Pe data de 31.10.2006, a avut loc la Sediul Seminarului Teologic Greco-catolic din Oradea o întâlnire convocată de către Biserica Greco-Catolică, pentru discutarea problemei Bisericii Seminarului Teologic, în vederea retrocedării ei. Partea ortodoxă, printr-un reprezentant laic, a trimis o adresă de răspuns, delegând astfel hârtiei ideile pe care nu au dorit să le împărtăşească personal. Printre motivele exprimate în această adresă, pentru care nu se doreşte restituirea lăcaşului nostru, există unul anume (punctul 4), care ne-a oprit atenţia într-un mod deosebit.

"Biserica Sf. Gheorghe nu a fost niciodată Biserica Seminarului şi nu a fost construită de către fraţii noştri uniţi. Ea a fost construită de iezuiţi, pe locul unde a existat încă din sec. al-XV-lea o biserică ortodoxă şi pe care ei au ars-o." Până aici, textul scrisorii părţii ortodoxe.

Afirmaţia acestora conform căreia "Biserica Sf. Gheorghe nu a fost niciodată a Seminarului Greco-Catolic" este, cu părere de rău, o expresie a faptului că, ori cei care au afirmat acest lucru nu sunt în cunoştinţă de cauză, ori îşi închipuie că afirmând acestea pot manipula enoriaşii şi implicit întreaga opinie publică orădeană.

Ar fi un lucru deosebit de lăudabil ca atunci când se fac declaraţii de acest gen, să existe mărturii clare ca suport, fără a furniza păreri dialectale, fără fundament. Pentru ca acest litigiu să se soluţioneze cât mai repede, ar fi bine să consulte istoriografia care este, din fericire, foarte bogată şi care atestă fără nici o îndoială faptul că această biserică a aparţinut din totdeauna românilor uniţi orădeni. În acest sens, voi lăsa să vorbească anumite texte vechi, publicate înainte de regimul comunist, atunci când partizanatul confesional nu avea la bază interese patrimoniale care să inducă înspre fabricarea unor afirmaţii tendenţioase:

"Pe vatra bisericii unite româneşti de azi în Oradea-Olosig... era o biserică şi parohie catolică de rit latin închinată «Sfântului Egidiu». Parohii ei erau: Ioan şi Nicolae la a. 1335; Stefan, Crăciun la a. 1422; Andrei la a. 1460. Pentru cheltuielile Conciliului Tridentin (1454-1563), această parohie contribuie cu 3 florini aur. Biserica sf. Egidiu 10 ani de vreme (1569-1579) a stat sub stăpânirea calvinilor. În a. 1579 ea fu predată iezuiţilor…din nou ajunge la anul 1588 pe mâna calvinilor. Pe vremea stăpânirii turceşti (1660-1692) Biserica sf. Egidiu este dărâmată. Din vechea biserică renumită n’a mai remas decât nişte stânci din fundament, care arătau temelia. Oştirile austriace, cari au recucerit Oradea-Mare, la a. 1692, aduc cu sine şi pe iezuiţi. Pe ruinele vechi ei ridică una nouă. Aici se înmormântează în a.1714 mareşalul: General Friederic de Lovenburg... locul unde zac osămintele acestuia este eternizat cu o lespede fixată în păretele de est al bisericii. Aici, ân această biserică, sunt depuse osămintele prefectului iezuit Francisc Polentari, mort în a.1759. eternizat cu o lespede în mijlocul bisericii."

Prin întemeierea episcopiei române unite, la a.1777, împărăteasa Maria Terezia cedează biserica pentru canonicii romîni, cari în biserică făceau slujbă regulat. Cerând episcopul Ignatie Dărăbant cedarea claustrului pentru un seminar, lucru care se şi aprobă la a. 1792 prin împăratul Leopold II, biserica iezuiţilor devine biserică seminarială fiind ea cercetată atât de seminarişti, cât şi de credincioşii români uniţi din Oradea-Olosig.

Biserica aceasta este renovată complect în a. 1808..." (Petre Dejeu, Aşezămintele culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor, Oradea, Tipografia Transilvania, 1926, p. 226-228); sau

"La a. 1847, în ziua de 16 martie bisericuţa veche de lângă Seminar s’a surpat. La 1858 în locul ei (pe cheltuiala episcopului latin Francisc Szaniszlo) se clădeşte frumoşica biserică de azi... Este închinată Sfîntului şi Marelui Mucenic Gheorghe. În această formă rămâne până la a. 1907, când din nou e renovată şi zugrăvită frumos. Tot în acest an s’a introdus iluminatul electric..." (Fond, Parohia Română Unită Oradea-Olosig II).

Biserica ce exista pe acest loc în secolul al-XV-lea, nu era nici pe departe ortodoxă, aşa cum susţin reprezentanţii parohiei Sf. Gheorghe. Vom reda de asemenea şi o mărturie despre dreptul românilor de-a construi biserici de piatră în oraşe. De asemenea, se spune că… iezuiţii ar fi dărâmat presupusul locaş ortodox. Nu suntem la cunoştinţa faptului că iezuiţii să fi fost totuna cu turcii care au stăpânit vremelnic (1660-1692), despre care relatarea istorică ne adevereşte că au distrus lăcaşul dedicat Sf. Egidiu.

Despre faptul că aici nu putea exista un lăcaş ortodox, ne dă mărturie următoarea relatare:

"Românii ortodocşi din Oradea-Mare până la 1743 nu au avut altă parohie decât aceea dela Velenţa, unde se afla un exarh al episcopului dela Arad. Abia în Dec. 1743 ei primesc dreptul cultului privat într’o casă particulară a lui Mihail Cristof din strada Peţa. Abia după edictul de toleranţă din 1781 au obţinut ortodocşii dreptul de a-şi ridica o biserică în Oradea, a cărei piatră de temelie se aşează la 1 Noembrie 1784, după cum arată pisania." (ED. I. Găvănescu, Mărturii româneşti din Eparhia Aradului în veacul al XVIII-lea, Ed. Diecezană, Arad, 1940, p.52);

Oricum, şi dacă s-ar fi găsit aici o biserică ortodoxă înainte de sec. al-XV-lea, faptul ar fi irelevant pentru disputa patrimonială în cauză, dovedindu-se doar un motiv pentru tergiversare şi dispendiul atenţiei în discuţii fără rost.