Seminarul Teologic Greco-Catolic Oradea

Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan

Sâmbătă, 19 Mai 2012

Ultima actualizare10:07:34

Seminariştii de la Oradea inconjoara biserica

  • PDF

Miercuri, 8 noiembrie 2006, de praznicul Sf. Arhangheli, studenţii Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, împreună cu preoţii şi profesorii lor, au organizat o acţiune prin care au dorit să atragă atenţia Bisericii ortodoxe şi a opiniei publice asupra nemulţumirii lor, datorate refuzului retrocedării Bisericii Seminarului.

Pe data de 25 octombrie fusese convocată o întâlnire cu partea ortodoxă, dar la care s-a prezentat un singur laic, invocând o amânare. Nici la cea de-a doua întâlnire nu s-a prezentat nici un cleric ortodox, ci a venit un alt laic, purtând de această dată o adresă din partea parohiei, prin care se refuza Bisericii Greco-Catolice restituirea lăcaşului Seminarului. Episcopia Unită a lansat totuşi un ultimatum de conştiinţă, ca până pe 13 noiembrie 2006, biserica să fie înapoiată.

Seminariştii au ieşit în stradă, înconjurând biserica într-un lanţ viu, unindu-se în rugăciune. Diferite organe de presă au fost de faţă, pentru a surprinde momentul şi pentru a-i întreba pe greco-catolici asupra intenţiei lor. "Nu dorim să sfidăm pe nimeni prin această acţiune, a declarat pr. rector Cristian Sabău, nici să instigăm la acte de violenţă, ci să le amintim fraţilor ortodocşi şi opiniei publice că existăm şi că în acest Seminar există tineri ale căror exigenţe nu pot fi ignorate la nesfârşit. De ani de zile ne înghesuim în capele provizorii, încercând să improvizăm formarea liturgico-spirituală a seminariştilor noştri. Cazul acestei biserici este special din două motive: odată, pentru că lăcaşul ar trebui să deservească nu doar o simplă parohie, ci şi – în primul rând - instituţia Seminarului. Mai apoi, pentru că la nici 500 de metri există o altă biserică, tot fostă greco-catolică, care deocamdată nu am revendicat-o niciodată, iar la aproape un kilometru se înalţă impozanta catedrală ortodoxă recent construită. Cred că dacă fraţii noştri ortodocşi ar avea puţină bunăvoinţă, problema ar fi foarte lesne de rezolvat!"

Seminariştii s-au aliniat de-a lungul pereţilor exteriori ai bisericii, amintind de rugăciunea de la Zidul Plângerii din Ierusalim.

Pr. paroh ortodox Emilian Susan, vizibil agitat, a chemat imediat poliţia, care s-a prezentat, chestionând în repetate rânduri asupra legitimităţii acţiunii. În momentul în care seminariştii au terminat rugăciunea Rozarului şi cântările Paraclisului, s-au retras în procesiune intonând "Cu noi este Dumnezeu", terminându-şi astfel programul prestabilit. Totul a decurs în mod ordonat şi civilizat, fără incidente neplăcute.

Adaugă comentariu


Contact

  • Adresa:
    Str. Parcul Traian 20
    410044 Oradea, Judeţul: Bihor, România
  • Telefon/Fax:
    +40 259 476110
Sunteţi aici: Articole din Seminar Seminariştii de la Oradea inconjoara biserica