașterea Terezei. Tereza mai târziu avea să se roage la frații și surorile ei din ceruri. Credea că a fost vindecată de frica excesivă de păcate prin mijlocirea fraților și surorilor ei din ceruri.

După cum remarcă și Cardinalul Danneels, Sfânta Tereza a Pruncului Isus nu s-a născut într-o familie perfectă. Mama ei, Zélie, fiică de militar, era o fire anxioasă cu o înclinație clară spre scrupulozitate. Această înclinație probabil i se trăgea de la faptul că mama ei îl preferase pe fratele ei. Familia Martin a fost mult lovită de tragedie. Pe lângă moartea a patru copii, înainte de nașterea Terezei, Zélie s-a îmbolnăvit de cancer de sân, și a murit când Tereza avea patru ani. Cardinalul Danneels menționează că potrivit scrierilor Sfintei Tereza, moartea mamei ei a afectat-o profund și, de la patru ani până la paisprezece ani, a devenit sfioasă și excesiv de sensibilă. Trebuie să nu uităm niciodată că sfinții au fost și ei oameni, cu dureri, imperfecțiuni și neputințe, însă și-au dorit să îi aparțină cu totul lui Dumnezeu și să îi facă voia.

Rămasă orfană de mamă, Tereza a fost crescută de tatăl ei, Sfântul Luis Martin. Familia se mută de la Alençon la Lisieux, unde trăia și familia unchiului matern al Terezei. Înainte de a împlini 15 an, Tereza începe să își dorească să devină călugăriță carmelită, iar tatăl ei încurajează vocația, însă superiorii mănăstirii îi spun să mai aștepte. Merge, însoțită de tatăl ei, în audiență la Episcopul locului, dar nu obține nimic. Totuși, Episcopul a fost surprins că Louis Martin era de acord cu dorința fiicei sale de a deveni carmelită la o vârstă atât de fragedă. Sicari spune că la episcopie s-a comentat „că nu s-a mai văzut niciodată un lucru asemănător: o fiică atât de dornică sa i se încredințeze lui Dumnezeu, pe cât era tatăl de doritor să i-o ofere”. Apoi, Louis Martin și Tereza au mers într-un pelerinaj în Italia, organizat de dieceză. Pelerinajul a inclus și o audiență la Papă, dar pelerinii nu aveau voie să vorbească cu Papa, ci doar să îi primească binecuvântarea. Totuși, Tereza i-a vorbit și i-a cerut să fie primită în mănăstire la vârsta ei fragedă. Papa Leon al XIII-lea i-a zis să facă ce îi vor spune superiorii și a adăugat: „Vei intra dacă Dumnezeu va dori”. A fost primită la mănăstirea Carmelită din Lisieux pe 9 aprilie 1888, când avea 15 ani.

O particularitate a temperamentului Terezei este tendința de a alege tot. Se povestește că în copilărie Tereza, având de ales jucării dintr-un coș, a luat tot coșul și a zis că alege tot. Nimeni nu s-a mirat, pentru că așa era Tereza. Cardinalul Danneels adaugă că Tereza „în toate merge prea departe”. Reflectând asupra vocației ei, Tereza scrie: „A fi mireasa Ta, o Isuse, a fi carmelită, a fi, prin unirea mea cu Tine, mama sufletelor, ar trebui să mă îndestuleze... dar nu este așa... Fără îndoială, aceste trei privilegii sunt într-adevăr vocația mea, Carmelită, Soție, și Mamă, totuși simt în mine alte vocații, simt vocația de Războinic, de Preot, de Apostol, de Doctor al Bisericii, de Martir, în fine simt nevoia, dorința de a împlini pentru Tine, Isuse, faptele cele mai eroice... Simt în suflet curajul unui Cruciat, al unui Ostaș Pontifical, aș vrea să mor pe un câmp de luptă în apărarea Bisericii...”. Tereza găsește rezolvarea acestor dorințe vaste ca universul citind capitolele 12 și 13 din prima scrisoare către Corinteni a Sfântului Pavel. Acolo citește că Biserica este ca un trup făcut din mădulare, și fiecare are vocația sa în Biserică. De asemenea citește că toate darurile nu valorează nimic fără iubire. Atunci Tereza conclude: „Am înțeles că iubirea cuprinde toate vocațiile, că iubirea este totul, [...] în Inima Bisericii, Maica mea, voi fi Iubirea, astfel voi fi totul, astfel mi se va realiza visul!!!”

Mai există ceva neobișnuit în viața Terezei dinainte de a intra în Carmel. Pe vremea când ea avea paisprezece ani, un criminal numit Enrico Pranzini comisese trei crime la Paris. Desigur, Pranzini era prezentat ca unul din cei mai cruzi și josnici oameni în presa vremii. Pranzini nu își recunoscuse vina pentru faptele comise. Tereza, aflând despre el, s-a rugat pentru convertirea lui, ba chiar a plătit slujbe pentru această intenție. Tereza scrie: „i-am spus bunului Dumnezeu că sunt sigură că îl va ierta pe nenorocitul Pranzini, că voi continua să cred acest lucru chiar dacă el nu s-ar spovedi și nu ar arăta nici un semn de pocăință, atât de mare îmi era încrederea în dragostea infinită a lui Isus; îi ceream doar un semn de pocăință pentru a mă consola”. Pranzini, care era condamnat la moarte, nu a vrut să se spovedească, însă a sărutat Crucea pe care i-a întins-o preotul, înainte de a fi executat. Tereza consideră că acesta este semnul de căință pe care spera să îl vadă. Ea voia să devină călugăriță carmelitană pentru a se ruga pentru păcătoși. Totuși, la examenul canonic dinaintea profesiunii religioase, Tereza a declarat: „Am venit pentru a salva suflete și mai ales să mă rog pentru preoți”. Preocuparea Terezei cu sufletele preoților se datorează experiențelor din pelerinajul în Italia unde merseseră și 75 de preoți.

Dintre toate învățăturile Terezei, calea cea mică e considerată cea mai importantă. Tereza, auzind despre faptele marilor sfinți, își dă seama că nu se poate compara cu ei. După cum arată Cardinalul Danneels, Tereza „își dă seama că sfințenia nu se află la capătul eforturilor noastre, că nu e nicidecum o chestiune de voință”. Această cale mică nu e calea ascetică tradițională, ci e calea încrederii în Dumnezeu. După cum subliniază Cardinalul Danneels, această cale se inspiră din Isaia: „După cum mama își mângâie pruncul, așa vă voi mângâia; vă voi purta în brațe și vă voi dezmierda pe genunchi” (Is. 66,13.12). Cardinalul Danneels adaugă că „Tereza e de o logică impecabilă: cu cât ești mai mic, cu atât ai șanse mai mari să fii purtat....Tereza e tot mai fericită, pe măsură ce se simte mai mică”.

Cardinalul Danneels explică faptul că ceea ce i s-a întâmplat Terezei se întâmplă multora care îl caută pe Dumnezeu. El adaugă că „Toți cei care sunt chemați încep cu un mare ideal: al sfințeniei în fapte. În ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a vrea să faci mult pentru El, a te devota la maximum pentru a-i merita iubirea, a-ți da duhul căutând să-l slujești”. El adaugă „Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este cel bucuros că ne are, ci noi suntem bucuroși că îl avem pe El”.

A fost declarată Doctor al Bisericii în anul 1997 de către Sf. Papa Ioan Paul al II-lea, la Paris.

Adrian  RADU

Anul IV

BIBLIOGRAFIE

DANNEELS G., Tereza, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București 1997.

SICARI A., Sfânta Tereza a Pruncului Isus.

SICARI A., Sfântul Louis Martin.

SFÂNTA TEREZA A PRUNCULUI ISUS, Istoria


2018-05-18